Realizatorul de televiziune Cristian Tabără a fost audiat la Secția 9 Poliție București în legătură cu acuzația conform căreia ar fi abuzat o fată în vârstă de 12 ani, care este fiica fostei sale iubite, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan.
Christian Ciocan a precizat că realizatorul TV a fost invitat să dea o declarație la Secția 9, marți, unde a negat toate acuzațiile care i s-au adus.
Comisarul Ciocan a mai spus că polițiștii au început cercetările după ce s-au autosesizat în acest caz, precizând că presupusa victimă nu a depus nicio plângere până în momentul începerii verificărilor, ci doar a relatat la Poliție despre această situație.
Totodată, fata de 12 ani și mama sa, care a fost implicată într-o relație cu Cristian Tabără, au fost audiate de polițiști. Potrivit lui Ciocan, minora a relatat în detaliu cum realizatorul TV ar fi abuzat de ea, pe vremea când mama sa și Tabără formau un cuplu.
Christian Ciocan a adăugat că, în urma depunerii declarațiilor tuturor părților implicate, polițiștii urmează să desfășoare o serie de acte procedurale.
Contactat, miercuri, de către agenția MEDIAFAX, Cristian Tabără a refuzat să facă orice fel de comentariu.
El declarase marți, pentru MEDIAFAX, că nu știa de acuzațiile care i se aduc și că va urma calea oficială în acest caz.
„Nu știam de acest dosar. Aștept întâi să aflu ceva oficial. Dacă există într-adevăr această chestiune, prefer să urmez calea oficială. Nu știu ce este cu toată povestea asta. Este o prostie cap-coadă”, a spus marți Cristian Tabără.