Anchetă

Crimă cu autor necunoscut la Dumbrăveni

Trupul neînsuflețit al unui bărbat din comuna Dumbrăveni a fost găsit într-o baltă de sânge, în propria casă, iar în urma necropsiei, legiștii au stabilit că acesta a fost victima unui omor.
Cadavrul a fost găsit în după-amiaza zilei de joi, iar primul semn de întrebare al polițiștilor a fost faptul că ușa de la intrarea în casa victimei era închisă pe exterior cu un lacăt.
Proprietarul casei, Constantin Agachi, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit fără suflare cu leziuni la nivelul capului.
Medicii legiști au concluzionat, ieri, la necropsie, că victima a fost lovită cu putere de mai multe ori, având fractură de craniu, cu înfundare. Anchetatorii cred că bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost lovit cu un ciocan găsit la locul faptei.
Constantin Agachi locuia singur și, din declarațiile sătenilor, obișnuia să consume băuturi alcoolice.
Ancheta a fost preluată de judiciariști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat