Condiții

Crescătorii individuali de porci cu peste 4 animale vor avea nevoie de aprobarea vecinilor



Crescătorii individuali de porci cu peste 4 animale vor avea nevoie de aprobarea vecinilor
Crescătorii individuali de porci cu peste 4 animale vor avea nevoie de aprobarea vecinilor

Crescătorii individuali de porci care dețin între 4 și 20 de animale vor trebui să obțină aprobare de la vecini pentru a desfășura aceasta activitate, potrivit unui proiect de normă elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Vetrinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
„Crescătorii unui număr între 4 și 20 de porci au o activitate care are implicații asupra confortului vecinilor, astfel că aceștia trebuie înștiințați și este necesar acordul lor. Nu cred că este prea plăcut pentru cineva să crești 20 de porci la doi metri de casa lui”, a declarat vineri președintele ANSVSA, Marian Avram, într-o conferință de presă.
Autoritatea din domeniul sanitar-veterinar a elaborat un proiect de normă care prevede ca gospodăriile unde sunt crescuți între 1 și 3 porci să fie denumite gospodării de subzistență, iar carnea să fie destinată numai consumului propriu, în timp ce crescătorii care dețin între 4 și 20 de porci vor purta denumirea de „gospodărie cu interes local” și vor avea nevoie de avizul primăriei și al vecinilor.
Comercializarea animalelor sau a cărnii va fi permisă doar în interiorul comunei.
Potrivit proiectului, crescătoriile cu 21 până la 100 de porcine vor purta numele de microferme și vor îndeplini condițiile minime de biosecuritate. Acestea vor putea să comercializeze produsele doar în interiorul județului în care sunt amplasate.
Crescătoriile cu peste 100 de porcine vor fi considerate ferme comerciale și vor trebuie să respecte condițiile de biosecuritate impuse de autoritatea veterinară.
„De asemenea, nu va mai fi permisă creșterea în libertate a animalelor. Porcinele vor trebui ținute într-un țarc închis și nu pe câmp sau în preajma gropilor de gunoi, unde ajung dacă sunt lăsate libere”, a spus Avram.
ANSVSA va închide târgurile de animale care nu respectă condițiile impuse și va verifica și monitoriza circulația animalelor.
– Porcii din gospodării ar putea fi vaccinați împotriva pestei de la 1 octombrie
Crescătorii individuali de porcine ar putea fi obligați, de la 1 octombrie, să vaccineze cu virus activ porcinele din gospodărie, împotriva pestei, dacă Guvernul va aproba proiectul de ordonanță de urgență elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (ANSVSA).
„Vaccinarea ar urma să se facă timp de trei luni în acest an și nouă luni anul viitor, după care, în urma unei evaluări care va dura alte șase luni, să putem realiza o regionalizare a teritoriului țării. Astfel, în urma regionalizării, vor putea fi reluate exporturile de carne de porc în anumite zone”, a declarat vineri președintele ANSVSA, Marian Avram.
Potrivit acestuia, fără aceasta strategie de reluare a vaccinării porcilor din gospodării, România nu va avea „liniște epidemiologică”.
„Uniunea Europeană și-a exprimat deja disponibilitatea de a ne furniza gratuit un an vaccinurile necesare”, a adăugat Avram.
El a afirmat că toate costurile vaccinării vor fi suportate de Guvern. O analiză a specialiștilor din cadrul Ministerului Agriculturii și ANSVSA a arătat că, în cazul reluării vaccinării cu virus activ, cheltuielile ar scădea de 12 ori.
De asemenea, reprezentantul autorității veterinare a declarat că reluarea vaccinării va fi realizată concomitent cu implementarea unor măsuri de biosecuritate mai stricte, aplicate în special în cele 1,2 milioane de gospodării, unde sunt crescute, în prezent circa patru milioane de porcine.
Vaccinarea cu virus activ a porcilor din gospodării, împotriva pestei porcine, nu se mai realizează în România de la 1 ianuarie 2003, în timp ce în complexurile comerciale acest tip de vaccin nu a mai fost utilizat începând cu acest an, potrivit acordului încheiat cu Uniunea Europeană.
România nu mai exportă de la 1 ianuarie 2003 porcine vii și carne de porc către țările europene, reluarea schimburilor comerciale cu acest tip de produse fiind condiționată de eradicarea pestei porcine, fără utilizarea vaccinului cu virus activ.



Recomandări

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia