Interviu

Cristian Petrescu: „Partidul Mișcarea Populară îi asigură pe români că nu le va înșela așteptările”



Cristian Petrescu: „Propunem, cu toată modestia, cea mai bună listă de candidați”
Cristian Petrescu: „Propunem, cu toată modestia, cea mai bună listă de candidați”

Fostul ministru al Dezvoltării Cristian Petrescu s-a aflat în județul Suceava pentru a participa la mai multe acțiuni electorale în campania pentru Parlamentul European. Cristian Petrescu candidează pentru o funcție de europarlamentar pe locul patru pe lista Partidului Mișcarea Populară.
Petrescu: PMP propune cea mai bună listă de candidați
– Au trecut trei săptămâni de campanie și ați trecut prin aproape toată țara. Ce oferă candidații PMP comparativ cu cei ai celorlalte partide și de ce ar trebui să fie votați?
-Propunem, cu toată modestia, cea mai bună listă de candidați. Avem un europarlamentar în funcție, Cristian Preda, care a dovedit că a făcut treabă bună în Parlamentul European, Siegfried Mureșan, care este un tânăr de valoare, consilier economic în Parlamentul European și al președintelui PPE, pe locul 3 este Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, pe locul 4 sunt eu, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, și pe 5 este Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Sunt oameni care au dovedit deja la locul de muncă că fac performanță, că știu ce au de făcut. Și suntem oameni care din prima zi în care vom intra în Parlamentul European vom lucra în interesul României și al românilor. Oamenii vin către noi cu încredere. Am fost în toată țara și ne-am întâlnit cu foarte mulți oameni. Și vin către noi cu mare încredere și cu un licăr de speranță. Pentru că așa cum speranța moare ultima, se pare că am fi singura speranță de a mai schimba ceva, cel puțin în acest moment. Cu celelalte partide s-au lămurit, au văzut ce pot face pentru ei, pornind de la PSD, care este la guvernare de doi ani și ceva. A guvernat împreună cu PNL, care a ieșit acum două luni de la guvernare, deci nu se poate spune că e un partid de opoziție. De PDL s-au cam lămurit oamenii din păcate, pentru că acest partid chiar își neagă propriile decizii de la un moment dat, pe care am ajuns să le apărăm noi, pentru că au fost decizii bune pentru țară, luate de Traian Băsescu împreună cu premierul Boc. Iar noi nu ne dezicem de ce s-a făcut în România într-o perioadă în care a trebuit să salvăm țara.
Acum oamenii văd că suntem un partid nou, iar noi, cei de la PMP, îi asigurăm pe români că nu le vom înșela așteptările. Cred că ne-am făcut destul de bine înțeleși, pentru că suntem sinceri cu oamenii când le spunem că ne dorim să le aducem un nivel de trai decent, să-i facem să înțeleagă că nu sunt numai români, ci sunt și cetățeni europeni. Și că au aceleași drepturi și obligații cu cetățenii europeni. Și dacă la partea de obligații e cam clar ce avem de făcut, partea cu drepturile nu li se explică îndeajuns românilor. Și noi le explicăm de fiecare dată ce pot face europarlamentarii români pentru ei și ce poate face Parlamentul European.
– Ca fost ministru al Dezvoltări, puteți să faceți o comparație între ceea ce s-a făcut în perioada în care ați ocupat această funcție și perioada care a trecut de la schimbarea puterii în România?
-Eu pot să fac o comparație, dar cu siguranță sucevenii pot să-și dea seama mult mai bine decât mine. Sunt sigur că suma de 170 de milioane de euro investită în județul Suceava în mandatele doamnei Udrea și al meu de la Ministerul Dezvoltării Regionale, comparativ cu zero, adică ce se întâmplă de doi ani încoace, este foarte bine simțită de suceveni. Și cred că sucevenii înțeleg perfect că dacă se mai fac lucrări în momentul acesta sunt pe contractele semnate tot atunci. Pentru că în toată această perioadă nu s-a semnat nici un contract, nu s-a mers cu nici un pas înainte. Investițiile sunt reduse la mai puțin de jumătate, ceea ce înseamnă și subdezvoltare, și lipsă de locuri de muncă. Și asta este principala întrebare a oamenilor când ne întâlnim cu ei. Cum e cu locurile de muncă? Românii vor locuri de muncă. Iar actualul Guvern duce majoritatea banilor către consum și protecție socială doar pentru a obține voturi. Noi am făcut investiții tocmai pentru a asigura și dezvoltarea țării, și locuri de muncă, și un nivel de trai mai bun.
– În jurul cărui reprezentant al dreptei se pot coagula toate forțele pentru alegerile din toamnă?
-Nu pot să vă dau eu nume. Sunt mai multe nume vehiculate. Și ar putea să apară și alte nume în această idee de coagulare a dreptei în spatele unui candidat sau în ideea de a susține un anumit candidat. Sunt sigur că toți ne dorim ca Victor Ponta să nu câștige alegerile pentru președinția României și că vom avea maturitatea să ne așezăm la aceeași masă și să stabilim un candidat comun care să aibă cele mai mari șanse. Pentru că degeaba încercăm să ne impunem unii sau alții un anumit candidat dacă nu are nici o șansă să-l bată pe Victor Ponta. Important este scopul final și nu să ne promovăm unii sau alții liderii sau anumite persoane.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor
Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate