Cristian Petrescu: MDRT s-ar putea implica în reabilitarea Centrului Vechi al Bucureștiului



Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului s-ar putea implica în reabilitarea și revitalizarea Centrului Istoric al Capitalei, zonă care poate deveni o atracție pentru turiștii străini care vizitează Bucureștiul, a declarat ministrul de resort, Cristian Petrescu.
„Primăria Capitalei nu are destule programe de promovare a Bucureștiului ca destinație turistică. Mă miră lipsa de interes pentru turism a primarului Sorin Oprescu, pentru că turismul este unul dintre domeniile cu cele mai mari rate de creștere”, a spus Petrescu.
El a afirmat că turismul ar putea aduce noi locuri de muncă în Capitală, precum și venituri consistente la bugetul local și central.
Cristian Petrescu susține, totodată, că Asociația de Turism București, din care face parte și Primăria Capitalei, nu funcționează.
„Voi solicita un punct de vedere al Consiliului General al Municipiului București cu privire la strategia de dezvoltare turistica a Capitalei. Bucureștenii merita mai multă apreciere pentru patrimoniul cultural – artistic și pentru serviciile de loisir, iar primăria Capitalei nu a gestionat suficient această temă”, a afirmat ministrul.
El crede că, pe lângă Palatul Parlamentului sau Muzeul Satului, în câțiva ani și Centrul Vechi al Capitalei ar putea deveni o atracție pentru turiștii străini.
„În Centrul Vechi trebuie rezolvate mai întâi problemele de infrastructură, inclusiv cele legate de reabilitarea unor clădiri. Doar apoi această zonă poate fi promovată în străinătate”, a afirmat Cristian Petrescu.
El a spus că ministerul pe care îl conduce ar putea încerca impulsionarea finalizării lucrărilor din Centrul Istoric, pentru scoaterea acestui produs pe piața turistică, prin exercitarea atribuțiilor care revin Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), conform OG 77/2001.
„Am cerut o evaluare a impactului pe care implicarea MDRT l-ar putea avea asupra reabilitării și revitalizării Centrului Istoric București. Dacă din analiză rezultă că am putea impulsiona finalizarea lucrărilor, cu siguranță că vom acționa”, a adăugat el.
Proiectul poate fi finanțat inclusiv de Guvern, prin MDRT
Ordonanța menționată declară Centrul Istoric al Capitalei drept zonă de interes național și instituie un consiliu de coordonare a proiectului, din care MDRT face parte și asigură, în același timp, secretariatul respectivului for. Conform actului normativ, proiectul poate fi finanțat inclusiv de Guvern, prin MDRT.
Ministrul a mai spus și că Primăria Capitalei nu ține cont de planul de marketing al Bucureștiului, pus la dispoziție de MDRT. „Vom dezvolta programe speciale pentru București. Știm ce avem de făcut, suntem pregătiți. V-ați întrebat de ce Bucureștiul nu se situează printre capitalele vizitate în primul rând pentru atracțiile turistice, și nu doar pentru business?”, a adăugat el.
Din soluțiile prezentate în planul de marketing rezultă că segmentului de turism de business din București trebuie să i se adauge noi componente, precum turismul de evenimente, cel cultural și turismul de sănătate.
De asemenea, se vizează o poziționare a orașului ca destinație recunoscută printre tineri datorită vieții de noapte și animației, dar și printre alte categorii de vârstă care pot fi atrase prin evenimente culturale, cum ar fi festivalul George Enescu, patrimoniu (muzee, clădiri vechi, situri istorice), circuite în împrejurimile orașului și chiar turism balnear, spa și wellness, prin exploatarea apelor termale din nordul Capitalei.