În multe dintre orașele țării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 – 25 la sută față de luna precedentă. În unele orașe, însă, precum Târgu Mureș, majorarea a fost de 12 la sută, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30 la sută, iar la Galați la cel puțin 35 la sută.
*
La Alba Iulia, oraș în care nu mai există de anul trecut sistem centralizat de termoficare, facturile plătite de locuitori pentru gazul folosit la încălzirea apartamentelor au fost în ianuarie cu aproape 25 la sută mai mari față de luna decembrie a anului trecut.
Pentru un apartament cu două camere o familie a plătit în medie între 200 și 300 de lei, față de 150 – 250 de lei, cât a fost factura în decembrie. Și în cazul apartamentelor cu trei camere creșterea a fost în medie de până la 25 la sută, valoarea facturilor pentru ianuarie fiind cuprinsă între 300 și 400 de lei, față de 250 – 300 de lei în decembrie.
Locuitorii din Alba Iulia spun însă că valoarea reală a creșterii costurilor pentru încălzire se va vedea doar la sfârșitul lunii martie, când are loc regularizarea consumului, până acum fiind un consum estimat comparativ cu cel de anul trecut.
*
La Arad, reprezentanții Uniunii Locale a Asociaților Locative (ULAL) au calculat că factura pentru consumul de agent termic din ianuarie a crescut cu 25 la sută față de luna anterioară.
Astfel, factura medie pentru căldură la o garsonieră de 30 de metri pătrați dintr-un bloc care nu are repartitoare de costuri (astfel că nu au fost oprite robinetele pentru a se realiza economii) este de 280 de lei. La un apartament cu două camere factura medie este de 500 de lei, iar pentru trei camere se plătește în jur de 700 de lei.
„La Arad, costurile sunt foarte mari pentru că tariful la gigacalorie este printre cele mai mari din țară, de 307,42 lei, fără să existe subvenții. Când vor veni facturile pentru consumul din februarie s-ar putea să avem din nou o creștere pentru că luna a fost mult mai friguroasă decât ianuarie, astfel că a crescut și consumul de agent termic”, a declarat președintele ULAL Arad, Dorina Lupșe.
*
Și la Bistrița, unde majoritatea oamenilor nu mai sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire, facturile aferente lunii ianuarie au crescut, față de luna decembrie 2011, în medie cu 30 la sută.
Astfel, pentru o garsonieră, creșterea este de la 140 de lei la 190 de lei, pentru un apartament cu două camere creșterea este de la 190 de lei la 250 de lei, iar pentru un apartament de trei camere de la circa 240 de lei la 300 lei.
*
La Botoșani, costurile încălzirii pentru luna ianuarie față de decembrie 2011 au fost cu 25 la sută mai mari.
Astfel, dacă în decembrie costul mediu al încălzirii pentru o garsonieră a fost de 80 de lei, în ianuarie media a fost de 100 de lei, în timp ce la un apartament cu două camere costul mediu al încălzirii pentru luna decembrie a fost de 170 de lei, iar în ianuarie este de 213 lei. Cei care locuiesc în apartamente cu trei camere au de plătit pentru luna ianuarie 277 de lei, față de 253 de lei, în timp ce pentru un apartament cu patru camere factura ajunge, în ianuarie, la 415 lei, față de 345 de lei în decembrie.
*
Buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor avea de achitat în ianuarie facturi cu 15 procente mai mari față de decembrie 2011, în timp ce în februarie vor plăti mai mult cu 15-20 la sută comparativ cu luna ianuarie 2012.
În decembrie2011, căldura pentru o garsonieră a costat, în medie, 128 de lei, pentru un apartament cu două camere factura a fost în jur de 209 lei, pentru trei camere – 257 de lei, iar o familie care locuiește într-un apartament cu patru camere a plătit în jur de 330 de lei.
Potrivit directorului Regiei Autonome Municipale Buzău, Constantin Tacea, pentru căldura furnizată în regim centralizat la o garsonieră se va plăti suma de 180 de lei, la două camere buzoienii vor avea de plată 300 de lei, în timp ce pentru un apartament cu trei camere plata agentului termic furnizat în luna februarie va fi de 350 de lei. Cea mai consistentă factură la plata căldurii va fi pntru cei care locuiesc în apartamente cu 4 camere, aceștia urmând să achite 460 de lei.
Conform sursei citate, la Buzău creșterea este de circa 15-20 la sută față de luna ianuarie 2012, în timp ce față de februarie 2011 majorararea este de 9, 5 la sută.
Tacea a explicat că buzoienii vor avea mai mult de plată la căldură din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în luna februarie 2012. Astfel, media temperaturilor înregistrate în februarie 2012 a fost de -4,82 grade Celsius în timp în ianuarie 2012 a fost de +0,04 grade Celsius iar în februiarie 2011 -0,35 grade Celsius.
*
La Cluj-Napoca, facturile la încălzire pentru luna ianuarie au crescut cu 14 la sută față de decembrie 2011.
Astfel, cei care locuiesc în garsonieră au de plătit la încălzire pentru luna ianuarie 143 de lei, față de 124 de lei în decembrie. Pentru un apartament cu două camere, clujenii racordați la sistemul centralizat de termoficare au plătit în ianuarie o factură la încălzire de 205 lei, față de 177 de lei în luna precedentă, în timp ce pentru un apartament cu trei camere factura pentru ianuarie a fost de 246 de lei față de 212 lei în decembrie. La un apartament cu patru camere, factura pentru ianuarie a fost în jur de 300 de lei, față de 265 lei în decembrie 2011.
*
La Constanța, valoarea facturilor la încălzire pentru luna ianuarie a fost similară celei pentru luna decembrie, în condițiile în care temperaturile înregistrate în primele două luni de iarnă au fost apropiate și au coborât rar sub 0 grade.
Potrivit președintelui Uniunii Asociațiilor de Proprietari din Constanța, Marcel Dragu, constănțenii care locuiesc în blocuri izolate termic și au montate repartitoare au plătit în luna ianuarie, în medie, între 220 și 250 de lei la un apartament cu două camere, între 250 și 270 de lei la trei camere, respectiv între 250 și 350 de lei pentru un apartament cu patru camere. Chiar și la apartamentele fără repartitoare și neizolate termic, costurile au fost similare celor înregistrate în luna decembrie, respectiv 316 lei la două camere, 384 de lei la trei camere și 547 de lei la patru camere.
*
La Deva, facturile la încălzire au crescut cu 20 până la 30 la sută în luna ianuarie față de decembrie anul trecut, însă s-au menținut la nivelul perioadei similare din anul trecut, deoarece Primăria Deva suportă 65 de lei din valoarea prețului de producție pentru energia termică distribuită populației.
Astfel, dacă pentru încălzirea unei garsoniere locuitorii Devei au plătit în decembrie între 150 și 200 de lei, facturile aferente lunii ianuarie au fost, în medie, de 260 de lei. Creșteri s-au înregistrat și la facturile pentru apartamentele cu două camere, unde costul încălzirii este în jur de 320 de lei, față de decembrie, când facturile au fost cuprinse între 210 și 250 de lei. Cei care locuiesc la trei camere au de plătit pentru ianuarie peste 450 de lei pentru încălzire, față de sume cuprinse între 250 și 270 de lei, cât au achitat în decembrie anul trecut.
*
La Focșani, facturile la încălzire pentru ianuarie au o valoare similară celei din decembrie, dar pentru luna februarie este estimată o creștere de 40 la sută, după ce prețul gigacaloriei a crescut la 285 de lei de la 203 lei.
Directorul societății de termoficare ENET Focșani, Valter Popescu, a declarat că prețul gigacaloriei a crescut cu 30 la sută față de luna decembrie, iar factura la încălzire pentru luna februarie va fi mai mare cu încă alte 10 procente, din cauza temperaturilor foarte scăzute.
„În total, rezultă o creștere de aproape 40 de procente”, a precizat Valter Popescu.
Astfel, pentru luna decembrie cei care locuiesc într-o garsonieră au avut de plătit aproximativ 156 de lei, în ianuarie factura a crescut cu câțiva lei, respectiv 163 de lei, iar pentru februarie costul căldurii este estimat la 218 lei. La un apartament cu două camere, costul estimat al încălzirii pentru februarie este de 345 de lei, față de 258 de lei în decembrie și puțin peste 260 de lei în ianuarie. Pentru un apartament cu trei camere factura la căldură a fost de 358 de lei în decembrie și ianuarie, iar pentru luna februarie factura este estimată să ajungă la 516 lei.
*
La Galați, facturile la încălzire pentru luna ianuarie au crescut cu cel puțin 35 la sută față de decembrie.
Astfel, dacă în luna decembrie pentru o garsonieră valoarea facturii la încălzire era de 120 de lei, în ianuarie a ajuns la 160 de lei. Pentru un apartament cu două camere valoarea facturii a crescut de la o medie de 230 de lei în decembrie la 310 lei în ianuarie, iar pentru un apartament cu trei camere o familie a plătit în jur de 300 de lei în decembrie și 360 de lei în ianuarie. În cazul unui apartament cu patru camere, creșterea a fost de la 340 de lei până la 410 de lei
*
La Iași, facturile pentru încălzirea apartamentelor racordate la sistemul centralizat de încălzire au crescut în ianuarie cu 25 la sută față de ultima lună a anului trecut.
Dacă pentru luna decembrie cei care locuiesc într-o garsonieră au plătit aproximativ 150 de lei, în ianuarie au plătit pentru încălzire 190 de lei. La două camere, costul căldurii pe ianuarie se ridică la 250 de lei, față de 200 de lei în decembrie, iar la trei camere facturile ajung la 325 de lei, comparativ cu 260 de lei în decembrie. În cazul apartamentelor cu patru camere, facturile la încălzire pentru ianuarie se ridică la 410 lei, față de 330 de lei în decembrie.
*
La Petroșani, valoarea facturilor pentru încălzirea apartamentelor racordate la sistemul centralizat de încălzire a fost, în medie, similară ultimei luni a anului trecut.
Potrivit Danei Martin, șef Serviciu Desfacere Termoficare SA Petroșani, în decembrie 2011 și ianuarie 2012 s-a înregistrat, în medie, un consum de 1,25 gigacalorii la o garsonieră, aceasta însemnând un preț de 170 de lei. La un apartament cu două camere consumul a fost de 2,1 gigacalorii, pentru care proprietarii au plătit 284 de lei. În ceea ce privește apartamentele cu trei camere, media consumului a fost de 2,5 gigacalorii, ceea ce a făcut ca valoarea facturii să fie de 330 de lei.
*
Locuitorii din municipiul Sibiu, unde nu mai există sistem centralizat de încălzire, au primit pentru luna ianuarie facturi la gaz mai mari față de luna decembrie dacă locuiesc la bloc, în timp ce majoritatea celor care locuiesc la casă au primit facturi mai mici cu câteva zeci de lei față de decembrie.
Pentru un apartament de 50 de metri pătrați într-un bloc vechi din Sibiu, proprietarii au primit, pentru luna ianuarie, o factură de 190 de lei, în timp ce, în decembrie, au plătit 160 de lei. Pentru un apartament de 110 metri pătrați într-un bloc nou din oraș, o familie va plăti pentru gazul consumat în ianuarie în jur de 240 de lei, în timp ce, pentru decembrie, a plătit 100 de lei. Proprietara unui apartament de două sute de metri pătrați din oraș a primit pentru ianuarie o factură de 1.100 de lei, dar suma cuprinde și regularizarea consumului pentru ultimele trei luni. Această familie a plătit în luna decembrie 352 de lei pentru încălzirea locuinței.
Cei care stau la casă au primit însă facturi mai mici cu câteva zeci de lei față de decembrie, însă oamenii spun că au făcut economie, oprind centrala din când în când. Pentru un apartament la casă, în suprafață de 50 de metri pătrați, proprietarii au plătit la încălzire pentru ianuarie în jur de 240 de lei, deși în decembrie au plătit 260 de lei, iar pentru un apartament de o sută de metri pătrați o familie plătește pentru ianuarie 363 de lei, în condițiile în care, pentru decembrie, a plătit 386 de lei.
*
În municipiul Sfântu Gheorghe, unde de asemenea nu există sistem centralizat, unii cetățeni au făcut economii și astfel facturile la consumul de gaz nu au crescut semnificativ în luna ianuarie, față de cele din luna precedentă, în schimb la alții s-a înregistrat o creștere de la 20 la 30 la sută.
Proprietarii unui apartament cu două camere au avut de achitat cu circa 30 la sută mai mult pentru consumul din ianuarie față de decembrie, ajungând de la 140 lei la circa 200 de lei. O familie care locuiește într-un apartament cu trei camere a avut de achitat pentru ianuarie cu peste 60 de lei mai mult față de decembrie, ajungând la 320 de lei. Locatarii unui apartament cu patru camere au plătit peste 450 de lei pentru luna ianuarie, cu circa 50 lei mai mult față de decembrie. Sunt însă și localnici care spun că facturile s-au menținut la nivelul din decembrie, deoarece au făcut economii, oprind centralele.
*
La Suceava, facturile la încălzire pentru luna ianuarie sunt cu 20 la sută mai mari față de decembrie 2011.
Directorul de marketing al Termica SA Suceava, Doina Oică, a declarat corespondentului MEDIAFAX că facturarea pentru luna ianuarie se face pe primele 25 de zile ale lunii, iar perioada de la sfârșitul lunii, când s-au înregistrat temperaturi de până la minus 28 de grade Celsius, va fi inclusă în factura lunii februarie.
Dacă în luna decembrie pentru o garsonieră factura la încălzire a fost în jur de 84 de lei, în ianuarie pentru o garsonieră prețul încălzirii este de 100 de lei. Pentru un apartament cu două camere, factura a fost de 140 de lei în decembrie, în timp ce pentru luna ianuarie este de 167 de lei, iar pentru un apartament cu trei camere factura pentru luna ianuarie este de 217 lei, după ce în decembrie a fost de 180 de lei. Pentru apartamentele cu patru camere, încălzirea pentru luna decembrie a fost de 240 de lei, în timp ce pentru luna ianuarie factura este de 284 de lei.
*
La Târgu Mureș, facturile la încălzire au crescut în ianuarie cu până la 12 la sută față de decembrie.
Katalin Balogh, purtătorul de cuvânt al societății E Star Energy, care furnizează încălzire la Târgu Mureș, a declarat că pentru menținerea eficienței sistemului s-a folosit cu 8 la sută mai mult combustibil în producția de energie termică în luna ianuarie, față de decembrie, ceea ce s-a reflectat într-o creștere a valorii facturilor.
Astfel, în ianuarie, factura la un apartament cu două camere a fost în medie de 220 de lei, creșterea înregistrată fiind de circa 5 la sută față de decembrie, când s-au plătit facturi cu o valoare medie de 210 lei. În ianuarie, proprietarii unui apartament cu trei camere au de plătit în medie 260 de lei, creșterea fiind de 12 la sută față de decembrie.
*
La Timișoara, facturile pentru încălzirea apartamentelor racordate la sistemul centralizat de termoficare au crescut în luna ianuarie cu aproximativ 20 la sută, în comparație cu decembrie 2011.
Cei care locuiesc în garsoniere au de plătit pentru luna ianuarie aproximativ 250 de lei, față de 200 de lei cât au plătit în decembrie. La apartamentele cu două camere, dacă în luna decembrie costul mediu pentru încălzire a fost de 350 de lei, pentru luna ianuarie valoarea facturilor este de 450-500 de lei. În cazul apartamentelor cu trei camere costul încălzirii pentru luna ianuarie este de aproximativ 480 – 550 de lei, în comparație cu 400 de lei, cât s-a plătit pentru luna decembrie. La apartamentele cu patru camere costul încălzirii a fost de peste 600 de lei pentru luna ianuarie.
*
În municipiul Vaslui, facturile la căldură au crescut cu 20 la sută în ianuarie față de luna anterioară.
Cele 1.100 familii din Vaslui care primesc căldură de la Termica SA au plătit în luna ianuarie între 115 lei pentru o garsonieră și 215 lei pentru un apartament cu trei camere, cele mai mari facturi fiind de 300 lei, însă pentru locuințele ANL unde se furnizează și apa caldă, serviciu inclus în factură.
Potrivit Termica SA Vaslui, costul căldurii pentru o garsonieră s-a ridicat la 115 lei în ianuarie, față de 95 lei în decembrie. Familiile care locuiesc în apartamente cu două camere au plătit 180 lei pentru ianuarie, în condițiile în care costurile încălzirii s-au ridicat la 145 lei în decembrie, iar vasluienii care locuiesc în apartamente cu trei camere au primit în ianuarie facturi la căldură de 215 lei, mai mari cu 40 lei față de decembrie. Reprezentanții Termica au făcut un calcul preliminar și pentru căldura furnizată în februarie, facturile urmând să fie cu 18-20 la sută mai mari față de ianuarie, pe fondul temperaturilor scăzute care s-au menținut pe tot parcursul lunii februarie.
*
La Zalău, majoritatea populației s-a debranșat de la sistemul centralizat de încălzire în perioada 1998-2000, locuințele fiind încălzite cu centrale pe gaz și pe lemne, o situație aparte având peste 600 de apartamente de bloc racordate la RFV Distriterm, investitor din Ungaria care a intrat pe piața locală în 2010.
Facturile pe care le-au plătit locuitorii din Zalău pentru luna ianuarie au fost cu aproximativ 25 la sută mai mari față de cele din decembrie.
Astfel, pentru o garsonieră o familie a avut de achitat în decembrie o factură de 160 de lei, în timp ce în ianuarie costul încălzirii a fost de 200 de lei. Pentru un apartament cu două camere în suprafață de 65 de metri pătrați, o familie din Zalău a achitat, în decembrie, 190 de lei, iar în ianuarie – 240 de lei, în timp ce o familie care locuiește la trei camere au achitat în ianuarie 340 de lei, față de doar 275 de lei în decembrie. În privința apartamentelor cu patru camere, în suprafață medie de 100 de metri pătrați, o familie a plătit o factură la gaz de 375 de lei în ianuarie, față de doar 300 de lei achitați la întreținere în decembrie 2011.