Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a declarat, vineri, că a identificat la Ministerul Dezvoltării Regionale „dificultăți și întârzieri birocratice” pe Programul Operațional Regional, astfel că va trimite de luni specialiști la minister pentru integrarea observațiilor CE, informează Mediafax.”Astăzi la Ministerul Dezvoltării Regionale am identificat unele dificultăți și întârzieri birocratice în ceea ce privește Programul Operațional Regional (POR) și am cerut unității care se ocupă de România din cadrul DG Regio să trimită chiar de luni specialiști care să lucreze alături de cei din minister pentru integrarea în programul operațional a tuturor observațiilor trimise de Comisie”, a declarat comisarul european Corina Crețu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.”Dorința mea e ca în viitorii cinci ani în toate statele membre să dăm în principal vești bune. Toate statele membre au nevoie de aceste vești, care, de fapt, se vor reflecta în dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă. Noi, doar CE, nu vom putea aduce aceste vești bune singuri. Avem nevoie de ajutorul statelor membre pentru că responsabilitatea până la urmă este a statelor membre”, a mai afirmat oficialul european.





