Consider foarte oportună publicarea cărții „Tradiții discursive. Studii de Johannes Kabatek”, editată de Cristina Bleorțu, Miguel Cuevas-Alonso, Carlota de Benito Moreno și Adrian Turculeț, pe care o proiectează Academia Română.
Datorită acestei inițiative excelente, româna se va pune în avangarda investigației tradițiilor discursive (TD), având privilegiul de a fi – față de germană și spaniolă, cele două limbi în care Kabatek a publicat cea mai mare parte a operei sale – prima limbă în care se va dispune de un compendiu valoros al principalelor contribuții realizate de către acest romanist german, de reputație internațională, la dezvoltarea paradigmei TD.
Fără îndoială, ediția acestui volum de articole alese îi va beneficia pe cei neinițiați, cu o utilă aproximare panoramică de primă mână; în plus, conceptul de TD va deschide cercetătorilor în domeniul lingvisticii o cale fertilă pentru studiul variației și al schimbării lingvistice.
Editorii au demonstrat o adevărată dibăcie de a completa conținutul articolelor cu caracter fundamental programatic cu contribuții al căror punct de plecare nu este propriul concept de TD, ci mai degrabă considerarea diferitelor aspecte referitoare la investigarea istoriei limbilor, în care directivele modelului teoretic servesc pentru a da un nou impuls și a reorienta cursul lingvisticii istorice actuale, care nu se poate imagina în afara tipului de istoricitate proprie care constituie TD.
Nu aș vrea să închei acest verdict de recomandare fără a sublinia care sunt, din punctul meu de vedere, câteva dintre ideile cele mai valoroase pe care cititorul le va găsi în perindarea sa prin „Studii de Johannes Kabatek” care încorporează această operă.
Se remarcă, în acest sens, confruntarea cu întrebări precum următoarele: ce este într-adevăr această nouă paradigmă numită TD?, ce relație există între acest concept și cel care a fost acceptat tradițional ca gen textual – sau cel modern de clasă sau tip de text – (care sunt echivalente ale TD, în măsura în care ultimul înglobează nu doar tradițiile complexe, ci toate formele care în orice fel de text sau discurs au un caracter tradițional, sau cu alte cuvinte, datorate evocării prin repetiție); sau între tradițiile discursive și varietățile diatopice, diastratice sau diafazice ale limbilor, astfel precum în legătură cu interesul pe care lingvistica actuală îl demonstrează pentru diferențierea între oralitate și scripturalitate?
Contează, în același timp, clarificarea al cărui obiect este dezvoltarea conceptului de istoricitate care formează cadrul teoretic al TD; dezbaterea în jurul TD; considerarea aplicațiilor pe care le are studiul TD în gramatica istorică și respingerea ideii evoluției diacronice a limbilor ca proces rectiliniu; modul în care propunerea TD se imbrică în așa fel în concepția limbilor ca edificiu de varietăți și texte, considerarea lor are repercusiuni atât pentru istoria internă, cât și pentru istoria externă a limbilor; viziunea contactului între limbi, precum și a contactului între texte; miza pentru o reprezentativitate calitativă a corpusurilor lingvistice, în detrimentul reprezentativității, supraestimare exclusiv cantitativă cu care multe studii se consideră satisfăcute etc.
La toate aceste întrebări și considerații, care sunt într-adevăr cruciale pentru o analiză adecvată a funcționării sincronice a limbilor și dezvoltării lor istorice se va găsi răspunsul dorit în diferitele lucrări care alcătuiesc acest volum.
Și, ceea ce este, poate, și mai important: în afară de răspunsuri, cititorul interesat va găsi astfel maniera de a formula noi întrebări, care, cu siguranță, vor conduce la căi de cercetare noi și fecunde în lingvistica română însăși, în particular, și a lingvisticii romanice, în general.
Prof. univ. dr. Araceli López Serena
Universidad de Sevilla
Cristina Bleorțu, Miguel Cuevas-Alonso, Carlota de Benito Moreno și Adrian Turculeț: „Tradiții discursive. Studii de Johannes Kabatek”
