Crezul sau Simbolul credinței a fost alcătuit de către Sfinții Părinți ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, la Niceea în anul 325 și la Constantinopol în anul 381, cu rolul de a exprima credința ortodoxă în cuvinte puține, pe înțelesul tuturor: copii, tineri sau bătrâni. De 1685 de ani, credincioșii rostesc Crezul neschimbat, la Botez, la Sfânta Liturghie, în rugăciunile personale, mărturisind credința în Dumnezeu așa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul Iisus Hristos, ne-au transmis-o Sfinții Apostoli și o găsim în izvoarele revelației dumnezeiești, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Cum altfel pot să-mi afirm credința, dragostea sau mulțumirea față de Dumnezeu decât prin Simbolul de credință? Crezul este cel care mă însoțește pe parcursul întregii vieți, de la botez și până pe patul de moarte.
Deși nu știu, eram prea mic, la Sfânta Taină a Botezului nașii au rostit Crezul în numele meu, au mărturisit credința în Dumnezeu Unul în ființă și întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Mi s-a iertat păcatul strămoșesc și am devenit creștin, membru al Bisericii, „una, sfântă, sobornicească și apostolească”, lucru care este doar începutul mântuirii sufletului meu. De ce? Deoarece pe lângă rugăciunea părinților și a nașilor am nevoie de ruga mea personală, de faptele mele bune izvorâte din datoria ascultării și din sămânța de credință sădită în sufletul meu, care va da roade când voi crește. Pentru aceasta, încă de mic copil am participat la sfintele slujbe și am rostit și eu Crezul în timpul Sfintei Liturghii, împreună cu părinții mei și ceilalți credincioși.
Pot asemăna Crezul cu o fereastră spre cer, prin care îl descopăr permanent pe Dumnezeu. Cu cât stăruiesc în credință, cu cât fac față ispitelor din jurul meu, întâlnite la fiecare pas, cu cât îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce îmi oferă, cu atât Dumnezeu deschide fereastra și prin cuvintele Crezului pătrund în Taina Sfintei Treimi. Crezul este izvorul de la care aflu iubirea lui Dumnezeu. El a creat lumea și tot ce ne înconjoară din dragoste, ne poartă de grijă și dorește ca toți să ajungem să-L cunoaștem și să ne bucurăm de nemărginita Lui bunătate. Și pentru mine El L-a trimis pe Fiul Său cel Unul Născut să se întrupeze din Sfânta Fecioară Maria. Și pentru mine Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a răstignit, a pătimit și S-a îngropat. S-a jertfit pentru mântuirea noastră și „a călcat cu moartea pe moarte”, dăruindu-ne bucuria Învierii. Astfel, am nădejdea în „viața veacului” pe care o voi petrece alături de Dumnezeu și sfinții Săi, în Raiul ceresc.
Crezul este și o rugăciune. Trebuie să am grijă ca rugăciunea mea să ajungă la Dumnezeu nu numai atunci când întâmpin un necaz, nu numai atunci când am nevoie de ajutor. Dumnezeu mă îndeamnă să Îi mulțumesc pentru ce îmi oferă, bucurii sau necazuri, acestea din urmă fiind încercări care mă întăresc în credință. Dumnezeu mă îndeamnă să-mi curăț sufletul, mărturisindu-mi păcatele prin Sfânta Taină a Spovedaniei și să mă împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului prin Sfânta Taină a Euharistiei, spre „iertarea păcatelor și spre viața de veci”. Altfel, fereastra începe să se închidă.
Se cuvine să transmit învățătura de credință desprinsă din Crez și urmașilor, așa cum și părinții mi-au făcut-o cunoscută mie, așa cum și bunicii au transmis-o părinților.
Este bine ca după moartea celor dragi să mă rog pentru ei și să rostesc Crezul în numele lor, la fel cum și ei au făcut-o când eu eram foarte mic. Deși trupul lor rămâne aici pe pământ, Simbolul Credinței este călăuza sufletului lor în călătoria spre Rai, alături de Dumnezeu, în scopul mântuirii.
Poate la bătrânețe nu voi mai putea participa la slujbele de la biserică, dar sunt conștient de faptul că trebuie să am permanent în minte Simbolul de Credință, pentru ca Dumnezeu să-și amintească de mine și să aibă grijă de sufletul meu în viața viitoare, după moartea trupească. (Alexandru LOGHINOAIA)
