Cristian Preda: Când austeritatea e înfățișată ca modernizare, îți pierzi credibilitatea



Eurodeputatul PDL Cristian Preda susține că opoziția vede criza economică drept „o tornadă” provocată de putere, în timp ce pentru unii din cei de la putere aceasta e „uraganul” pe care l-am evitat, explicație care își pierde credibilitatea în clipa în care austeritatea e înfățișată ca modernizare.
Europarlamentarul scrie, pe blogul său, că peste câteva ore, când bursele asiatice se vor deschide, se va vedea ce efect are diminuarea ratingului pentru SUA de către Standard and Poor’s, fiind posibil să asistăm la o nouă fază a crizei începute în 2008.
În opinia sa, după neîncrederea în bănci, în moneda unică europeană, în politicile asistențiale, a venit vremea neîncrederii în state, și nu mai este vorba despre „săracul Niger sau totalitara Coree de Nord”, ci despre Grecia și SUA.
Preda precizează că lumea post-comunistă părea să fi regăsit orizontul încrederii, după ce Războiul Rece instituise suspiciunea absolută.
„Vedem că, în mai puțin de trei ani, neîncrederea a ocupat din nou terenul politicii. Nimeni nu pare să mai știe unde poți pune piciorul fără a te afunda în mlaștina nesiguranței”, adaugă el.
Cristian Preda mai scrie că, la București, criza are parte de „două lecturi foarte diferite”.
„Opoziția o vede ca pe tornadă pe care o provoacă chiar guvernanții, ca și când Boc și compania ar acționa independent de ceea ce se petrece în restul Europei. Antonescu și Ponta reînvie astfel mitul unei politici autarhice, în care baronii locali rezistă în fiefurile lor, așa cum s-a întâmplat de la geto-daci la statul modern, adică ignorând tot ceea ce se petrece în jurul nostru”, susține eurodeputatul.
El menționează, în continuare, că, pentru unii dintre cei aflați la putere, criza e, în schimb, „uraganul pe care l-am evitat”.
„Dacă s-ar opri aici, explicația ar fi rezonabilă. Ea își pierde însă credibilitatea din clipa în care austeritatea e înfățișată ca modernizare. Orice om rațional înțelege că, atunci când nu ai resurse, trebuie să tai cheltuieli. A-i spune însă că în acest fel o duce mai bine înseamnă a-i leza demnitatea. Din păcate, nu doar că buletinul meteo nu ne spune dacă a fost tornadă sau uragan, dar nici măcar ceva cât de cât rezonabil despre ziua de mâine”, adaugă Cristian Preda.