Cel ce Îl urmează pe Hristos se numește creștin. El îl caută mereu pe Hristos, vrea să îi facă mereu voia, vrea să ducă viața pe care a trăit-o Hristos. Adevăratul creștin vrea să fie întru totul ca Hristos, fie că este vorba de gândirea Lui, de fapta Lui, de modul Lui de ființare. Doar însușindu-și gândul și voia lui Hristos, creștinul este ceea ce vrea să devină, este Hristos care trăiește în el.
Hristos este modul normal de a fi al omului. Hristos este prima persoană umană care s-a unit în mod deplin și complet cu Dumnezeu, făcând posibilă nu doar împărtășirea omului de Dumnezeu, ci și unirea întreagă a omului cu Dumnezeu, dar și cu ceilalți oameni. Însă realitatea teologică înălțătoare a creației pare a fi uneori contrazisă de obiectivitatea lipsurilor și a limitărilor vieții umane. Omul este mic, circumscris în limitele propriei sale pieli, cu dureri și suferințe. În același timp, omul se află în căutarea slavei și a cinstei absolute, el caută nemurirea și nemărginirea, el caută împlinirea fericirii. Astfel că omul se mișcă pe coordonatele dintre limitat și nelimitat, între a fi el totul și a fi în comuniune. Prin natura sa, omul este o cruce, o răscruce a creației ce trebuie să devină creator.
Crucea nu trebuie purtată ca obiect de podoabă, căci prin aceasta își pierde sensul
Crucea reprezintă tot ceea ce este contradictoriu în viața omului, pentru ea omul trebuie să moară pentru a deveni ceea ce este. Trebuie să moară egoistul pentru a afla comuniunea. Trebuie ucise uitarea și ignorarea pentru afirmarea și potențarea iubirii. Astfel, omul stă sub zodia Crucii. Creștinul, ca cel ce vrea desăvârșirea, știe că trebuie să-și asume crucea. De aceea, din momentul Botezului său, fiecare creștin trebuie să-și poarte crucea la gât ca mărturie și permanentizare a conștiinței sale de făptură limitată în căutarea nelimitării.
Crucea pe care creștinul o poartă la gât poate fi din lemn, aur, argint, cupru sau orice alt material. Unele persoane, din cauza particularităților propriului organism, pot suferi reacții alergice la contactul cu diferite materiale (frecvent la alamă) și de aceea trebuie să evite purtarea unor obiecte confecționate din aceste materiale. Fiecare să poarte crucea potrivită, mare sau mică, simplă sau bogată. Deși nu trebuie ascunsă, crucea nu trebuie purtată ca obiect de podoabă, căci prin aceasta își pierde sensul. În același sens, forma ei nu trebuie să fie prea stilizată, pierzându-și din rolul său.
Este potrivit ca să purtăm crucea la gât. Aceasta poate conține diferite iconițe pictate sau sculptate în interiorul ei, putând avea rol și de relicvar.
Forma de cruce pentru iconițele purtate la gât este cea mai potrivită, fiind de preferat în locul medalioanelor.
Crucea nu se poartă la cercei sau la brățară. Locul cel mai potrivit este pe piept, aproape de inimă, legată la un lanț ce semnifică voința creștinului care se crucifică pentru Hristos. Crucea nu se va tatua, ea trebuind să fie purtată permanent, dar în mod liber și conștient, nu ca un capriciu temporar al voinței.
Crucea poate fi dată jos în momentele când creștinul își face toaleta. În rest, este bine ca fiecare creștin să-și poarte crucea la gât zi și noapte. Un model în acest sens îl găsim la Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov, un tânăr de 19 ani, care a fost decapitat pentru purtarea crucii la gât, pentru că nu a vrut să se despartă de ea.
(Alexandru ULEA)
