Creșterea porcilor în sistem non-profesional, adică pentru consumul propriu, este permisă exclusiv în mediul rural, fiind interzisă în orașe, dar și pe pășuni și în păduri, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de eradicare a pestei în 2008.
Proiectul, elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), stabilește două sisteme de creștere a porcilor, respectiv cel non-profesional și cel comercial-industrial.
Creșterea porcilor în sistemul non-profesional presupune că țăranul nu are voie să vândă carnea obținută, fiind destinată exclusiv consumului familial.
De asemenea, porcul viu nu poate fi vândut decât în localitatea în care se află gospodăria.
„Sistemul non-profesional este reprezentat de exploatații de porcine unde porcii sunt crescuți în mod tradițional; creșterea porcilor în acest sistem este permisă în mediul rural, fiind interzisă pe pășuni, în păduri, orașe și municipii”, se arată în proiect.
Porcii crescuți în sistem non-profesional nu părăsesc gospodăria decât atunci când sunt vânduți.
Strategia stabilește de asemenea reguli specifice de biosecuritate pentru fiecare sistem de creștere și norme de comercializare a porcilor vii, a produselor obținute de la aceștia.
Regulile de biosecuritate pentru fermele comerciale sunt mai stricte decât în cazul gospodăriilor, dar carnea obținută poate fi vândută la nivel național.
Strategia de eradicare a pestei pentru anul 2008 prevede continuarea vaccinării animalelor.
Autoritatea Veterinară a început vaccinarea împotriva pestei porcine în luna decembrie a anului 2006, iar în luna iunie a anului următor anunța că toate focarele au fost închise.
În luna august din 2007 au fost confirmate însă trei noi focare, acestea fiind primele apărute în ferme profesionale. Un nou focar de pestă a fost confirmat la începutul lunii octombrie a aceluiași an, în rezervația Insulei Mici a Brăilei, la un porc mistreț.
Din cauza pestei porcine firmele românești nu au voie să exporte carne și produse din carne de porc în UE. Comisia Europeană a decis în luna septembrie a anului trecut să prelungească, până la 31 decembrie 2009, această interdicție, considerând că boala nu este încă ținută sub control.
Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, la sfârșitul anului trecut efectivele de porci erau de 6,9 milioane de animale.