Crezul – Simbolul credinței noastre ortodoxe



Crezul – Simbolul credinței noastre ortodoxe
Crezul – Simbolul credinței noastre ortodoxe

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vie cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie. Amin.
Cuvântul “Crez” vine din latinescul credo, EU CRED. În variantele multor limbi primul cuvânt din Crez înseamnă tot “eu cred”, de exemplu pistevo în greaca clasică, vjeruju în Biserica Slavonă, și vjerujem în sârba modernă.
EU CRED– aceasta este cheia pentru înțelegerea Crezului: convingerea, credința, vero. Vom expune câteva meditații ale Sfântului Nicolae Velimirovici asupra Crezului, Credința poporului lui Dumnezeu, publicate în “The Faith of Chosen People“, by Bishop Nikolai Velimirovich, USA, meditații ce trezesc în inimile credincioșilor o credință înfocată. Ele picură credință curată în sufletele însetate. Ele luminează cugetele căutătoare ale credincioșilor cu razele strălucitoare ale credinței adevărate.
Aceasta nu este o expunere didactică, rece, a unor realități teologice rigide. Aceasta este o istorie mișcătoare ce încălzește inimile, a iubirii unui tată pentru copiii săi, despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, o iubire ce depășește capacitățile noastre de înțelegere.
De fiecare dată când rostim Crezul din inimă, noi de fapt confirmăm realitatea acestei iubiri.
EU CREDcă acest adevăr divin, etern și nemuritor este realitate.
EU CREDcă acest Simbol al Credinței divin, etern și nemuritor a fost lăsat lumii de Însuși Dumnezeu – Izvorul a toată iubirea – pentru ca oamenii să poată cunoaște iubirea lui Dumnezeu și să-L iubească și ei.
EU CREDcă aceasta este credința poporului ales, a celor ce poartă în sine icoana lui Dumnezeu.
EU CREDcă acesta este adevăratul înțeles al credinței părinților noștri – Credința Ortodoxă.
(sursa: http://hristosesteortodox.wordpress.com)