Creșterea cheltuielilor și scăderea comenzilor, efectele deprecierii leului la transportatori



Transportatorii feroviari și rutieri susțin că deprecierea monedei naționale va duce la majorarea cheltuielilor și scăderea comenzilor de transport deja diminuate de criza financiară globală, un impact mai mare fiind resimțit de firmele care efectuează curse externe. „Creșterea euro aduce cheltuieli mai mari și suntem îngrijorați, dar ne mișcăm în necunoscut pentru că nimeni nu ne poate spune unde se va opri euro. Atâta vreme cât Sidex, de exemplu, și-a scăzut producția cu 70%, iar alții și-au închis unitățile, este clar că și la noi criza a început să își arate colții”, a declarat Constantin Pestrea, directorul general al operatorului feroviar de marfă Unifertrans și președinte al Asociației Transportatorilor Feroviari din România (ATFER).
El precizat ca Unifertrans nu a adoptat încă un program de măsuri pentru a diminua impactul devalorizării monedei naționale, dar că firma va avea de suferit ca orice altă companie din România.
De aceeași părere este și directorul general al Grupului Feroviar Român (GFR), Sorin Chinde, care consideră că profitul companiei va scădea, dar cu toate acestea nu va amâna investițiile programate pentru acest an.
„Este un fenomen care nu ni se întamplă numai nouă. Nu avem încă un procent calculat, dar estimez că vom fi afectați, în mare, în aceeași proporție cu procentul cu care va crește euro. Avem, desigur, profitul diminuat, dar nu vom amâna investițiile”, a declarat, agenției MEDIAFAX, Chinde.
GFR deține locomotive și vagoane pentru care plătește o chirie calculată în euro, ceea ce va duce la o creștere a cheltuielilor, dar grupul va încerca să le utilizeze la maxim pentru a micșora costurile.
Deprecierea leului va avea un impact și asupra transportatorului feroviar de marfă Servtrans, care are contracte de leasing, însă momentan compania nu poate estima daunele.
„Vom fi afectați din punct de vedere financiar pentru că avem contracte de leasing pe care trebuie să le plătim, însă nu știu în ce măsură. Traficul în perioada este oricum mic pentru că suntem abia la începutul anului. Oricum cel mai mult vom fi afectați dacă va crește prețul motorinei sau dacă administratorul infrastructurii va mări taxele”, a declarat directorul de marketing al Servtrans, Sorin Zbengheci.
El a afirmat că în cazul în care CFR SA va majora taxe de acces pe infrastructură (TUI) este posibil ca 20-30% dintre clienții operatorilor feroviari să migreze către transportatorii rutieri.
Deprecierea leului față de euro îi va afecta deopotrivă și pe transportatorii rutieri care ar putea înregistra o scădere a comenzilor de 5%, potrivit lui Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).
„Cursele în perioada decembrie-februarie sunt de obicei mai mici cu circa 30% față de restul anului, anul acesta sunt deja mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut și estimăm ca până în februarie procentul va ajunge la 60% din cauza crizei. La acest procent s-ar mai putea adăuga încă 5% din cauza cursului, astfel că putem ajunge la o scădere de 65%”, a declarat Hagiu.
Cei mai afectați vor fi transportatorii care efectuează curse externe, care trebuie să cumpere combustibil în euro din afara României și care plătesc diurnele șoferilor în moneda europeană.
O altă categorie de firme afectată este cea care deține în portofoliile de clienți producători români care importă materia primă și cărora le-a scăzut puterea de cumpărare, astfel că renunță la unele curse.
„Au de suferit și firmele care lucrează cu producători români care își aduc materia primă din import. Producătorii vor avea o putere de cumpărare mai mică așa că vor renunța la unele curse”, a spus Hagiu.
Potrivit lui Hagiu, cheltuielile transportatorilor se vor majora direct proporțional cu creșterea monedei europene.
Cursul de referință publicat de Banca Națională a României (BNR) a atins vineri maximul istoric de la introducerea monedei europene, de 4,2127 lei/euro, leul înregistrând a cincea ședință de depreciere semnificativă de la începutul anului, pe fondul sentimentului negativ al investitorilor față de regiune.
Banca centrală a anunțat, joi, un curs de referință de 4,1385 lei/euro, care a reprezentat nivelul maxim din ultimii cinci ani. O paritate mai mare nu a mai fost atinsă din 6 ianuarie 2004, când moneda națională a consemnat minimul istoric față de euro, respectiv 4,1438 lei/euro.
Analiștii cred că o intervenție a BNR pe piața interbancară pentru a susține moneda națională va avea un efect limitat și de scurtă durată, atât timp cât se va menține percepția negativă a investitorilor asupra regiunii, iar leul va continua trendul descendent în perioada imediat următoare.