Crescătorii de vaci primesc și în acest an o primă de 0,3 lei pe litru pentru laptele de calitate UE



Crescătorii de vaci vor primi și în acest an o primă de 0,3 pe litru de lapte confom standardelor Uniunii Europene, livrat fabricilor de procesare, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii.
Laptele conform normelor UE îndeplinește anumite criterii biologice, cum ar fi prezența unui număr maxim de germeni.
Firmele și țăranii mai pot procesa lapte neconform normelor europene până la 30 iunie 2008, după această dată fiind obligatorie folosirea materiei prime care să corespundă integral cerințelor UE.
Pe lângă prima pentru laptele de calitate, crescătorii vor beneficia și de alte subvenții în 2008, în principal în aceleași domenii ca și anul trecut, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern. Actul se află în faza de avizare internă, urmând să fie discutat luni și marți cu asociațiile, sindicatele și patronatele din domeniu, și ar putea fi promovat în prima ședință de Guvern din acest an.
„Ne grăbim să-l promovăm chiar la prima ședință de Guvern pentru că anumite poziții sunt deja în rulaj, iar prevederea nu este retroactivă. Nu am modificat nivelul sprijinului individual, dar am umblat la sumele totale alocate pentru fiecare măsură, luând în calcul datele de anul trecut și cele din teritoriu. La măsurile unde nu s-au consumat toți banii anul trecut, unde cererea nu a fost mare, am scăzut din valoarea totală alocată, iar la altele am crescut”, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Gheorghe Albu.
La fel ca și anul trecut, crescătorii vor primi subvenții pentru activitățile care vizează ameliorarea raselor de animale și îmbunătățirea produselor de orgine animală.
Ministerul Agriculturii propune ca subvenția individuală să rămână la aceeași valoare, dar în ceea ce privește valoarea totală a fondurilor alocate fiecărei activități, aceasta va fi mai redusă față de 2007 în principal pentru ameliorarea raselor.
Fondurile sunt însă mai mari pentru majoritatea programelor de îmbunătățire a produselor de origine animală, unde intră, de exemplu, subvenționarea fermierilor care au scrofițe la prima fătare, a puilor broiler și a familiilor de albine.
Propunerea Ministerului Agriculturii introduce noi categorii de sprijin, cum ar fi subvenția de 0,05 lei pe ou și finanțarea evaluării genetice a animalelor, dar elimină altele. Printre acestea se numără subvenționarea repopulării în stupi.
Pe lângă aceste subvenții, crescătorii de animale vor mai beneficia în 2008 de plățile pe cap de animal, care vor fi stabilite printr-un alt act normativ, dar și alte scheme de ajutor, care vor fi elaborate în colaborare cu asociațiile profesionale.
„Plățile pe cap de animal nu sunt la fel de urgente, ele se aplică din martie încolo. De asemenea, discutăm cu asociațiile de producători pentru a stabili ce alte scheme de ajutor vom aplica în acest an, astfel încât să putem compensa creșterea prețului la furaje și scăderea prețului de valorificare a animalelor”, a mai spus Albu.
Subvențiile pe cap de animal au fost obiectul unor proteste anul trecut. Sindicatul crescătorilor de vaci a protestat de mai multe ori în fața Ministerului Agriculturii, cerând majorarea subvențiilor pentru bovine. Protestele au încetat după ce instituția a majorat subvenția pentru fermierii care dețin mai mult de trei bovine și a promis că va aplica, din 2008, o schemă de ajutor pentru crescătorii cu mai puțin de trei vaci.