Cristian Pomohaci încearcă azi să îi convingă pe reprezentanții Mitropoliei Ardealului că poate rămâne preot



Cristian Pomohaci a ajuns, joi, cu puțin înainte de ora 10 la Mitropolia Ardealului, unde se judecă apelul la excluderea sa din biserică, la intrare fiind întâmpinat de mai mulți credincioși care i-au transmis că îl susțin, transmite corespondentul MEDIAFAX.Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, iar joi, la Sibiu, Pomohaci încearcă să îi convingă pe preoții din Consistoriul Mitropolitan că este nevionovat.Întrebat, la intrarea în birourile Mitropoliei Ardealului dacă se simte vinovat, Pomohaci a spus doar „Doamne ajută”, refuzând să facă declarații.Cristian Pomohaci a fost așteptat de mai mulți credincioși care i-au transmis că îl susțin.



Recomandări

Cristian Pomohaci, urmărit penal pentru evaziune după ce nu ar fi declarat peste 150.000 euro

Cristian Pomohaci, exclus din Biserica ortodoxă. Preotul, caterisit de Consistoriul Mitropolitan

Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, se plânge de atacurile din presă și cere sesizarea CNA

Cristian Pomohaci a contestat excluderea sa din biserică