Opinii

Creștinii adevărați vor trebui să-L mărturisească mai mult pe Hristos



Reînvierea misticii ortodoxe, adică trăirea autentică a ortodoxiei, în spiritul Adevărului și potrivit modelului creștin care este Domnul nostru Iisus Hristos, este imperativul vremurilor noastre. Noi trebuie să luptăm împotriva duhului Antihristului, chiar dacă el domină deja lumea contemporană. Îmi exprim chiar încrederea în spiritualizarea pe care o poate produce răsăritul creștin-ortodox asupra Occidentului secularizat. Nu pot decât să doresc ca tot mai mulți occidentali să descopere tezaurul de învățătură al ortodoxiei, tradițiile sale și să se mântuiască dimpreună cu semenii lor cei mai apropiați.
Eu cred că această bătălie care se duce actualmente între cei devotați Tradiției și partizanii Modernității și progresului cu orice preț (inclusiv ai creșterii economice nelimitate, care a declanșat și procesul încălzirii globale printre altele), va fi câștigată la nivel individual. Fiecare persoană va îmbrățișa valorile sau non-valorile în raport de educația primită și de morala adoptată.
Și mai cred că, cu cât vor fi mai puțini creștini practicanți pe pământ (acuzați de atei/masoni de „habotnicie”, fanatism și misticism), datorită prigoanei împotriva lor, cu atât creștinii adevărați vor trebui să-L mărturisească mai mult pe Hristos, cu putere mare, cu curaj și cu încredere în izbânda viitoare a Binelui.
Aruncându-ne doar o privire asupra evenimentelor petrecute în istoria omenirii, mai cu seamă după sfâșierea în două a Bisericii Creștine în anul 1054, nu putem nega îndepărtarea omului de spiritul învățăturilor creștine, de harul lui Dumnezeu și de pilda jertfei lui Iisus Hristos. Biserica Catolică a ales să-și urmeze propriul ei drum și s-a pulverizat parțial în multe secte, autoproclamate «reformatoare», în vreme ce Biserica Ortodoxă (bizantină) a căutat să mențină tradiția creștină și preceptele ei într-o formă cât mai nealterată.
Trebuie să mai recunoaștem, că a existat încă din vremuri foarte îndepărtate permanent un război sau o rebeliune împotriva lui Dumnezeu, care cunoaște în prezent o amploare fără precedent în istoria omenirii, în ce privește dimensiunea globală și formele de manifestare. Această ofensivă mondială a Antihristului vizează amăgirea cât mai multor oameni (de preferat creștini) și obținerea acceptului oamenilor, apoi a puterii totale și definitive. Tocmai de aceea, constatăm un atac concertat asupra omului contemporan, care de cele mai multe ori nu mai găsește drumul către adevăratul Dumnezeu și alunecă pe panta unor rătăciri tot mai greu de deslușit.
Putem identifica astăzi măcar câteva din planurile (obiectivele) ocultei și noii ordini mondiale:
1. Desființarea treptată a unor instituții vitale într-un stat (servicii secrete, armata, Biserica Ortodoxă) și controlul asupra tuturor celorlalte (justiție, învățământ etc.);
2. Pervertirea tinerilor și modului de viață creștin-ortodox (coruperea prin abuzul de alcool, tutun, droguri, libertinaj etc.; desființarea familiei și moralei creștine);
3. Instaurarea tiraniei modului de viață „modern” sau materialist (consumist) în locul celui tradițional;
4. Desființarea libertății individuale, prin supraveghere și manipulare (««spălarea creierului»»);
5. Unificarea completă a tuturor statelor lumii și impunerea unui imperiu global atotputernic…
(Radu IACOBOAIE)



Recomandări

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)