Creștinii ortodocși serbează joi, la 40 de zile de la Înviere, Înălțarea Domnului, zi în care în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și din străinătate sunt pomeniți eroii români, potrivit Patriarhiei Române.
Slujbele de pomenire vor fi oficiate, după Sfânta Liturghie, și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 și 2001, Înălțarea Domnului a fost consacrată ca zi a eroilor și sărbătoare națională bisericească. Totodată, prin Legea 379/2003, privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Înălțarea Domnului a fost declarată sărbătoare națională a românilor, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Părintele Stoica a mai spus că în această zi, așa cum i-a îndemnat Patriarhul Daniel pe credincioși, „se cuvine ca mormintele eroilor și martirilor noștri să nu rămână fără lumânări și fără flori prin care ne exprimăm recunoștința și iubirea rugăciunii mai tare decât moartea, adică legătura neîntreruptă cu cei care și-au dăruit viața lor în trecut pentru existența noastră de astăzi”.
Înălțarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morți. După ce Iisus Hristos a înviat și s-a arătat ucenicilor Săi, încredințându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania, a explicat preotul Bogdan Teleanu, de la Biroul de presă al Patriarhiei
Din relatările creștine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la Cer cu același trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat și, apoi, a înviat.
Actul Înălțării s-a petrecut în văzul oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit pe străzile Ierusalimului, pe care le-a străbătut împreună cu Sfinții Săi Apostoli și cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazăr, a Martei și a Mariei, acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase așteptau venirea Lui.
După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărțirii de ei și a Înălțării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În fața a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Iisus Hristos a început să se înalțe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura și bolta cerească răsuna de cântări îngerești.
Înălțarea introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creștini, și anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, care va fi în 3 iunie. De Rusalii, Sfinții Apostoli au primit putere (har) și s-au transformat din oameni timizi și simpli, în propovăduitori ai învățăturii creștine.
Privită sub acest aspect, Înălțarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos și începuturile erei creștinismului.
La 24 august 1920, regele Ferdinand I a promulgat legea ce instituia serbarea națională, anuală, de comemorare a eroilor în ziua de Înălțarea Domnului, dată modificată, ulterior, de regimul politic comunist. După evenimentele din decembrie 1989, s-a revenit la sărbătorirea Zilei eroilor de Înălțarea Domnului, prin hotărârea luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În aceeași cu Înălțarea, în anumite zone se țin Moșii de Ispas, casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu. De asemenea, sunt marcate vitele, se taie mieii, Înălțarea fiind totodată ultima zi în care se mai pot înroși ouă și ziua în care salutul pascal „Hristos a înviat!… Adevarat a înviat!” se schimbă cu „Hristos S-a înălțat!… Adevarat S-a înălțat!”.
Ispasul este o sărbătoare populară, necreștină, dedicată personajului mitic cu același nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel și, din această cauză, cei care păstrează această tradiție încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas, se spune că sufletele morților se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ și provocând rele oamenilor și animalelor.
Tot această zi mai este numită, conform tradiției populare, Paștele Cailor. Se crede că, datorită abundenței vegetației din această lună, aceasta este singura zi din an în care caii se satură de păscut iarbă. Aceasta era ziua soroacelor, a termenelor limită când expirau înțelegerile sau afacerile. Cu timpul, denumirea a căpătat un caracter peiorativ, zicala „la Paștele Cailor” însemnând a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a nu te ține de cuvânt sau a amâna la nesfârșit.
