Pufoaica de vara

Crin Antonescu: o cață cu izmene

Sunt unele lovituri crunte ale soartei care ne clintesc serios, schimbându-ne în tot ce are mai profund ființa noastră. În urma lor, nu mai suntem aceiași. Devenim mai rezervați, mai tăcuți, mai triști, mai înțelepți. Iar o astfel de lovitură cumplită este moartea cuiva apropiat. Când moare cineva cu care ne-am însoțit o bună bucată din viață, moare simultan și ceva din noi.
Nu la fel se petrec lucrurile cu Crin Antonescu, a cărui soție s-a sinucis în urmă cu aproape trei ani, lăsându-l văduv și cu un copilaș în grijă. Dar moartea celei care i-a fost alături un sfert de secol nu pare să-l fi marcat în vreun fel pe acest infantil purtător de breton. Nu am văzut vreodată măcar o umbră de tristețe la această cață cu izmene, care personifică perfect nesimțirea clasei politice din România.
Din contra, omul dă impresia că sare într-un picior, ca și cum ar fi scăpat de o grea și neplăcută povară. I-a murit nevasta, s-a aruncat de la etaj? E drept, dar pentru asta creștinismul ortodox a rezervat câteva date în calendar, când se-aprind lumânări și se-mparte pomană. Acum, la ordinea zilei, sunt alte chestiuni arzătoare: natura înverzește, fetele se minijupează, cabinetul Tăriceanu se reșapează…
Antonescu e una dintre cele mai mari obrăznicături ale politicii de azi. Cu răutatea care a început să-i erodeze drăgălășenia trăsăturilor de adolescent ce se vroia veșnic, Crin are darul ubicuității mediatice: e prezent pretutindeni, făcând prin aer salturi de cimpanzeu, de la un post TV la altul.
În toate are o părere. La toate are un răspuns. A zis Băsescu ceva? Stați să vedeți ce mi ți-l spurcă nen’tu Crin. El e bodyguard-ul cu gură mare al Partidului Național Liberal. Gura aia parșivă poate scuipa otravă, dar poate face și sex oral, dacă e cazul.
N-aș fi abordat subiectul, dacă această floare nocivă a republicii noastre n-ar fi la bază profesor de Istorie, materie pe care a predat-o, cum a putut, ba pe la sate, ba prin rețeaua de învățământ orașului Tulcea.
Ce ironie este aici! Tot istoria îl va trânti și pe el, trecându-l cu indiferență la capitolul „și alții”.

Recomandări

„Căutați mai întâi Împărăția cerurilor” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a III-a după Rusalii

„Și cred că o copilărie e-o mică Sfântă Liturghie.” Activitate metodică a profesorilor de religie, la Putna

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4