Creștinul nu primește Sfintele Taine ca răsplată a meritelor sale

Sfânta Liturghie constituie prin excelență structura de unitate și de comuniune a Bisericii. „E factorul dinamic al comuniunii, unindu-ne întreolaltă și cu Hristos prin Sfânta Euharistie. El ne încorporează pe toți cu Sine pentru a ne prezenta ca fii plini de Duh Sfânt” (arhim. prof. Vasile Miron, „Sfânta Liturghie, Taina comuniunii și zidirii sufletești a credinței”, în M.M.S.,Teologie și viață, 1995, nr. 1-3, pag.16). Euharistia este „hrana” poporului lui Dumnezeu: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cel care va mânca din această pâine, va trăi veșnic. Iar pâinea pe care Eu o voi da, pentru viața lumii, este Trupul Meu” (Ioan 6, 51). Biserica nu poate fi deci definită ca o comunitate adunată în numele lui Hristos pur și simplu. Sensul ei eclezial, comunitar este desăvârșit de caracterul ei euharistic, liturgic, de consacrare.
La Liturghie credincioșii sunt copărtași la acțiunea sacramentală ce se produce la Sfântul Altar. Comunitatea întreagă se găsește într-o stare de celebrare și de invocare, fiind împreună-jertfitoare și împreună-jertfită în și cu Hristos, sub rânduiala preotului liturghisitor care pune în mișcare această operă de cult.
Sfinții Părinți Chiril al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur învață că împărtășirea credincioșilor ține de însuși faptul apartenenței lor la Biserică, fiind privilegiul lor sacru de a se uni cât mai des cu Hristos. Există o atitudine spirituală unică în care credinciosul se apropie de Altar și de Potir, după ce în prealabil și-a mărturisit păcatele. Sfântul Apostol Pavel avertizează pe corinteni astfel: „oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului (1 Cor. 11, 27)”.
Prin Liturghie Împărăția lui Dumnezeu a pătruns și pătrunde în sufletele și în viața oamenilor
Cu toate acestea, creștinul nu primește Sfintele Taine cu conștiința că ele ar fi răsplata virtuților și meritelor sale, ci cu sentimentul vinovăției și cu deplina încredințare în iubirea, bunătatea și iertarea lui Dumnezeu. Pentru credincioși actul Împărtășirii constituie suprema confirmare a aparenței lor la o comunitate ortodoxă. Restabilirea sinaxei euharistice în sensul deplin al cuvântului ar aduce cu sine nu numai o intensificare a vieții duhovnicești, ci și o participare mai activă a credincioșilor la viața parohială și o confirmare a comuniunii și unității lor pe plan social.
„Prin Liturghie Împărăția lui Dumnezeu a pătruns și pătrunde în sufletele și în viața oamenilor. Ea este piscul cel mai înalt al vieții și al spiritualității creștine, muntele cel mai înalt și sfințenia în care ne aflăm în comuniunea de viață și de iubire cu Dumnezeu și cu întreaga făptură umană. Ea luminează viața noastră creștină ca un pisc fericit încununat cu evlavie, desăvârșind credința noastră ortodoxă” (arhim. prof. Vasile Miron, op. cit., p. 40).
Liturghia indică un chip de reorganizare a umanității într-o nouă structură eclezială, care este reprezentată simbolic pe disc. Scopul ei este de a pune în mișcare această ordine euharistică sau organizare liturgică a lumii în Hristos, în spiritul căreia totul, viața umană și creația, trebuie pregătit și oferit ca ofrandă lui Dumnezeu. Așa se observă celebrarea liturgică comună ca act de bucurie pascală. Ortodoxia a insistat asupra prezenței liturgice a Bisericii în lume.
Într-o epocă în care viața creștină își menține cu greu identitatea ei de la început, spiritualitatea liturgică trebuie să-și recapete energia și influența ei. Nici o instituție, rânduială sau practică cultică nu trebuie să împiedice Biserica de a se actualiza și de a se manifesta ca atare, de a fi ceea ce este ea, adică trupul tainic al lui Hristos Cel înviat, și comuniunea Duhului Sfânt, semnul anticipat al Împărăției viitoare a lui Dumnezeu, pentru noi oamenii, pentru toți cei care flămânzesc și însetoșează de pâinea și de băutura vieții celei cerești (pr. prof. Ene Braniște, „Biserica și Liturghia în Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul”, p. 19).
Prin Liturghie, Ortodoxia a păstrat un echilibru și o unitate între cuvânt și sacrament, între istorie și Împărăția cerească, între misiune și cult, între dogmă și etică, între rugăciune și slujire. `Sfânta Liturghie are o deosebită importanță pentru menținerea vie a credinței și comuniunii cu Hristos. În Sfânta Liturghie e prezent Cuvântul, cu Jertfa și Învierea Lui. El ni Se împărtășește în moduri diferite și în final cu Însuși Trupul și Sângele Lui plin de dumnezeire și putere.
Reafirmarea chipului sau a statutului liturgic al Bisericii este decisiv pentru vremea noastră, când se caută o coerență de tip nou, între teologie, spiritualitate și etică socială. Comuniunea Bisericii după modelul euharistic este esențială și pentru unitatea comunității umane. Această „comuniune a sfinților” se manifestă nu numai în acte de rugăciune și mijlocire, ci și în fapte de solidaritate socială și de slujire comună. Astfel, se poate vorbi de proiectul social al Liturghiei, care nu este altceva decât integrarea creștinilor în marea comuniune umană în spirit de consacrare și iubire pentru toți.
„Sfânta Liturghie, mijlocind în cadrul său împărtășirea credincioșilor cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului, realizează prin aceasta cea mai înaltă treaptă de unire a omului cu Dumnezeu. Numai această unire sau împărtășire justifică calitatea de creștin prin care se mărturisește credința comună” (pr. Magistrand Ghe. Iordăchescu, „Sfânta Liturghie și Sfintele Taine ca mijloace de pastorație”, S.T. X, 1958, nr. 7-8, p. 486). (Teodor-Florian Lăculeanu, Ziarul Lumina)