Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General

Preotul Cristian Pomohaci a venit, miercuri dimineață, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat. Acesta ar fi vizat într-un nou dosar, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Preotul Cristian Pomohaci a fost chemat, miercuri, de către procurorii Parchetului General, pentru a da declarații în fața magistraților.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un dosar nou, în care ar fi vizat preotul.
Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracțiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanții Parchetului pentru MEDIAFAX.
Sesizarea a fost făcută după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreține relații sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Recomandări

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”