Rădăuți

Crimă într-o locuință socială din municipiu



Marcel Bodnar are, la 46 de ani, două crime la activ
Marcel Bodnar are, la 46 de ani, două crime la activ

„Eram beat și el m-a enervat. Eu nu suport să miroasă de la cineva și el nu a vrut să se spele. Acum îmi pare rău că l-am omorât, că eram tovarăși. Știu ce mă așteaptă, dar asta-i…”. Acestea sunt cuvintele unui criminal, un bărbat de 46 de ani din municipiul Rădăuți care marți seară și-a înjunghiat în inimă prietenul.
Marcel Bodnar are 46 de ani, însă 16 dintre aceștia i-a petrecut în penitenciare. În anul 1990 și-a ucis nevasta, după ce i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit, și a fost condamnat la 17 ani de închisoare. A fost pus în libertate după 12 ani și 8 luni de detenție însă după câteva luni, în anul 2003, a fost din nou condamnat la 36 de luni de pușcărie, de această dată pentru furt. A ieșit din închisoare în toamna anului trecut și se pare că libertatea nu i-a priit, pentru că va ajunge pentru a treia oară după gratii, după ce a mai luat viața unui om.
Marți seară, în jurul orelor 19.00, într-o locuință socială de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți a izbucnit un scandal, la fel cum se mai întâmplase acolo de zeci de ori în ultimele luni. Marcel Bodnar se certa cu prietenul său Florin Litră, pentru că ultimul nu vroia să se spele pe picioare. Enervat la culme, dar și sub influența paharelor de tărie pe care le băuse pe parcursul zilei, Bodnar a uitat de oala cu borș pe care o pusese la fiert pentru a mânca împreună cu prietenul său și, după un schimb de cuvinte „grele”, a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat prietenul chiar în zona inimii. După aceasta, cel mai probabil într-un moment de luciditate, a ieșit din casă și s-a îndreptat spre Stația de Ambulanță, stație situată la aproximativ o sută de metri de locuința sa.
Ajuns acolo, a abordat un lucrător: „Am băgat cuțitul într-un fraier la mine acasă, aici pe Ștefan cel Mare. Mergeți și luați-l …”, povestește șoferul ambulanței de serviciu. Echipajul s-a deplasat imediat acolo și a transportat victima agresiunii, care era încă în viață, la Spitalul Municipal, unde, din păcate, a murit la scurt timp, cu toate eforturile medicilor de a-l resuscita.
„Era pe la 7 seara. Am auzit gălăgie mare la Marcel, dar noi eram deja obișnuiți cu scandalurile de acolo pentru că ei erau beți tot timpul, așa că nu ne-a surprins. Abia când a venit mașina Poliției ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva și am ieșit din casă. Atunci am auzit că a băgat cuțitul într-un om”, a spus vecina lui Bodnar.
Autorul agresiunii a fost ridicat de către un echipaj mobil și transportat la Poliția Municipiului Rădăuți. Lucrătorii de poliție continuă cercetările pentru stabilire cu exactitate a modului de producere a agresiunii de marți seară, autorul acesteia fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor.
Foto: Corneliu CÂRDEIU



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul

Balul Bobocilor 2025 – Midnight Masquerade la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: o seară de magie, rafinament și tinerețe

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității
Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității