Cristian Irimie și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății



Dr. Cristian Irimie
Dr. Cristian Irimie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Cristian Irimie, și-a depus demisia din această funcție. Irimie a spus că gestul său este unul normal, în condițiile în care Guvernul din care a făcut parte a fost înlăturat.
„Am făcut parte dintr-un Guvern care în momentul de față nu mai este. Mi se pare normal să îmi dau demisia, pentru că nu am venit la Ministerul Sănătății ca să fiu dat afară”, a precizat Irimie.
El a ținut să sublinieze că, din punctul său de vedere, și-a făcut datoria ca secretar de stat în acest minister, „iar acest lucru pot să îl aprecieze și sucevenii, uitându-se la Spitalul Județean Suceava și la celelalte spitale din județ”. După demisia din Ministerul Sănătății, dr. Cristian Irimie va reveni la conducerea Secției de Obstretică- Ginecologie din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava .
Pe de altă parte, Cristian Irimie va candida pentru un loc în Consiliul Județean Suceava. El ocupă locul patru pe lista de candidați a PD-L pentru deliberativul județean sucevean. După ce a demisionat de la Ministerul Sănătății, Irimie a spus că va avea timp și pentru campania electorală, subliniind că scopul său este de a le explica sucevenilor ce s-a realizat în ultimii ani în sistemul sanitar sucevean.
„Le voi explica sucevenilor care au fost investițiile pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din județ, astfel încât aceștia să poată vedea ceea ce s-a realizat în ultimii ani și să poată compara cu ceea ce se va întâmpla în următoarea perioadă de timp”.