Crimă vegetală

Cei mai miloși dintre noi renunță la carne ca aliment, din milă pentru animale. Deși, marii iubitori ai fleicilor spun că dobitoacele își acceptă menirea, rolul lor esențial fiind cică să ne umple farfuria.
Nu știu dacă lucrurile stau chiar așa, fiindcă de ce nu merge vita fluierînd la abator, de ce găina cu gîtul retezat se zbate cum se zbate, de ce porcul protestează atît de violent în fața cuțitului?
Cei mai miloși dintre noi renunță la consumul cărnii și devin vegetarieni. S-a constatat însă că și plantele suferă, cînd omul le căsăpește. Din acest punct de vedere, se poate spune că, de pildă, porcul și bradul sînt frați de suferință, mai ales că, pentru ambii, momentul execuției este Crăciunul. Singura diferență ar fi că bradul – spre deosebire de porc – țipă mai mult pe dinăuntru, decît pe dinafară.
Se știe că, atunci cînd mîncăm carne, împrumutăm toată informația negativă a animalului din momentul sacrificiului. De aceea, strămoșii noștri, înainte de a ucide un animal, își cereau iertare de la el.
Cred că la fel stau lucrurile și cu plantele. Ucigîndu-le, noi le împrumutăm toată informația negativă din momentul sacrificiului.
Și astfel, karma noastră este impurificată, și astfel, munții noștri rămîn netezi, precum scăfîrlia lui Răzvan Theodorescu. Încet-încet, pădurile dispar de pe fața pămîntului, ca și cînd nici n-ar fi existat, transformîndu-se în mercedesuri, vile, și alte finețuri.
Am cunoscut, de pildă, un tăietor de brazi, om simplu în țărănia lui, care-și ungea esofagul numai cu whisky, doar pentru că așa se potrivea cu importanța lui socială.
Odinioară, oamenii intrau în pădure ca în biserică: intrau să se purifice, să capete forță. Nu puțini oameni ai muntelui spun că acolo, între brazi, l-au întîlnit întîia oară pe Dumnezeu.
Astăzi, copacii sînt uciși fără milă, de miliardari la prima generație în pantofi. E o crimă pentru care întreg neamul nostru plătește cu vîrf și îndesat.