Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu Supergrup vor susține împreună o serie de concerte de joi până duminică, în București, dar și la Câmpina și Constanța, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
În urmă cu un an, Cristi Minculescu anunța că părăsește definitiv trupa Iris, al cărei solist a fost timp de mulți ani. El s-a stabilit în Germania, la Regensburg, împreună cu familia, însă a spus că rămâne deschis oricăror colaborări artistice și că va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susțină concerte.
Ideea reapropierii de Nuțu Olteanu s-a materializat la insistențele Fundatiei Phoenix, care îl reprezintă pe Cristi Minculescu. Fondator al formației Iris – alături de Emil Lechinteanu, compozitor al primelor succese ale grupului și chitarist solo în epoca de glorie absolută din anii ’80, Nuțu Olteanu s-a stabilit în Suedia la începutul anilor ’90, urmându-și cariera de instrumentist, solist și profesor de muzică. Sporadic, a avut apariții și pe scenele din România, de cele mai multe ori ca „guest musician”, alături de alți foști colegi din perioada lui de glorie – trupa Holograf.
Pentru noul proiect, celor doi li s-au alăturat doi excepționali muzicieni suedezi, cu care colaborează în mod constant de mai mult timp, Anders Diephuis și Ken Sundberg.
Concertele vor avea loc în următoarele orașe: București – Club Tribute, joi; Câmpina – Live Club, vineri; Constanța – Doors Club, sâmbătă; București – festivalul Folk You „Florian Pittiș”, Centrul vechi (Str. Franceză), duminică.
Repertoriul ales de Minculescu și Olteanu reunește piese antologice din patrimoniul Iris – „Trenul fără naș”, „Pe ape”, „Doar pentru voi”, „Lumina zilei”, „Noaptea”, „Strada ta”, „Cei ce vor fi”, „Baby”. Totodată, fanii vor putea asculta preluări din repertoriul unor trupe precum AC/DC, Bad Company, Whitesnake și Led Zeppelin. Fiecare dintre concerte va avea un specific aparte. La cel din Club Tribute vor fi prezenți numeroși colegi de breaslă, prieteni și admiratori ai celor doi muzicieni și nu este exclus ca unii dintre aceștia să urce pe scenă. La Constanța, invitat special va fi Guess Who, unul dintre cei mai populari artiști ai noii generații de rapperi.