Atacantul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost anunțat, marți, ca fiind câștigătorul Balonului de Aur în 2008, ca urmare a votului unui juriu internațional de jurnaliști reunit de publicația France Football, informează AFP.Ronaldo, care îi succede brazilianului Kaka, a obținut 446 de puncte și i-a devansat la diferență mare de puncte pe argentinianul de la FC Barcelona, Lionel Messi (281) și pe spaniolul de la Liverpool, Fernando Torres (179).Cristiano Ronaldo a devenit al treilea fotbalist portughez câștigător al Balonului de Aur, după Eusebio (1965) și Luis Figo (2000). De asemenea, el este al patrulea laureat de la Manchester United, după scoțianul Denis Law în 1964, englezul Bobby Charlton în 1966 și irlandezul George Best în 1968.Balonul de Aur recompensează astfel un an 2008 extraordinar pentru Cristiano Ronaldo. Câștigător al Ligii Campionilor și campion al Angliei cu Manchester United, portughezul în vârstă de 23 de ani a fost desemnat și golgheterul campionatului englez (31 de goluri) și al LC (8 goluri).Format la Sporting Lisabona și achiziționat de Manchester Unted în 2003, când avea 18 ani, Ronaldo a devenit în cinci sezoane vedeta campionatului Angliei. El are contract cu gruparea din Manchester până în 2012. Clasamentul Balonului de Aur 2008:1. Cristiano Ronaldo (Portugalia) 446 puncte2. Lionel Messi (Argentina) 281 3. Fernando Torres (Spania) 1794. Iker Casillas (Spania) 1335. Xavi (Spania) 976. Andrei Arșavin (Rusia) 647. David Villa (Spania) 558. Kaka (Brazilia) 31 9. Zlatan Ibrahimovici (Suedia) 30
10. Steven Gerrard (Anglia) 28

