– Sătenii din Stamate și rudele Petronelei Iacob cred că autoritățile au partea lor de vină pentru tragedia de marți
– Femeia a fost măcelărită cu 13 lovituri de cuțit de fostul soț, la o zi după ce primise hotărârea de divorț
Crima cu sânge rece comisă de Grigore Iacob împotriva fostei sale soții este dezbătută și acum pe toate părțile în satul Stamate. Oamenii îl acuză la unison pe autorul faptei și cred că o parte din vina acestei tragedii aparține și autorităților, care nu au luat nici o măsură împotriva lui Grigore Iacob. De aceeași părere sunt și rudele femeii, care se gândesc la fetița de numai 7 ani rămasă fără nici un sprijin.
La casa din Stamate, acolo unde s-a petrecut nenorocirea, pregătirile pentru înmormântare sunt pe ultima sută de metri. Toți cei care au cunoscut-o pe Petronela Carmen Iacob au ținut să-i aducă un ultim omagiu, iar mâine o vor conduce pe ultimul drum.
De partea cealaltă, în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Grigore Iacob așteaptă împăcat cu sine să afle ce se va întâmpla în viitor. Fost naș de tren, bărbatul nu a rezistat prea mult în sistem, iar în ultimii ani a fost plecat la muncă în străinătate, pentru diferite perioade de timp. Chiar dacă a declarat că-i pare rău pentru că și-a omorât fosta soție, Grigore Iacob va fi trimis în judecată, cel mai probabil pentru omor calificat.
Oribila crimă s-a petrecut marți dimineață, în grajdul din gospodăria unde locuia Petronela Iacob și fiica ei. Hotărârea de divorț pe care bărbatul o primise cu o zi înainte l-a enervat la culme, motiv pentru care s-a deplasat la Stamate pentru a-i cere socoteală celei cu care conviețuise mai mulți ani. Discuția pe care a avut-o cu fosta soție a degenerat rapid, iar Grigore Iacob a devenit de o agresivitate ieșită din comun. Mai întâi a legat-o pe femeie cu mâinile la spate și a lovit-o în repetate rânduri, pentru ca în final s-o înjunghie de 13 ori, provocându-i decesul. Bărbatul a fugit apoi, iar după ce și-a anunțat soacra din Italia despre cele întâmplate s-a predat la Poliție. Miercuri după-amiază, judecătorii de la Tribunalul Suceava l-au arestat pentru o perioadă de 29 de zile, iar pentru fapta sa riscă între 15 și 25 de ani de pușcărie.



