Avea 19 ani când a fost încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranță Botoșani, pentru o crimă terifiantă. Omorâse doi oameni, soț și soție.
Au trecut mai bine de șapte ani de atunci, iar tânărul condamnat la nu mai puțin de 30 de ani de închisoare și-a descoperit vocația de a scrie poezii în spatele gratiilor și a sârmei ghimpate.
Deținutul condamnat pentru omor deosebit de grav își petrecere mare parte din timp în biblioteca penitenciarului și scrie poezii. Spre sfârșitul anului 2006, și-a lansat, de altfel, și prima sa carte de versuri, „Luminozitatea Umbrei”.
Aceasta este, pe scurt, povestea lui Cătălin Ifrim, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
De la furt, la dublu asasinat
Povestea tristă a vieții lui Cătălin începe în vara anului 2000, atunci când a fost trimis în judecată pentru un furt din locuința a doi vecini de-ai săi, Georg și Domnica Schuster, doi pensionari în vârstă de 61 de ani. Gândindu-se că nu va scăpa de închisoare, dorneanul s-a gândit să fugă din țară. Pentru acest lucru, însă, avea nevoie de bani, așa că, pentru a-și duce planul la îndeplinire, s-a decis să mai facă o „vizită” la vila soților Schuster.
Cei doi vecini ai săi stăteau când în Germania, când în România, lucru pe care Cătălin Ifrim îl știa, mai ales că îi ajutase pe cei doi în mai multe rânduri la treburile gospodărești.
Cum nu-i mai văzuse pe soții Schuster de ceva vreme, tânărul a bănuit că aceștia sunt plecați în Germania, motiv pentru care luat legătura cu un amic de-al său (Ciprian Romeo Ioan, 19 ani, tot din Vatra Dornei) și s-a înțeles cu acesta să spargă locuința celor doi pensionari.
„Am venit să furăm și o simplă infracțiune de furt s-a transformat într-o groaznică crimă.
M-am hotărât cu un prieten să intru în casa a doi cetățeni străini, să sustragem bunuri… știam că nu sunt acasă. Am fost surprinși în timp ce cotrobăiam prin imobil și acolo s-a întâmplat totul, în câteva secunde. Cam o parte din viața mea a rămas acolo. Nu știam că pot ajunge atât de departe, nici acum nu realizez exact ce a fost în mintea mea”, mărturisește cu lacrimi în ochi tânărul, la mai bine de șapte ani și jumătate de la acea terifiantă faptă.
„M-am speriat și eu de mine, și familia mea și cei care m-au cunoscut”
8 iulie 2000. Știind că vila soților Schuster e asigurată cu camere video, cei doi tineri au tăiat un fes în două, pentru a-și acoperi fețele. Și-au luat cu ei și o rangă și un cuțit, precum și o pereche de mănuși de cauciuc (tip chirurgical), pentru a nu lăsa amprente la locul faptei.
Au așteptat să se întunece și s-au dus pe stadionul din Vatra Dornei, care se afla chiar în spatele casei în care vroiau să intre prin efracție. Au stat pe stadion până în jurul orei 1:30, timp în care au supravegheat locuința soților Schuster și nu au observat să se fi aprins lumina.
Deși în momentul în care au intrat în casă, prin garaj, au văzut mașina celor doi soți și au bănuit că proprietarii sunt acasă, tinerii nu au renunțat la planul lor.
Cătălin Ifrim a luat din garaj un târnăcop, iar complicele său un ciocan. Au coborât în beci și de acolo, pe niște scări, au ajuns în holul de la parterul vilei. La un moment dat, au auzit un sforăit. În acel moment, erau siguri. Soții Schuster erau acasă.
„Aveam 19 ani atunci, nu mai eram la liceu… am fost exmatriculat pentru absențe. Aveam probleme cu Poliția… infracțiuni de furt. Nu avusesem până atunci infracțiuni cu violență. Chiar am evitat aproape tot timpul. Nu a fost ceva premeditat, nu știam că o să se ajungă acolo. M-am speriat și eu de mine, și familia mea și cei care m-au cunoscut”, își amintește Cătălin.
Omorâți cu târnăcopul și ciocanul
Cei doi tineri s-au înțeles să intre în dormitorul celor doi pensionari și să-i lovească cât să-i amețească, după care să-i lege cu sfoară, gândindu-se că fiind mascați nu vor fi recunoscuți.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii care au anchetat acest terifiant caz, Ifrim și complicele său s-au apropiat de patul celor doi, moment în care primul a strigat cu putere: „Gata! Sculați-vă, programul de somn s-a terminat”. Când soții Schuster s-au trezit, cei doi tineri au început să-i lovească cu târnăcopul și ciocanul, lăsându-i lați lângă pat. Au scotocit prin întreaga casă, adunând într-un final 730.000 de lei, 300 de mărci germane și 2000 de forinți. Pe lângă bani, cei doi tineri au luat două ceasuri bărbătești, un trening, o pereche de adidași, precum și mai multe cartele telefonice și un card.
Dumitru Giosanu, vecinul care a descoperit cadavrele celor doi soți și a alertat Poliția, a povestit ca locuința familiei Schuster arăta „mai rău ca după un cutremur”: haine scoase din dulapuri și aruncate în toate părțile, scaune rupte, abajururile de la lustre demontate în căutarea banilor. Din cauza geamurilor termopan, nici unul dintre vecini nu a auzit nimic.
Deși au fugit la Timișoara, rămânând o noapte la locuința tatălui lui Ciprian Romeo Ioan, a doua zi, la primele ore ale dimineții, au fost săltați de polițiști.
„E greu să dau explicații despre ce a fost. Pur și simplu, mă sperii și atât. Nu știu dacă o să găsesc într-o zi o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat atunci. S-a întâmplat și atât! A fost din vina mea, pentru că părinții mi-au oferit aproape totul și eu am uitat să mai fac și ceva și pentru mine. Știți cum e, foamea de inedit, vârsta la care crezi că lumea poate fi a ta și, în primul rând și înainte de toate, banii”, vorbește despre trecutul său Cătălin.
Abandonat de familie
După verdictul dat de judecători – 30 de ani în spatele gratiilor – Cătălin Ifrim a fost încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranță de la Botoșani. A ajuns să împartă aceeași celulă cu fel de fel de indivizi condamnați și ei pentru fapte oribile. „Mă speria numai gândul când auzeam… infractori, gratii, uși închise. Vedeam niște fiare care trebuie ținute departe. Acum că sunt în această situație, văd lucrurile cu totul altfel…”, își amintește Cătălin de primele zile de detenție.
Perioada de acomodare în fortăreața cu sârmă ghimpată de la marginea Botoșaniului, unde alături de el fuseseră închiși fel de fel de indivizi certați cu legea, hoți, violatori, tâlhari, escroci, criminali, a fost extrem de grea pentru Cătălin, la acea vreme un tânăr de doar 19 ani.
Părinții îl renegaseră tocmai atunci, când avea cea mai mare nevoie de ei. Scrisorile trimise acasă rămâneau fără răspuns. Ani la rând, nimeni nu l-a vizitat. Așa a ajuns ca singurii săi prieteni să fie personajele cărților din biblioteca penitenciarului.
„Ce s-a întâmplat a fost un moment de derută. M-a urmărit tot timpul coșmarul ăla… Am dezamăgit foarte multă lume… părinții, frații… Acum, de un an, doi, avem o altă relație, adică mi se pare că e ca cea dinainte”, spune Cătălin.
Prima poezie: „Sunt praf”
Cu timpul a început să fie unul dintre cei mai activi clienți ai bibliotecii penitenciarului. Personajele din viața reală, colegii de carceră, erau înlocuiți tot mai des cu cele din cărțile între paginile cărora se pierdea ore în și. Zi de zi.
„La început mă jucam cu cuvintele, le potriveam… Acum am impresia că nu pot să trăiesc fără să scriu ceva…”, povestește Cătălin primele începuturi ale sale în poezie.
Își amintește că prima sa poezie se intitula „Sunt praf”: „Nu mai știu exact versurile, începea «sunt un praf ce se înalță către cer fără urmă…»”.
Profesorul Napolion Ungureanu este inspectorul de specialitate din cadrul Penitenciarului care l-a încurajat pe Cătălin să scrie în continuare, să nu renunțe.
„Pe Cătălin l-am cunoscut citindu-i primele încercări de poezie. Și atunci mi-am dat seama că are ceva să spună și, în primul rând, mi-a demonstrat că vrea să evolueze, vrea să treacă de la acele însăilări la poezie cu majuscule. Spre bucuria mea este o tânără speranță, și ca om, și ca poet”, e emoționat când vorbește de Cătălin, profesorul Ungureanu.
„Vreau să-mi recunosc trecutul”
Spre sfârșitul anului 2006, Cătălin Ifrim și-a văzut visul îndeplinit. Lansa primul volum de versuri, „Luminozitatea Umbrei”.
„Suferința e răspunsul a tot ce știu despre lumea cu care m-am pus față în față (…) Suferința mi-a deschis perspectiva unor neliniștite dialoguri, din acestea izvorând poezia mea. La rândul ei, poezia mi-a înlesnit multiple evadări din tirania timpului, penitenței mele. (…) Versurile mele poartă amprenta unei luminozități umbroase, având ca lait-motiv râsul-plânsul decăderii”, scria tânărul deținut în primele pagini ale cărții sale de poezii.
„Aș vrea să se descopere și partea luminoasă a întunericului cu care sunt adesea confundat”, a spus Cătălin, la lansarea volumului său de poezii.
Pe lângă poezii și bibliotecă, Cătălin joacă și în trupa de teatru a penitenciarului, și a avut deja în câteva spectacole la Botoșani, Iași și Suceava. Mărturisește că a început să lucreze la un jurnal al vieții sale. „Vreau să-mi recunosc trecutul. Vreau să povestesc cam tot despre viața mea. Fără rețineri, fără invenții… tot”.
„Eu zic că sunt aceeași persoană, doar că mă abțin de la ceea ce am făcut rău înainte”
Tânărul din Vatra Dornei e de părere că tot ceea ce i s-a întâmplat bun de când a ajuns în pușcărie, e datorită lui Dumnezeu și susține că e una și aceeași persoană cu cea care a luat cu o cruzime ieșită din comun viața soților Schuster.
„Eu zic că sunt aceeași persoană, doar că mă abțin de la ceea ce am făcut rău înainte. Nu cred în schimbare, cred doar în forțele astea, bine și rău, și atenția pe care o dai uneia și alteia. Înainte, poate că lăsam mai mult răul să ocupe loc în mine, acum e invers… sunt același”, e convins Cătălin.
Dacă va avea noroc, va ieși din spatele gratiilor abia peste 15 ani, la comisia de eliberare condiționată.
„Nu mă gândesc la ce-am să fac atunci, pentru că e mult prea departe acel moment. Cu siguranță, nu o să mai fac ce am făcut”, e sigur pe el.
Profesorul cu 16 ani de „pușcărie”
Profesorul Napolion Ungureanu este unul dintre veteranii angajaților Penitenciarului Botoșani. A văzut multe în spatele zidurilor pușcăriei și a avut de-a face cu tot felul de specimene.
„Pe 1 martie 2008, împlinesc 16 ani de pușcărie”, zâmbește dascălul. Rolul său printre deținuți e acela de a încerca să-i aducă pe drumul cel bun, de a le oferi puțină cultură pușcăriașilor, poate, poate, s-o prinde ceva de capul unora.
„Cred că am cunoscut câteva mii de deținuți în timpul ăsta. Unii mi-au trecut prin mână, dar și prin suflet… Important este să ai răbdare să-i asculți și să știi să le insufli în suflet speranța, pentru că asta le lipsește… e ca o luminiță la capătul acestui tunel care se numește pușcărie”, ne spune profesorul.
Își amintește că a venit să lucreze la Penitenciar cu strângere de inimă. S-a obișnuit în cele din urmă și îi vede pe deținuți ca pe niște elevi cărora nu le poate da teme pe acasă: „În spatele acestor ziduri, sunt oameni care au greșit, unii mai mult, alții mai puțin. Unii luptă să se ridice și să-și reia locul în societate, alții cedează. Sunt niște oameni care la un moment dat se reîntorc în societate și dacă noi nu-i pregătim și comunitatea nu-i pregătită să-i reprimească, nu rezolvăm nimic”.
Poezii de dragoste, pentru iubitele deținuților
Talentul lui Cătălin de a scrie poezii a fost speculat imediat de mulți dintre cei cu care numără zilele și orele în spatele zidurilor Penitenciarului Botoșani.
Dorneanul mărturisește că periodic este solicitat de deținuți să le scrie poeme de dragoste pentru soțiile sau prietenele acestora. Deși mai sunt aproape trei săptămâni, până la „Ziua Îndrăgostiților”, Cătălin are deja zeci de solicitări.
„În general, vor să le scriu de poezii de dragoste iubitelor lor, dar mi s-a cerut să scriu și poezii pentru părinți, pentru familie. De fiecare dată, încerc să le explic tuturor că trei rânduri scrise de ei, sincere, direct din sufletul lor, valorează pentru cei dragi lor mai mult decât orice poezie de-a mea. Unii înțeleg, alții nu…”, spune Cătălin, precizând că nu le cere nimic în schimbul poemelor de dragoste.
„Poate am scris… și poate nu-s sătul
Dar sunt afazic, lapidar și lent
Fără să vreau și sigur prea credul
Mă las în voia sorții, repetent…!“
Cătălin Ifrim
„Eu sunt acea parte din tine, cititorule, despre care nu ai fost niciodată tentat să vorbești. Eu sunt acea ființă care se împleticește la marginile idealurilor. Eu sunt prezența invizibilă a indiferenței tale. Eu sunt fratele tău, Cain. De unde vin? Încotro mă îndrept?
Cătălin Ifrim
