Creșterea salariilor din asistența socială și sistemul sanitar reprezintă principala preocupare a sindicaliștilor din ultima perioadă. În acest sens, liderii de sindicat ai CNSLR Frăția și Sanitas Suceava au avut mai multe runde de negocieri cu reprezentanții Guvernului. Una din întâlnirile la care sindicaliștii au obținut promisiuni ferme privind soluționarea doleanței lor s-a derulat la Iași, iar din partea Ministerului Muncii a participat ministrul secretar de stat Codrin Scutaru.
„Există demersuri înaintate pentru rezolvarea problemelor salariale și pentru elaborarea unui regulament de sporuri la nivel de ramură și creșterea salariului minim. De asemenea, căutăm soluții pentru scoaterea sporului de vechime din salariul de bază, pentru că nu este normal ca un angajat cu o vechime de 20 de ani să aibă același salariu sau mai mic față de un debutant angajat pe același post”, a arătat Gabriel Buliga, liderul de sindicat de la CNSLR Frăția Suceava.
O listă cu 12 revendicări a fost trimisă deja la Guvern, iar sindicaliștii consideră că sunt șanse importante ca măcar o parte dintre acestea să se rezolve favorabil.
În ceea ce privește negocierile la nivel local, acestea s-au urnit, dar discuțiile se învârt, deocamdată, în jurul încheierii unui Contract Colectiv de Muncă.
„Până la întocmirea la nivel național a unui regulament de sporuri și a unui contract de muncă pe ramură în privința asistenței sociale, sindicatul Pro As din cadrul DGASPC Suceava a început negocierile cu conducerea acestei instituții. Dorim să încheiem un Contract Colectiv de Muncă prin care salariații din asistența socială din Suceava să beneficieze de sporurile și drepturile salariale stipulate de legile în vigoare în acest domeniu. Sperăm să ajungem la un consens, mai ales că reprezentanții tuturor sindicatelor din DGASPC Suceava și conducerea unității au arătat deschidere pentru rezolvarea problemelor semnalate”, a mai completat liderul sindical Gabriel Buliga.