Cristian Petrescu: „Politicianul e ca nevasta, cunoști mai multe femei până o găsești”



Fost ministru, fost deputat, Cristian Petrescu, PMP-istul cu sloganul „Cheamă-l pe Cristi!”, vrea să să fie primar la sectorul 3 și spune, într-un interviu pentru Gândul, că în politică este ca în viață-până găsești soția, cunoști mai multe femei, iar ceea ce contează nu e „vrăjeala”, ci proiectul, scrie Mediafax. Poate oamenii s-au săturat de politicienii ăștia. Petrescu are însă o teorie: „Dacă încerci să schimbi, e ca în viață, cum le spun eu celor de pe stradă. Și eu, până mi-am găsit soția, am cunoscut mai multe femei. Așa e și cu politicianul, până găsești pe acela care să îți reprezinte cu adevărat interesele, nu doar să te conducă și să își vadă de interesul propriu, ai ceva de căutat. Eu cred că în momentul acesta m-au găsit”, scrie Gândul



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)