Crețu i-a cerut premierului Ungureanu activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE



Europarlamentarul Corina Crețu i-a cerut premierului Mihai-Răzvan Ungureanu să activeze Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru ca România să poată beneficia de ajutorul necesar din partea Comisiei Europene și a celorlalte state membre ale UE.
„Având în vedere faptul că România se confruntă cu o calamitate naturală de mari proporții, ce afectează dramatic numeroși cetățeni, activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene este o decizie necesară demarării asistenței din partea Centrului de Informare și Monitorizare al Comisiei Europene, precum și pentru punerea în mișcare a modulului de protecție civilă pentru operațiuni de căutare și salvare”, se arată în apelul adresat șefului Guvernului de către europarlamentarul social-democrat.
Corina Crețu a precizat, în scrisoarea deschisă, că mii de români sunt, de mai multe zile, complet izolați și grav afectați de căderile masive de zăpadă, de ger și de viscol.
„Din păcate, în efortul de a veni în ajutorul sinistraților, autoritățile române se dovedesc depășite de situație, fapt recunoscut, astăzi, de către președintele Traian Băsescu, care a declarat că țara noastră nu dispune de dotările necesare pentru a face față nevoilor populației”, a declarat vicepreședintele Comisiei europarlamentare pentru Dezvoltare.
Corina Crețu a precizat că acest mecanism de acțiune comunitară a mai fost activat în condiții de iarnă dificilă, în ianuarie 2010, de către Marea Britanie și Olanda, care au cerut sprijin pentru deblocarea autostrăzilor înzăpezite.
Vicepreședintele PSD i-a solicitat, de asemenea, premierului Ungureanu să aibă în vedere riscul major al producerii de inundații catastrofale, odată cu încălzirea vremii – situație cu care se confruntă Bulgaria, care, de altfel, a activat, în urma cu câteva zile, Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, beneficiind de ajutoare inclusiv din partea țării noastre.