Europarlamentarul PSD Corina Crețu, membră a Ordinului Național „Steaua României”, solicită public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante și contrare Articolului 1 din Constituția României”.
Ea a adresat, în acest sens, un mesaj membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României”.
„Stimați membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Național «Steaua României», în baza Legii 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, având în vedere dispozițiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului «Steaua României» acordat domnului Laszlo Tokes la data de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante și contrare Articolului 1 din Constituția României, care au adus prejudicii României ca stat, precum și tuturor cetățenilor români care dezavuează pozițiile extremiste și contrare conviețuirii inter-etnice”, se arată în mesajul Corinei Crețu, citat într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Potrivit acesteia, „este inadmisibil ca un deținător al Ordinului Național «Steaua României» – în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri și acțiuni, caracterul de stat național, unitar și indivizibil al României”.
„Solicitarea recentă a europarlamentarului român Laszlo Tokes către premierul Ungariei, Viktor Orban, de instituire a unui protectorat maghiar asupra Transilvaniei reprezintă escaladarea unei serii întregi de acțiuni și declarații anti-naționale din partea sa, care au promovat în mai multe medii teza periculoasă a autonomiei pe criterii etnice. Am speranța că împărtășiți, fiecare dintre dumneavoastră, principiile Constituției României și ale luptei împotriva extremismului. De aceea, am încredere că veți fi receptivi la această solicitare și că veți da un semnal cu privire la nevoia respectării fundamentelor morale ale statului și poporului român. Cu deosebită considerație, Corina Crețu, europarlamentar PSD, membră a Ordinului Național «Steaua României».
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
În replică, președintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că „nu își merită calitatea de cetățean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.
Participanții la seminariile Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut atunci retragerea distincțiilor acordate de statul român „extremiștilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.
Ulterior, premierul Ponta i-a cerut președintelui declanșarea procedurilor pentru retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Tokes, însă șeful statului i-a răspuns că a da curs cererii șefului Guvernului ar însemna încălcarea legii și menționa că doar membrii Ordinului pot, potrivit legii, să ceară retragerea decorației acordate unui membru. Premierul Victor Ponta a declarat apoi că este dezamăgit de reacția Administrației Prezidențiale în ceea ce privește propunerea sa de retragere a Ordinului „Steaua României” lui Laszlo Tokes și a apreciat că motivul invocat de Președinție pentru refuz reprezintă doar un „subterfugiu”.
Pe de altă parte, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” și „neadevărate” acuzațiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susținând că afirmațiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.
El a susținut că în data de 27 iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcțională și apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmațiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia și Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieșite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.
„Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (…) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România”, a explicat Tokes.
Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluție.
Conferirea decorației a fost motivată, potrivit decretului semnat de șeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.
Corina Crețu a fost decorată de către fostul președinte Ion Iliescu cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler în noiembrie 2002, pe vremea când actualul europarlamentar PSD era consilier prezidențial.