Cristian Preda, în plenul PE: Cer demisia premierului Victor Ponta



Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat, în dezbaterea privind România din plenul PE, că îi cere demisia premierului Victor Ponta, deoarece liderul USL este „un politician care reprezintă trecutul” și este un exponent principal al majorității parlamentare care a devenit tiranică.
„Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat de către universitatea care i-a acordat un titlu de doctor acum un deceniu și nu a avut curajul să vină aici, la dezbaterea din Parlamentul European (…) Un asemenea politician reprezintă trecutul, nu viitorul, drept pentru care îi cer demisia”, a declarat Preda, de la microfonul Parlamentului European.
Pe de altă parte, el a afirmat că trebuie mulțumit Comisiei Europene pentru intervenția promptă din ultimele luni în favoarea respectării statului de drept și a independenței justiției.
Europarlamentarul PDL a arătat că majoritatea parlamentară USL a devenit „tiranică”, destituindu-i în câteva zile pe Avocatul Poporului, președinții celor două Camere ale Parlamentului și președintele României, pentru că a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe în 24 de ore asupra suspendării președintelui Traian Băsescu și a contestat dreptul de vot al cetățenilor români aflați în străinătate.
„Nu e absurd că un politician consideră că lista electorală permanentă trebuie constituită după consultarea cetățenilor și nu înainte?”, a întrebat, retoric, Preda.