Corina Crețu declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că politica românească e „tot mai misogină”, dar și că femeile politician trebuie să înțeleagă faptul că nu sunt pe podium, concurând care are geanta mai scumpă și spune că, deși a depășit această etapă, e mândră de eticheta „omul lui Iliescu”.
Vicepreședintele PSD Corina Crețu spune că este greu să fii femeie în politica românească și că e mai ușor la Bruxelles, pentru că acolo contează competența.
„Este foarte trist că politica românească este tot mai misogină și mai discriminatorie față de femei”, mai declară europarlamentarul PSD, arătând că este „jenant” să te prezinți în UE cu un guvern în care până mai ieri era doar un ministru femeie.
Corina Crețu consideră și că unele dintre femeile care sunt astăzi în politică discreditează rolul femeilor în politică, ceea ce însă nu justifică actuala stare de fapt.
„Și atât timp cât nu se va schimba această mentalitate, că politica nu înseamnă spectacol, nu este un podium de modă… Sigur că suntem toate femei și încercăm să arătăm bine, dar nu suntem într-o concurență care are geanta mai scumpă, care are bluza mai frumoasă. Nu. Haideți să vedem, să ne așezăm, poate chiar noi, femeile. Chiar aș putea să lansez un apel către femeile din celelalte partide să încercăm, să vedem cum poate fi ridicată reprezentarea femeilor în politică, cu ce venim pentru societatea românească, cu ce proiecte, cu ce programe, cu ce idei”, adaugă Crețu.
În ceea ce privește relația sa cu Ion Iliescu, ea spune că eticheta „omul lui Iliescu” o onorează, dar că a depășit această etapă, iar acum, la fel de bine, ar putea fi numită „om al lui Ponta”.
„Sigur că au fost și acțiuni ale domnului Iliescu care m-au dezamăgit, nu îl idolatrizez pe domnul Iliescu, îl admir foarte mult, dar ca orice om a făcut și greșeli și n-am avut niciodată nicio problemă să-i spun atunci când am avut alte păreri, inclusiv acum am de multe ori alte păreri decât domnul Iliescu, dar asta este o chestiune absolut inevitabilă între oameni”, admite Corina Crețu.
Pe de altă parte, europarlamentarul PSD, care dorește să se implice în relația cu Diaspora, susține că, dacă PDL va forța adoptarea votului prin corespondență, nu va face decât să confirme suspiciunile că vrea să fraudeze alegerile. „Eu așa îmi explic faptul că, deși toată lumea este împotriva PDL, mai sunt încă județe și comune unde ei câștigă: tocmai pentru că îi cumpără pe oameni bucată cu bucată, ceea ce este foarte trist. Eu cred că trebuie să ne ridicăm și nivelul nostru de demnitate”, afirmă Crețu.
Corina Crețu susține că, în mod inevitabil, tensiunile putere-opoziție din țară se translatează în delegația română din PE. Ea consideră, însă, că în probleme de interes național ar trebui ca întreaga delegație română să funcționeze ca „o echipă”. Problema este, în opinia sa, că interesul național nu este definit și că nicio instituție din România nu colaborează cu europarlamentarii români, deși pozițiile lor sunt foarte importante, având în vedere că peste 60% din legislația ce se aplică în România este adoptată de PE.
Prezentăm integral interviul acordat de vicepreședintele PSD Corina Crețu agenției de presă MEDIAFAX:
Reporter: Ați devenit vicepreședinte PSD după suspendarea, apoi demisia din partid a lui Adrian Severin. Sunteți și europarlamentar. De aceea, vă întreb în primul rând cum este să fi acum coleg cu Adrian Severin. Este o povară?
Corina Crețu: Adrian Severin a fost colegul nostru de la început. El a condus lista la alegerile pentru Parlamentul European și tocmai pentru că nu era un europarlamentar oarecare, era și vicepreședintele grupului socialist, a fost și șeful delegației române, cu atât mai mult ne afectează acest scandal. Ne-a afectat pe noi ca partid, a afectat grupul socialiștilor europeni și afectează Parlamentul European. Să fii coleg cu Adrian Severin… El avea un cuvânt de spus, deci e cu atât mai dureros cu cât era un om despre care nu te așteptai să afli asemenea lucruri sau mulți nu se așteptau.
Rep.: Cum sunt priviți acum europarlamentarii români, urmare a acestui scandal, și mai ales cei din PSD?
C.C.: Dacă un om greșește, vina este individuală. Deci, nu cred că se poate pune anatema asupra unui grup întreg, nu se poate pune anatema asupra grupului socialist, așa cum nu se poate pune asupra întregii delegații române. Dar, evident, lumea judecă după alte standarde și este clar că, după un astfel de scandal, toți suntem priviți cu o anumită suspiciune, iar unii ne declară vinovați pe toți. Foarte mulți oameni spun că vom avea mult de lucru pentru a schimba percepția oamenilor despre munca noastră în general, munca de parlamentari europeni. Pentru că, oricum, percepția generală este că noi nu prea facem nimic acolo. Nu există decât foarte puțini ziariști acreditați din România care să urmărească activitatea noastră acolo. Nouă ne era oricum greu să facem cunoscută activitatea noastră.
Aici e o chestiune de principiu. În primul rând, după ce a izbucnit acest scandal, s-au luat măsuri și la nivelul Parlamentului European și la cel al grupurilor politice pentru adoptarea unui cod de conduită care să regleze mult mai bine conflictele de interese. Aceeași chestiune a apărut și în România în privința ministrului Botiș, unde lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, este imoral. Deci, la domnul Severin poate se va acoperi legal, poate acesta a și fost motivul pentru care a rămas parlamentar european, dar moral este absolut inacceptabil să ceri bani pentru un amendament care mai și contravine poziției grupului nostru politic, care susține și niște interese economice, era foarte clar un amendament care susținea interesele băncilor. Poziția noastră ca grup, al cărui vicepreședinte domnul Severin era, era cu totul alta.
Rep.: Într-adevăr, Adrian Severin era un om cu o poziție importantă în delegația PSD, în delegația română din PE, chiar la nivelul Parlamentului European.
C.C.: În grupul socialiștilor europeni, el era vicepreședinte. Poziția noastră, a grupului în care domnul Severin era vicepreședinte era total contrară și, pe de altă parte, noi suntem aleși acolo să susținem interesele cetățenilor, nu ale lobby-iștilor, nu ale unor grupuri private. Este clar că ține de o mentalitate care nu-și găsește locul. Noi chiar suntem plătiți bine, nu ne putem plânge. Sigur, poate nu era suficient pentru pretențiile dânsului. Dar cred că, în general, ca regulă se impune ca parlamentarii să trăiască din salariu. Este o idee care nu este foarte populară dar pe care eu, ca structură, o îmbrățișez foarte tare.
Rep.: Și Monica Macovei susține acest punct de vedere, că ar fi bine să fie interzisă europarlamentarilor orice altă activitate remunerată.
C.C.: În grupul nostru, al socialiștilor, au fost discuții pe această temă. La domnul Severin este clar că este imoral și a fost foarte clar că a obținut bani exploatând poziția de europarlamentar. Dar sunt colegi de-ai noștri care sunt medici, de pildă. Și avem un coleg care este oftalmolog, care trei zile vine la Bruxelles și trei zile își practică meseria. Avem un alt coleg, din Finlanda, care este preot și mai avem profesori. Aici este discuția dacă acești oameni să fie lăsați în continuare să-și practice meseria. La domnul Severin nu era cazul, exploata foarte clar poziția pe care o obținuse în Parlamentul European. Ori, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Nu ai de ce să te folosești de poziția ta din Parlamentul European decât pentru cauze caritabile sau pentru alte asemenea lucruri, dar nu pentru a obține și mai mulți bani.
Rep.: Ce părere aveți dumneavostră despre situația acelor europarlamentari care au meserii ce nu le influențează activitatea din PE? Pot ei să-și desfășoare bine atât activitatea din Parlament, cât și meseria pe care o au?
C.C.: Sunt unii oameni care reușesc. Mie mi-e greu să cred că poți să faci toate aceste lucruri bine și la Bruxelles, și la cabinetul privat. În orice caz, noi plecăm luni, venim joi. Sunt parlamentari din țări pentru care efortul de a se deplasa la Bruxelles e mai mic. Francezii, de pildă, merg o oră și jumătate cu trenul. Pot face și zilnic naveta. Aici fiecare are aprecierile sale în ce măsură poate fi un super parlamentar, un super doctor, un super profesor și toate să-i iasă bine.
Nu s-a adoptat o lege, este un cod de conduită. În grupul socialist s-a recomandat ca toți parlamentarii europeni să trăiască din salariu. Și, pe de altă parte, este această discuție legată de firmele de lobby. La Bruxelles, după cum știm, sunt mii de firme de lobby care reprezintă diferite grupuri de interese, mai ales economice, pentru că aici este bătălia cea mare.
Rep.: Dar de ce credeți că se încăpățânează Adrian Severin să nu demisioneze din Parlamentul European, după ce i s-a cerut acest lucru inclusiv de către președintele PE?
C.C.: Nu știu să vă spun. Mă depășește pur și simplu. Cred că nu va demisiona, dacă nu a făcut-o atunci când presiunea a fost maximă. Parlamentul European are posibilitatea, de pildă, dacă un comisar european greșește, să ceară demisia acestuia, dar un parlamentar european, odată ales, poate rămâne în funcție. Probabil că i se va ridica imunitatea. S-a cerut ridicarea imunității, înțeleg că la sfârșitul lunii mai se va discuta în Comisia juridică, va veni apoi în plen această cerere, probabil că i se va ridica imunitatea, procesul va merge mai departe. Eu înțeleg că și în condițiile în care există sentințe mandatul e mandat. E o chestiune care ține de onoarea fiecărui om. În opinia mea, faptul că nu a demisionat mie mi se pare că a pus capăt carierei lui politice și este foarte trist să ai așa o viață, în care acumulezi atâtea succese și atâtea realizări… Dar asta ține de caracterul fiecărui om.
Noi am mai avut probleme în delegație, le-am ridicat la momentul respectiv în interiorul partidului, în interiorul grupului, în legătură cu gestionarea bugetului nostru. Deci, aveam semnale că ar vrea să ia din toate părțile.
Rep.: Deci, spuneți că au fost probleme, și până la apariția acestui scandal, în relația cu domnul Severin…
C.C.: Da, noi în delegația română am ridicat de mai multe ori problema bugetului nostru, dar noi eram priviți ca niște oameni…, adică cum să te pui cu un om ca Adrian Severin și să îl suspicionezi. Noi eram văzuți ca nebuni. Dar nu am nicio satisfacție legată de faptul că așa s-a terminat conflictul nostru cu domnul Severin, că nu mi-aș fi dorit să se termine așa. Și de aceea nici n-am vrut să ies public, pentru că am fost printre cei care au ridicat încă din mandatul trecut aceste probleme.
Rep.: Dar ce fel de probleme erau?
C.C.: Legate de netransparență bugetului delegației române.
Rep.: Care era gestionat de…
C.C.: Care a fost gestionat personal de domnul Adrian Severin, atât timp cât a fost șeful grupului nostru român. A fost singura delegație română care, de pildă, nu a avut trezorier. Pentru trei ani de zile nu a avut trezorier.
Rep.: Și lucrurile astea nu sunt verificate?
C.C.: Probabil că da. Oricum, s-a făcut ordine, tocmai pentru că am ridicat această problemă în grupul socialist. Dar noi eram partea blamată din delegația română. Din păcate, el a venit acolo cu ideea de a intra într-un război cu noi, ne-a disprețuit foarte tare, ne-a vorbit și ne-a făcut foarte mult rău. Dar, așa cum am spus, n-am nicio satisfacție că s-a terminat așa.
Rep.: Dar nu ați ridicat aceste probleme și în partid? Nu l-ați întrebat direct de ce vă tratează așa?
C.C.: Ba da. Domnul Ponta a încercat de când a venit. Domnul Geoană, înainte, nu. A fost clar de partea domnului Severin și n-am putut ridica această problemă. Dar de când s-au mai schimbat lucrurile și la partid, domnul Ponta, domnul Dragnea s-au întâlnit cu noi toți, au ascultat părerile, lucrurile au început să se limpezească, ne-am ales un trezorier, un nou șef de delegație.
Rep.: Era vorba doar de delegația PSD…
C.C.: De delegația PSD din Parlamentul European. E vorba de bugetul pentru conferințe și de care noi aflam de la colegii noștri – liberali, populari și așa mai departe. Noi nu am știut la început că avem asemenea drepturi. Dar n-aș fi vrut să intru în această bucătărie, pentru că nu mai era cazul. Eu, după ce s-a pornit acest scandal, am refuzat orice interviu pe această temă, tocmai pentru că era cunoscută și la partid, și în grupul socialist ca om care criticase aceste probleme legate de onestitate, de moralitate.
Rep.: Dar domnul Severin nu mai era șeful delegației PSD de ceva vreme…
C.C.: Dar era vicepreședintele grupului S&D în schimbul unor puncte pe care noi le-am dat, nu pentru că era Adrian Severin. Noi, delegația PSD, fiind 12, aveam 12 puncte. Și l-am votat, l-am susținut. Tocmai de aceea ni s-a părut anormal ca dânsul să lucreze împotriva noastră încă de la venirea noastră acolo.
Rep.: Revenind la politică. În România, dialogul dintre putere și poziție putem spune că este inexistent. E caracterizat de atacuri reciproce, unele absolut deloc elegante. Această tensiune se translatează în delegația română din PE? Iar acolo, de multe ori sunteți priviți ca un ansamblu, indiferent de partidul din care faceți parte. Plus că uneori călătoriți chiar cu același avion, indiferent că sunteți de la PSD, PNL sau PDL. Cum sunt relațiile între europarlamentarii români de la putere și de la opoziție?
C.C.: Mie mi se pare inevitabil ca disensiunile din țară să se translateze în Parlamentul European. Pe de altă parte, cred că noi exagerăm puțin. Sigur, ține de relațiile umane dintre noi. Cu unii am reușit să stabilim un dialog, cu alții doar ne salutăm. Dar important ar fi ca în probleme de interes național să putem colabora și au fost foarte puține momentele când am reușit să stabilim un dialog în interiorul întregii delegații române. A fost momentul acela legat de Italia, când colegii noștri de la PDL au evitat să avem o poziție comună ca țară, pentru că partidul domnului Berlusconi face parte din aceeași familie politică cu PDL. După care, în fine, am reușit să avem o poziție politică comună. A mai fost subiectul ridicării restricțiilor pe piața muncii pentru români și bulgari, unde iar am reușit să găsim un limbaj comun.
Dar e foarte greu să spui că susții interesul național, în condițiile în care acest interes național nu este definit în niciun fel. Noi nu știm care este politica europeană a României, nu avem niciun fel de dialog pe probleme majore cu Guvernul României și asta este foarte trist și foarte grav. Eu nu cred că cineva din Guvernul României știe fiecare dintre noi ce facem acolo. Deci, noi urmăm linia politică a grupului nostru și, bineînțeles, atunci când simțim că linia politică a grupului nostru se contrapune interesului pe care îl au românii, avem… Domnul președinte Băsescu, când am fost aleși prima dată, în 2007, ne-a chemat la Palatul Cotroceni, și atunci vorbea despre o legătură directă cu parlamentarii europeni. N-am înțeles ce a fost atunci exact în mintea dânsului: să fie această legătură la Cotroceni sau la Ministerul de Externe. Ar fi fost bine, în orice caz, să fi existat vreo entitate. După care, pe vremea domnului Cristian Diaconescu, am avut o întâlnire la Ministerul de Externe, era vorba să se facă o direcție de legătură cu Parlamentul European. Singurul nostru contact este misiunea României la Uniunea Europeană, pe care dacă am întreba-o, probabil că ne-ar ajuta. Dar, pe de altă parte, este clar că nu există niciun interes. Oamenii nu prea înțeleg ce am putea face noi acolo și măcar la nivelul Guvernului ar trebui să se știe că mai mult de 60% din legislația care se aplică în România este adoptată la Bruxelles, deci depinde foarte mult de poziția noastră. După cum ați văzut, domnul Severin și mulți dintre noi suntem abordați, nu pe bani, aici a fost o excepție, dar sunt foarte multe discuții, dezbateri pe legi. Noi nu știm care a poziția țării noastre. Vin alte delegații din alte țări, și vedem, ne dăm seama că Ungaria vrea așa, Bulgaria vrea așa…
Rep.: Dar nici când sunt probleme majore, de mare interes pentru România, nu vi se transmite vreun mesaj?
C.C.: Nu. Noi discutăm în grupul PSD în fiecare luni problemele majore legate de voturi și hotărâm cum votăm. Au fost multe teme, recent cu centralele nucleare, foarte multe teme și ne gândim cum ar fi mai bine pentru țară. Dar ne gândim noi. E păcat că noi nu existăm. Noi facem cât putem pe cont propriu, dar, dacă am funcționa ca o echipă într-adevăr, ar fi mult mai bine. Din păcate, nu văd această perspectivă. La anul vor fi alegeri în țară și, în mod automat, tensiunile între noi vor fi și mai mari. Sunt chestiuni politice care ne afectează, este foarte clar. Eu cred că România în general nu are o politică externă foarte clară, nu are obiective pe termen mediu, pe termen lung. În general, politica externă a României este în derivă. După revoluție, o perioadă a fost foarte clar că urmărim să intrăm în NATO și UE și acesta era, ca să zic așa, firul roșu al politicii externe românești. Din 2007, de când noi am intrat în UE, eu nu mai știu care este care este politica externă a României, care este politica europeană, pentru că ne-am putea ghida în funcție de obiectivele majore. Sigur, nu e vorba despre directive pe care să ni le traseze partidul de guvernământ, pentru că identitatea noastră politică e aceeași, dar în materie de politică externă se presupune că ar exista un consens, nu avem, ca în alte țări, forțe politice care să fie flagrant de altă parte. Deci, s-ar putea găsi un consens dacă, de pildă, cel responsabil cu politica externă în România, care potrivit Constituției e șeful statului… Dacă vă amintiți, a fost acea chestiune cu consensul de la Snagov, legat de integrarea în UE și atunci s-a făcut un calendar în legătură cu integrarea în UE. Așa ceva cred că ne-ar trebui: toate mințile, foști miniștri de Externe, parlamentari europeni, comisiile de politică externă, să vedem care sunt obligațiile noastre.
Eu sunt în Comisia de dezvoltare regională a PE și e o mare dezamăgire. Nu avem numai drepturi în UE, avem și obligații. De pildă, de a contribui la politica de dezvoltare, de ajutorare a celor mai sărace țări. Există acest obiectiv stabilit de ONU de a acorda, până în anul 2030, 0,7% din PIB pentru țările în care se trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi. Deci, nu avem nicio șansă să acordăm această sumă în timp util. Nu ne îndeplinim obligațiile. Au fost calamități, în Haiti de exemplu. Am văzut liste întregi cum au reacționat alții la aceste calamități, inclusiv Bulgaria sau alte țări sărace, până și Republica Moldova a reacționat, noi nu. Dar, în schimb, când am avut noi inundații, au fost foarte multe țări care au sărit în ajutorul nostru, dar nu poți la infinit doar să primești și să nu dai nimic. Aceste lucruri nu le discută nimeni, nu există o politică externă coerentă, care să includă și această latură.
Rep.: Trecând în alt registru. Cum e să fii femeie în politică? E mai ușor la Bruxelles decât la București?
C.C.: Da. E mult mai ușor la Bruxelles decât la București.
Rep.: De ce?
C.C.: Pentru că e o luptă mult mai onestă și care se bazează mult mai mult pe ceea ce poți să faci profesional. Aici depinde foarte mult de sfori, de aranjamente și așa mai departe. E greu să fii femeie în politică. Nu e atât de greu să ajungi, cât e greu să te menții. Eu am deja 20 de ani de politică și am luat-o de foarte tânără, am profitat de acel vid și viața m-a ajutat. Nu înțelegeam atunci. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că am avut o oportunitate – partidele politice își doreau tineri, își doreau femei – și am folosit-o.
Rolul femeilor în politica românească a scăzut foarte mult, mai ales din 2004. În Parlamentul național, pe vremea când eu eram senator, erau 12% femei, acum sunt sub 9%. Sunt parlamente în țările arabe care au un procent mult mai mare. Eu cred că ține și de modul de selecție din partide, de luptele interne din partide, dar ține și de mentalitatea noastră ca societate. Este foarte trist că politica românească este tot mai misogină și mai discriminatorie față de femei. Suntem în secolul XXI și pur și simplu este jenant în Uniunea Europeană să mergi cu un guvern care până mai ieri avea doar un ministru femeie, Guvernul Tăriceanu aproape patru ani de zile a funcționat fără nici un ministru femeie. Sunt guverne în UE, în țările nordice, Guvernul Zapatero, Guvernul Papandreou, care au majoritate femei și se vede că funcționează mult mai bine. Deci, până și în practică se vede că un guvern în care predomină femeile funcționează mult mai bine. Eu nu am prejudecăți. Nu știu dacă neapărat femeile fac diferența, dar cred că ar fi un guvern mult mai onest și mai implicat spre acțiunea socială, exact ceea ce ar avea nevoie o societate ca România.
Mie mi se pare însă că unele dintre femeile care sunt astăzi în politică discreditează rolul femeilor în politică, dar nu asta justifică actuala stare de fapt. Faptul că doar doamna Elena Udrea își face auzită vocea sau doamna Roberta Anastase este o tristețe pentru o țară ca România.
Rep.: Și atunci ce ar trebui să facă femeile ca să aibă succes în politică, dacă bărbații care fac politică nu le promovează?
C.C.: Eu n-am susținut introducerea acestui prag de reprezentare în politică, dar cred totuși că până nu se atinge un anumit număr minim, 20% măcar, în politica românească nu se vor schimba lucrurile.
Rep.: Deci, ar trebui stabilit prin lege să existe un prag. Sulfina Barbu propune 40% din candidații la parlamentare să fie femei.
C.C.: Da, și ce faci? Și la partid acești candidați vor fi plasați pe locuri neeligibile unde nu au nicio șansă. Nu știu, poate e mai bun modelul francez: un bărbat, o femeie, un bărbat, o femeie. Modelul francez are această paritate, sunt obligați pe listă să pună… Nu știu, poate că asta e prea mult. Bărbaților din România oricum li se va părea o anomalie. Dar România este o țară cu majoritate femei, ca multe alte societăți. Deci, așa cum spuneam, inițial nu am fost adepta unei cote de reprezentare, dar privind aceste discriminări care sunt în interiorul partidelor, cred că se impune. Este clar că trebuie. Dar acuma această cotă e respinsă deocamdată. Femeile în politică nu sunt moft, nu sunt un lux, nu poți într-o țară în care femeile sunt majoritare reprezentarea lor să fie puternic discriminatorie. Deci, încălcăm toate legile bunului simț.
Rep.: Femeile își doresc să facă politică, să fie în prim-plan în politică?
C.C.: Femeile au fost descurajate foarte mult să facă politică. Deci, așa cum spuneam mai devreme, este foarte greu să te menții, să te lupți în politică. Cred că inclusiv femeile trebuie să-și schimbe mentalitatea, sunt convinsă că foarte multe femei, și mă uit și la comentarii, inclusiv la dumneavoastră sau pe alte site-uri, cum îndrăznim să spunem, să facem o declarație, „ce faci?”, „de ce nu te duci la cratiță?”, „de ce nu te duci la Iliescu?”. Deci, e un nivel absolut jenant pentru politica românească, pentru clasa politică, eu cred că și pentru societatea civilă în general trebuie să ne luptăm cu ridicarea nivelului de civilizație. În primul rând, așa cum am spus, cred că schimbarea trebuie să se facă în sânul partidelor. Mai mult, femeile nu votează femeile, asta e o altă chestiune. De ce? Cum? S-a creat acest sentiment în România că numai dacă faci show, dacă faci scandal, ai ceva de spus. Deci, eu aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră sau pe cititorii dumneavoastră, dacă Angela Merkel ar fi avut vreo șansă să fie aleasă cancelar în România sau președinte de țară. Eu cred că nu. Eu cred că, așa cum este mentalitatea în România, toți oamenii dacă ea ar fi apărut la un talk-show ar fi mutat pe alt canal, pentru că li s-ar fi părut plictisitoare, n-a venit cu lucruri extraodinare, n-a venit cu lucruri bombă, n-a venit cu nimic, nu s-a îmbrăcat nu știu cum, nu avea tocuri. O femeie care a citit, școlită, care vorbește despre ceea ce trebuie făcut pentru țară. Și atât timp cât nu se va schimba această mentalitate, că politica nu înseamnă spectacol, nu este un podium de modă. Sigur că suntem toate femei și încercăm să arătăm bine. Dar nu suntem într-o concurență care are geanta mai scumpă, care are bluza mai frumoasă. Nu. Haideți să vedem, să ne așezăm, poate chiar noi, femeile. (…) Uite. chiar aș putea să lansez un apel către femeile din celelalte partide să încercăm, să vedem cum poate fi ridicată reprezentarea femeilor în politică, cu ce venim pentru societatea românească, cu ce proiecte, cu ce programe, cu ce idei. Eu, sinceră să fiu, din 90 încoace am spus că vom avea un progres în acest domeniu pe măsură ce va trece timpul. Din păcate, nu a fost cazul și este un lucru foarte trist și, așa cum am spus, este un lucru care nu ne face cinste în Europa și în lume.
Rep.: Sunt chiar unele femei în politică ce spun că cele mai mârșave atacuri le-au primit tocmai de la femei, dincolo de discriminarea făcută de bărbați.
C.C.: Da, și mie îmi place să lucrez mai mult cu bărbați, femeile sunt uneori mult mai invidioase și mai rele când e vorba de competiție. Deși pe de o parte nu putem generaliza, colegele mele, de pildă, din Parlamentul European, e clar că nu suntem în concurență, fiecare cu domeniul său și așa ar trebui să fie și aici. Dar într-adevăr, pe vremea când am fost prim-vicepreședinte la femei, în 1996-2000, știu toate luptele interne, din județe ș.a.m.d. Sper că…, nu mai cunosc acum organizația de femei, dar văd că s-au așezat și sunt altele (…) Eu cred că ar trebui să fie criterii foarte clare, așa cum spuneam, în interiorul partidelor, ele să fie cele profesionale,cele legate de competență pur și simplu, și atunci lucrurile ar fi mult mai clare.
Rep.: Tocmai din cauza mentalității societății în România se mai spune că în spatele unei femei de succes s-ar afla un bărbat foarte puternic. Și vreau să vă întreb aici cât din cariera dumneavoastră i se datorează lui Ion Iliescu? Începutul dumneavoastră în politică a fost asociat cu Ion Iliescu, un om politic puternic și care v-a susținut.
C.C.: Noi avem această, să zic așa, boală de a pune etichete și nu prea le accept, dar această etichetă de „om al lui Iliescu” vreau să spun că n-am de ce să mă dezic de ea, chiar mă onorează. Nu sunt rudă cu domnul Iliescu, m-a invitat să vin la Cotroceni nu dânsul, ci domnul Chebeleu, care era pe atunci purtător de cuvânt. Faptul că m-am ridicat în acea instituție arată că totuși a fost ceva și de capul meu, nu numai faptul că, eventual, domnul Iliescu m-a susținut. Au fost mulți care au fost în Palatul Cotroceni. Eu acolo eram cea mai expusă într-un fel și felul în care mi-am făcut treaba este un motiv de mândrie pentru mine. Pentru că am fost cea mai puțin atacată din acea instituție pe vremea aceea. Deci, în primul rând mie mi se pare că am avut această șansă unică de a învăța foarte multe lucruri în preajma unui om, a fost ceva la care nici nu visam, știți, am fost ziaristă, a fost acel vid în cadrul cabinetului purtătorului de cuvânt, au fost chemați mai mulți ziariști atunci în cabinetul purtătorului de cuvânt și am fost cea care a rămas dintre ziariștii care au fost chemați atunci să ajute. Tocmai pentru că domnul Iliescu ar fi vrut atunci să întinerească echipa, eu scriam oricum la un ziar de partid, deci era clară afilierea mea politică. Afilierea mea politică era foarte clară, nu pot să zic că datorită dânsului am fost un om de stânga. Dar bineînțeles că lângă dânsul mi-am întărit aceste principii, am crescut, am participat la acțiuni de politică internă și externă ale președintelui, am învățat foarte mult. Instituția aceea cred era la început și foarte multe lucruri le-am făcut din instinct, din mers și sunt foarte mândră de ce am reușit să fac atunci la Cotroceni. Al doilea mandat a fost mult mai ușor, atunci am avut o funcție mult mai bună, am fost purtătoare de cuvânt și cred că această funcție n-aș fi obținut-o dacă n-aș fi dovedit înainte faptul că pot să fac ceva. Desigur că în primul rând trebuie să-i fiu eu recunoscătoare sorții, că fiecare avem un noroc în viață și un destin.
Pe de altă parte, sunt absolut convinsă că domnul Iliescu nu m-ar fi ținut dacă aș fi făcut gafe majore care să-i aducă atingere imaginii sale ș.a.m.d. Așa cum am spus, eu am participat la momente care cred că înseamnă foare mult în istoria României, dacă privesc înapoi, eu sunt bucuroasă să pot spune că atât ca ziarist, cât și ca purtător de cuvânt al președintelui am participat la istorie ca martor al unor momente în perioade care au contat foarte mult pentru țară. Dar cred că această chestiune de „omul lui Iliescu” e puțin depășită acum, fiind parlamentar european, asta a fost atunci, pe vremea aceea. Acuma, în fine, în 2005 am fost aleasă vicepreședinte al partidului, am fost înlăturată cumva abuziv din această funcție de domnul Geoană pentru că nu m-ar fi putut schimba decât Concresul, dar dânsul m-a pus să aleg între calitatea de parlamentar european și vicepreședinte de partid, dar nu a procedat la fel cu alți vicepreședinți aleși la Congresul din 2005. Acuma iarăși am fost numită la ultimul BPN vicepreședinte în urma voturilor obține la Congres. Nu știu cât de populară sunt, dacă pot vorbi de așa ceva în interiorul partidului, dar este clar că lumea nu mă mai percepe…, am avut acțiuni foarte mari pe care puțini oameni le-au avut la Parlamentul European – Bill Gates, Tony Blair ș.a.m.d. Nu vreau să mă laud. Dar am depășit această fază, acum mai degrabă mi se spune că sunt „omul lui Ponta”. Nu mă deranjează nici această etichetă absolut deloc, pentru că eu cred că este foarte importat să ne punem toate resursele ca acest partid să meargă mai departe. Din contră, îi dezavuez pe cei care nu se împacă cu situația că lucrurile într-un partid trebuie să se schimbe, numai că în mod inevitabil se schimbă. Se schimbă și îl apreciez foarte mult pe dl.domnul Ponta, pentru că e un om onest, în primul rând, cred că este un lucru care este primordial pentru un partid ca noi, ca PSD.
Rep.: Ați spus că nu respingeți această etichetă de „om al lui Iliescu”…
C.C.: Nu, nu resping deloc, mă onorează, sunt mândră de ea.
Rep.: E adevărat, sunteți unul dintre oamenii care nu s-a dezis niciodată de domnul Iliescu, dar ați avut un moment în care ați simțit că ar fi fost mai bine pentru cariera dumneavoastră poate sau pentru statutul dumneavoastră la momentul respectiv să vă distanțați de Ion Iliescu?
C.C.: Da, am avut momente când nu dădea bine să fii cu Iliescu. Deci, a fost momentul de după 96, când lumea arunca cu pietre după noi, dar eu trebuie să fiu împăcată în primul rând cu mine însămi și nu am de ce să mă dezic. Sigur că au fost și acțiuni ale domnului Iliescu care m-au dezamăgit, nu îl idolatrizez pe domnul Iliescu, îl admir foarte mult, dar ca orice om a făcut și greșeli și n-am avut niciodată nicio problemă să-i spun atunci când am avut alte păreri, inclusiv acum am de multe ori alte păreri decât domnul Iliescu, dar asta este o chestiune absolut inevitabilă între oameni. (…) Pentru că domnul Ponta provine din aturajul domnului Năstase, este clar că toată viața îl va respecta și va avea o slăbiciune pentru domnul Năstase, așa și eu. Să te dezici, de ce? Pe domnul Iliescu nu poți decât să-l respecți, a fost un șef de stat foarte important pentru țară, a marcat istoria ultimilor 20 de ani, a adus echilibru în societatea românească, un echilibru care lipsește la ora actuală și care ar trebui să fie un exemplu pentru toți șefii de stat care vor veni. Asta este părerea mea. Faptul că acum nu mai are un cuvânt de spus… au fost foarte mulți pe care faptul că n-a mai fost șef de stat i-a făcut să nu-l mai caute, am asistat la multe lucruri de acest gen. Și asta nu face decât să devoaleze natura umană și am văzut multe la viața mea legate de caracterul și moralitatea oamenilor. Bine, au fost lecții pentru mine, nu exemple, a fost clar că pentru mine a fost „așa nu trebuie să fac”. Exact cum am spus mai devreme, faptul că te-ai ridicat datorită faptului că un om a crezut în tine și în ciuda tuturor ostilităților care au existat atunci, pentru că sunt luptele între generații, domnul Iliescu m-a susținut întotdeauna, poate nu chiar în totodeauna, poate uneori aș fi avut nevoie de mai multă susținere. Dar asta e viața, fiecare are destinul său. Acum viața mea nu mai depinde de domnul Iliescu în niciun fel și nici nu cred că punerea pe listă în Parlamentul European i s-a datorit neapărat dânsului. Organizația de București de pildă, organizația de Cluj, sunt organizații întregi care te susțin, nu te poate impune nimeni. Au fost și încercări eșuate de-ale domnului Iliescu de a impune oameni și asta arată că tocmai oamenii respectivi nu au fost agreați, e o chestiune așa…
Rep.: Revenim la funcția dumneavoastră de vicepreședinte PSD. Ați spus, când ați preluat această funcție, că vreți să vă implicați în relația cu Diaspora. Considerați că este util pentru românii din afara țării votul prin corespondență?
C.C.: Deci, în primul rând, atribuțiile mele sunt legate de politică externă. Domnul Severin a eliberat mai multe funcții, printre care și aceea de membru al președinției PES pe care am preluat-o eu, vicepreședinte al grupului social-democrat din PE, unde a fost aleasă colega mea Rovana Plumb și, culmea ironiei, urmare a voturilor de la Congres, am preluat și această funcție legată de politica externă. Atribuțiile mele vor fi acelea de a ține legătura cu Partidul Socialiștilor Europeni, ca partid, și, bineînțeles, cu românii din afara țării.
Părerea mea este că votul prin corespondență nu este un lucru rău în sine ci, dimpotrivă, sunt destule țări care îl folosesc, dar în România nu cred că este cazul să-l adoptăm acum. În România haosul administrativ este regula și introducerea lui la această oră ar deschide în mod clar porțile fraudelor electorale. Eu sunt pentru adoptarea acestui vot, dar după o serie de pași de natură legislativă și administrativă care să-l facă să fie transparent și să poată fi ținut sub control. Dacă PDL va forța să adopte acest vot prin corespondență, nu va face decât să confirme suspiciunile că vrea să fraudeze alegerile, pentru că este imposibil să le controlezi. Este clar că propunerea mea este să lăsăm viitor parlament, cel ales în 2012, să facă toate pregătirile necesare pentru introducerea votului prin corespondență începând cu alegerile din 2016. Este clar că nu poate fi adoptat acest vot prin corespondență fără o campanie serioasă de comunicare publică pe această temă, fără o evaluare exactă, nu știm la această oră câți români sunt în străinătate, câți au drept de vot, câți votanți sunt în realitate, este clar că am avut de-a face la ultimele alegeri cu votul multiplu, a fost o realitate posibilă tocmai datorită acestui haos administrativ.
Rep.: Există și problema faptului că sunt mulți români în străinătate, nu știm câți, e clar, sunt mulți, și mulți dintre aceștia nu pot vota. Distanța față de consulat, unde se votează, sau față de ambasadă este foarte mare.
C.C.: Este adevărat, dar, așa cum am spus, adoptarea lui în acest moment va lăsa loc unor fraude electorale care practic nu ai cum să le controlezi sau poate că nu sunt fraude electorale, dar este clar că n-ai cum să centralizezi și n-ai cum, la această oră, să cuantifici dacă un om de pildă de la Milano se duce și la Roma … Votul multiplu… Deci, dacă Curtea Constituțională sau Biroul Electoral Central ar lua acum la mână, eu sunt convinsă că s-ar găsi oameni din străinătate care au votat în acea zi în mai multe locuri.
Rep.: Deci, ziceți că deocamdată votul prin corespondență ar ridica riscuri sau semne de întrebare…
C.C.: Serioase semne de întrebare. Ca să nu mai spun că alte țări, colegii mei din Anglia, am un coleg, care lucrează la secretariat și care este deja de cinci ani în Bruxelles și el mi-a spus că în Marea Britanie, după trei ani în care nu mai locuiești în țară, își pierde dreptul de vot, deci acuma nu mai poate vota pentru alegeri, deși este cetățean britanic. E clar că nu este la curent cu chestiunile legate de politica internă britanică și nu mai are drept de vot. Dar toate aceste lucruri trebuie să fie rezultatul unei dezbateri. Parlamentul actual ar trebui să facă o comisie care să dezbată toate aceste lucruri, care sunt chestiunile, cum sunt privite în alte țări, cum face Spania, care are foarte mulți oameni în străinătate, cum face Marea Britanie și să vedem ce se adaptează și ce ar putea merge în România, dar pe de altă parte eu vă spun că acest haos administrativ este principalul obstacol în general în alegerile noastre. Este o notă proastă pentru România că la fiecare alegeri se ridică suspiciuni legate de fraudarea alegerile, chestiunile cu autobuzul, dar asta ține și de cultura și de educația oamenilor. În Germania, dacă te duci la un votant cu un cozonac, în momentul respectiv omul se duce la poliție sau îți dă cu cozonacul în cap. Normal că pe fondul acestei sărăcii politicienii și cu partidele politice…, dar s-a creat o mentalitate „nu votez decât cu cei care îmi dau”. Acest lucru este foarte nesănătos pentru România, foarte, foarte grav. Eu așa îmi explic faptul că, deși toată lumea este împotriva PDL, mai sunt încă județe și comune unde ei câștigă. Tocmai pentru că îi cumpără pe oameni bucată cu bucată ceea ce este foarte trimsit legat…. Eu cred că trebuie să ne ridicăm și nivelul nostru de demnitate.
Rep.: Asta a fost o practică ce s-a perpetuat de toate partidele…
C.C.: Da, nimeni nu spune că a fost…, dar s-a exploatat tocmai această înclinație a oamenilor către a primi. Sigur că sărăcia este foarte mare, dar hai să ajutăm poporul pe căi normale – ajutorul social, statul social pe care această guvernare îl neagă. Nu poți pe de o parte să dai pomeni electorale, dar pe de altă parte să le negi oamenilor dreptul de a avea ajutoare sociale și stat social, de a crea prârghii prin care oamenii să aibă legături…
Rep.: Se spune că multe ajutoare sociale ar încuraja nemunca.
C.C.: Ajutoarele sociale există în toate statele. Eu cred că legat de această componentă socială este foate important să se pornească o dezbatere și nu cred că acest guvern este în stare, nu cred că acest președinte e în stare. Suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește sistemul sanitar, în ceea ce privește speranța de viață suntem pe ultimul loc în UE, România în luna martie a avut cea mai înaltă rată a inflației. Cum poți să vii să spui că ieșim din criză sau să acuzi poporul român? Este clar că prețurile exuberante, sărăcia tot mai mare a oamenilor sunt evidente și nu te poți apăra doar cu vorbe goale, trebuie să faci și ceva. Și nu poți să faci ceva decât dacă construiești un plan de viitor pe termen lung, mediu și scurt, indiferent cât de populist ar părea acesta. Chiar trebuie să avem proiecte de viitor pentru această societate dacă vrem ca copiii noștri, nepoții noștri să trăiască bine, dacă nu, singura certitudine este că vom avea de plătit datoriile la FMI.
