Cristian Preda: Invitând PDL la discuții, Ponta dorește să îl izoleze pe Băsescu



Europarlamentarul Cristian Preda consideră că invitația lui Victor Ponta de a discuta chestiuni economice cu PDL „nu este o capcană”, ci „doar un gest politicianist”, prin care premierul ar dori să îl „izoleze” pe președintele Traian Băsescu.
„Invitația lui Victor Ponta de a discuta chestiuni economice cu PDL nu e o capcană. E doar un gest politicianist. Premierul nu are vreun interes pentru economie și nu PDL e «dascălul» care i-l va stârni. El nu are nevoie nici de sprijin în Parlament și cu atât mai puțin în guvern. Alianța cu PNL & Voiculescu e solidă”, susține Preda, într-o postare pe blogul personal.
El apreciază că, invitând PDL la discuții, Victor Ponta „dorește, în schimb, să îl izoleze pe Băsescu”.
„El speră că PDL va merge la consultări, pentru a putea spune după aceea că singurul actor politic nefrecventabil e Băsescu. Din punctul de vedere al celui mai celebru discipol al lui A. Năstase, acceptarea invitației de către PDL ar fi un soi de justificare pentru blocarea coabitării. Vedeți, ar putea spune Ponta, eu am dialog și cu adversarii, doar cu Băsescu nu se poate înțelege nimeni”, continuă Preda.
„Are ceva de câștigat PDL dintr-un asemenea scenariu? Dacă Blaga, Predoiu & comp. vor să oficializeze ceea ce afirmă în spatele ușilor închise, și anume despărțirea definitivă de Băsescu, întâlnirea va avea loc. Dacă nu, nu”, mai este de părere europarlamentarul, în prezent suspendat din PDL.
Premierul Victor Ponta declara, luni, că USL încurajează dialogul cu opoziția, în special pe teme economice, fiind dispusă să aibă întâlniri cu reprezentanții opoziției pentru a discuta propunerile avansate de aceasta.
El menționa că a tratat cu seriozitate propunerile economice avansate de PDL, arătând că PDL nu a luat în calcul, însă, și impactul bugetar al acestora și că trebuie să spună dacă vrea să taie din nou pensii și salarii sau vrea creșterea taxelor și impozitelor. „Există însă problema impactului bugetar. Practic, bugetul pornește cu o lipsă de 12 miliarde de lei, care pot fi acoperiți fie din tăierea unor cheltuieli – nu vreau fiu polemic, pot fi tăiate din nou salariile și pensiile cu 25%, dacă asta dorește PDL, eu mă îndoiesc, probabil că ar trebui să o spună; dacă nu – creșterea taxelor și impozitelor. Nu am aflat, dacă vom avea o întâlnire cu PDL vom afla, care taxe sunt prevăzute în programul PDL pentru a fi crescute. A treia variantă nu există. Când ai 12 miliarde de lei de la 1 ianuarie lipsă în buget, ori tai cheltuieli, ori pui taxe și impozite”, spunea Ponta.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că PDL va răspunde invitației primului ministru de a discuta pe măsuri economice pentru sprijinirea mediului privat din România și dezvoltarea clasei de mijloc și a arătat că premierul „caută soluții la opoziție”.
Democrat-liberalii vor discuta în BPN al partidului condițiile în care ar putea fi acceptată invitația făcută de premierul Victor Ponta la o discuție pe tema măsurilor economice, a declarat, marți, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.
Fostul premier Emil Boc a afirmat că Victor Ponta „aruncă cu noroi în măsurile pe care le solicita când era în opoziție”, respectiv diminuarea cotei unice, reducerea CAS și mărirea salariului minim.