„Din nou împreună”

Cristi Minculescu și Iris vor concerta, la sfârșitul acestei luni, pe scena suceveană



Iris vine la Suceava
Iris vine la Suceava

Cristi Minculescu și Iris vor concerta, la sfârșitul acestei luni, pe scena suceveană. Evenimentul va avea loc luni, 28 septembrie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. După cum au spusorganizatorii, „naționala de rock a României” (Cristi Minculescu și Iris – “Din nou împreună”), revine pe scenă în formula ce le-a adus dragostea a sute de mii de oameni, făcând astfel ca legenda Iris să se spună mai departe, în 14 orașe din România, dar și la Chișinău – Republica Moldova. Cristi Minculescu a declarat că „abia aștept să vă salut pe fiecare în parte în turneul național pe care cei de la Sublime ni l-au propus și sper că ideea lor vine în întâmpinarea dorinței voastre. Voi ați dorit asta și ne puteți vedea și asculta «Din nou împreună».E foarte reconfortant pentru mine să cânt din nou alături de o echipă de profesioniști desăvârșiți cum sunt Nelu Dumitrescu, Valter Popa, Boro și Relu Marin, să ducem împreună mai departe numele de Iris, ca pe o flacără întreținută numai de voi. Cu toții înțelegem acest turneu ca pe un nou început și vă asigurăm că vă vom dărui tot ce avem mai bun… cântece mai vechi și mai noi… și recunoștința noastră, pentru că fără voi nu am putea exista. Vă mulțumim că veți veni la concertul nostru”. Sucevenii care îndrăgescmuzicarock, muzica interpretată deIris, sunt așteptați pe 28 septembrie, la Casa de Cultură, pentru a trăi din nou emoția celebrului “Bună seara, prieteni”. Bilete pentru concert se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură Suceava. În funcție de așezarea în sala de spectacol, biletele au prețuri diferite: 49 de lei, 60 de lei, 79 de lei, 109 lei sau 130 de lei. Bilete se găsesc și în rețeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone și Diverta sau online, pe www.iabilet.ro.



Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean