Celule goale

Criminali în libertate



– Nu mai puțin de 13 dosare penale cu infracțiuni de mare violență au rămas în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava cu autori necunoscuți
– Autorii a opt infracțiuni de omor, două violuri și o tâlhărie, toate trei urmate de moartea victimei, precum și a două pruncucideri, sunt în continuare în libertate
– În unele dintre cazuri, anchetatorii susțin că știu cine este autorul, dar nu au probe suficiente pentru a-l arunca după gratii
– Cel mai vechi dintre dosare datează din 1992, iar cel mai nou este de anul trecut
– „Infractorii trebuie să știe că, mai devreme sau mai târziu, vor fi descoperiți și deferiți justiției”, a declarat, ieri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Vasile Păvăleanu
Opt cazuri de omor, două violuri urmate de moartea victimei, o tâlhărie cu același final dramatic și două pruncucideri. Nu mai puțin de 13 dosare penale în care sunt cercetate infracțiuni de mare violență, unele comise în urmă cu mai bine de 10 ani, au rămas cu autori necunoscuți. Autorii acestor fapte oribile, indivizi deosebit de periculoși, sunt în continuare în libertate, oamenii legii nereușind fie să le dea de urme, fie să strângă probe suficiente împotriva lor pentru a-i arunca acolo unde le este locul, în spatele gratiilor. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Vasile Păvăleanu, a declarat, ieri, că, în câteva dintre aceste 13 dosare, anchetatorii știu cine sunt autorii și lucrează acum la administrarea probelor împotriva acestora. „În toate aceste cauze se efectuează activități specifice de investigare și de urmărire penală, iar în câteva există indicii temeinice în legătură cu autorii faptelor. Îmi exprim convingerea că în anumite dosare noile probele administrate vor face dovada vinovăției autorilor acestor fapte, încât se va putea ajunge la tragerea la răspundere penală a acestora. Infractorii trebuie să știe că, mai devreme sau mai târziu, vor fi descoperiți și deferiți justiției”, a subliniat Păvăleanu. Cel mai vechi dosar dintre cele 13 a fost înregistrat spre sfârșitul anului 1992, atunci când, în dimineața zilei de 23 noiembrie, pe raza localității Vama, pe partea dreaptă a DN 17 a fost identificat cadavrul lui Liviu Mihalache, care prezenta multiple semne de violență în zona feței și a capului. Procurorii criminaliști și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale trebuie să dea și de indivizii care, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1995, l-au legat de mâini și picioare pe Neculai Salahor, pe care l-au bătut în scop de jaf până l-au omorât. Un alt dosar penal rămas cu autori necunoscuți a fost înregistrat la data de 2 mai 1996, atunci când pe raza satului Mestecăniș, comuna Iacobeni, într-o zonă împădurită, pe raza cantonului silvic, a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin (rămasă neidentificată), aflată în stare avansată de descompunere. În jurul gâtului cadavrului a fost găsit un laț, răsucit cu ajutorul unei bucăți de lemn. Și criminalii Domnicăi Boancheș din Vatra Dornei sunt în continuare în libertate. În 1998, victima, care locuia singură într-o casă izolată, a fost găsită ucisă prin sugrumare. Liberi, printre noi, sunt și indivizii care, în noaptea de 7/8 martie 1999, au atacat-o pe Marghioala Bahrin, în curtea locuinței sale din Siliștea-Dolhasca, și au omorât-o în bătaie. La 30 iunie 2000, un alt dosar anchetat de procurorii criminaliști avea să rămână cu autori necunoscuți. La acea dată, Gheorghe Vicol a fost găsit mort în casa sa din comuna Volovăț. Bărbatul fusese lovit de mai multe ori cu un cuțit în zona capului și a abdomenului.
– Mame căutate pentru pruncucidere
Printre bestiile rămase în libertate, deși sunt autorii unor monstruozități, se numără și două mame, căutate pentru pruncucidere. La 9 septembrie 2000, pe acostamentul căii ferate Verești-Suceava, într-o sacoșă din plastic a fost găsit cadavrul unui nou-născut de sex feminin (rămas neidentificat), care la nivelul mâinilor era legat cu un șiret de pantof de culoare neagră. Al doilea caz s-a înregistrat la 10 octombrie 2001, pe strada Gostatului din cartierul Burdujeni, acolo unde a fost găsit cadavrul unui nou născut de sex feminin. În urma necropsiei, medicii legiști au stabilit că micuțul a fost victima unui act criminal, moartea survenind pe fondul unui traumatism cranio cerebral produs prin lovire. Și de această dată, nou-născutul a rămas cu identitate necunoscută.
– Au violat și omorât două femei și sunt încă în libertate
Pe lista criminalilor rămași în libertate pentru că nu au fost încă prinși de oamenii legii se numără și autorii violului urmat de moartea victimei, de la începutul lunii februarie 2003. În noaptea de 8 spre 9 februarie, Margareta Halici, din satul Șerbănești, comuna Zvoriștea, a fost violată în locuința sa de indivizi necunoscuți, împrejurare în care a fost și ucisă. Legiștii au stabilit la acea vreme că moartea a fost violentă și a venit ca urmare a asfixiei mecanice prin aspirare de sânge pe căile respiratorii. O infracțiune similară s-a petrecut și opt luni mai târziu, asupra Raveicăi Bulgariu. În noaptea de 13/14 octombrie 2003, femeia a auzit niște zgomote ciudate în curtea casei sale. Când a ieșit să vadă ce se întâmplă, Raveica Bulgariu a fost atacată de bărbați necunoscuți, care au lovit-o de mai multe ori cu un corp contondent, după care au dus-o în casă și au violat-o. În timp ce o siluiau pe biata femeie, autorii au strâns-o de gât, până au lăsat-o fără suflare. La începutul anului 2004 un alt caz rămas cu autori necunoscuți. În seara zilei de 16 ianuarie, Dănuț Toma Dumitresei se afla la sediul societății sale din comuna Vama. La un moment dat, în jurul orelor 22.00, bărbatul a fost atacat de mai mulți indivizi necunoscuți, care l-au bătut, până l-au lăsat lat, într-o baltă de sânge. Nici cei care l-au omorât în bătaie, anul trecut, pe Mihai Gherasim din municipiul Suceava, nu au fost prinși. S-a întâmplat în noaptea de 15 spre 16 martie 2005, în cartierul Burdujeni. Victima a murit trei zile mai târziu, la Spitalul Județean Suceava.
– Nici un indiciu concludent pentru depistarea autorilor dublului asasinat de la Milișăuți
Cel mai nou dosar adăugat la categoria cauze penale rămase cu autori necunoscuți este cel legat de dublul asasinat de la Milișăuți, din cursul anului trecut. Ucigașii soților Hreniuc, ambii în vârstă de 70 de ani, nu au fost identificați nici până în prezent. Cadavrele lui Gheorghe și Elena Hreniuc au fost găsite la 20 mai 2005, într-o baltă de sânge, în gospodăria lor din Milișăuți. Bătrânii au fost loviți cu zeci de lovituri de cuțit, bătuți cu picioarele de la un scaun și torturați, probabil pentru a le spune asasinilor unde-și țin ascunși banii. Asasinii bătrânilor vor fi cercetați pentru omor deosebit de grav și riscă să înfunde pușcăria până la sfârșitul vieții. Asta, dacă vor fi prinși…



Recomandări

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

28 de panouri foto-documentare care prezintă conace boierești din nordul Moldovei și Bucovina istorică, expuse la Muzeul de Istorie

28 de panouri foto-documentare care prezintă conace boierești din nordul Moldovei și Bucovina istorică, expuse la Muzeul de Istorie
28 de panouri foto-documentare care prezintă conace boierești din nordul Moldovei și Bucovina istorică, expuse la Muzeul de Istorie

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”
„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”