Bani doar pe hârtie

Crescătorii de vaci, nemulțumiți de procedurile greoaie pentru subvenționarea tancurilor de răcire a laptelui



Accesarea ajutorului guvernamental de 5.000 de euro pentru achiziționarea, prin asociații rurale, a unor tancuri de răcire a laptelui, o măsură care ar trebui, cel puțin teoretic, să aducă un astfel de tanc în fiecare comună, de care să beneficieze micii crescători, se dovedește foarte greu de pus în practică.
Eugen Mogoș, directorul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, instituția care trebuie să primească dosarele pentru acest ajutor oferit de Guvernul României, a informat că nu s-a primit încă nici o solicitare în acest sens.
Nemulțumirile fermierilor
Reprezentanții fermierilor din toată țara au reclamat că procedurile sunt greoaie și este nevoie de mai mult timp pentru întocmirea documentației. Una din sesizările care au ajuns la Guvernul României a fost trimisă de Asociația Crescătorilor de Taurine „Runc” Moldovița.
„Procedurile de constituire a unor asociații rurale care să poată primi această subvenție durează cel puțin 30 de zile lucrătoare și, fiind sărbătorile de iarnă, cu multe zile libere, nu ne-am putut încadra în termen”, a declarat președintele asociației, Alexandru Crăiuț.
Conform Hotărârii de Guvern 859 din 6 noiembrie 2013, banii pot fi accesați de crescători care dețin până la cinci capete de vaci de lapte și sunt organizați în acest scop într-o singură formă asociativă constituită în cadrul unității administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună.
Alexandru Crăiuț a mai cerut, în sesizarea trimisă către Guvernului României, ca în aceste asociații să fie incluși și crescătorii cu până la zece capete, care riscă altfel să fie prinși la mijloc, între micii crescători și cei mari.
Un tanc de răcire, prea puțin pentru comunele răsfirate de la munte
De asemenea, reprezentantul fermierilor de la Moldovița a mai solicitat ca sprijinul financiar să fie extins până la 7 – 8.000 de euro.
„Motivăm această modificare prin faptul că în zonele de munte gospodăriile țărănești sunt foarte răspândite, iar între sate și centrul de comună sunt distanțe foarte mari. Prin urmare, un singur tanc de răcire la nivel de comună nu este suficient, ar fi nevoie de unul în fiecare sat”, a precizat Crăiuț.
El a arătat că la nivelul comunei Moldovița s-au început procedurile pentru înființarea asociației rurale prin care se va solicita subvenția pentru tancul de răcire a laptelui. Asociația a fost înregistrată în instanță sub numele „Moldolact” Moldovița.
Trebuie precizat că un detaliu important este legat de primării, care trebuie să pună la dispoziție un spațiu cu toate utilitățile necesare pentru tancul de răcire.
Inginerul Cornel Costeliuc, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, a explicat și el de ce s-a ajuns în situația de a nu exista solicitări pentru subvenționarea achiziționării tancurilor de răcire a laptelui.
„Chiar dacă există asociații rurale, acestea nu sunt funcționale, nu s-au constituit, procedura fiind greoaie”, a precizat inginerul.
2014 a adus reguli stricte privind calitatea laptelui
Reamintim că de la 1 ianuarie 2014 procesatorii sunt obligați să preia doar lapte conform cu standardele stabilite în spațiul Uniunii Europene. Laptele conform trebuie să aibă sub 100.000 de germeni per mililitru la colectare și maximum 400.000 de celule somatice per mililitru. Asta înseamnă că laptele trebuie să fie muls în condiții de igienă maximă și să fie depozitat imediat la rece. Cu excepția marilor fermieri, majoritatea crescătorilor de bovine din județ nu au tancuri de răcire.
Ministerul Agriculturii, de acord cu prelungirea perioadei de depunere a cererilor și a documentelor
Nemulțumirile transmise de fermierii din toată țara par să fi avut efectul dorit.
În cadrul unui proiect de modificare a Hotărârii de Guvern, Ministerul Agriculturii propune prelungirea termenelor pentru asociațiile rurale care vor să achiziționeze tancuri de răcire a laptelui subvenționate.
„Având în vedere perioada relativ scurtă (o lună) de depunere a cererilor ințiale de către formele asociative pentru obținerea avizului prealabil (20 noiembrie – 30 decembrie 2013), se impune inițierea unei noi perioade de depunere de cereri inițiale, respectiv 1 februarie – 15 aprilie 2014 și reglementarea perioadei de depunere a documentelor, respectiv 20 ianuarie – 15 mai 2014”, se arată în propunerea înaintată de Ministerul Agriculturii.



Recomandări

Liderul PNL Suceava a discutat cu peste 1.000 de cetățeni din piața din Arbore, cărora le-a explicat cum pot să își vândă produsele

Gheorghe Flutur, alături de candidatul PNL pentru Primăria Dorna Candrenilor, Daniel Țîcșa: „Liberalii au soluții pentru dezvoltarea acestei comune foarte bogate”

Gheorghe Flutur, alături de candidatul PNL pentru Primăria Dorna Candrenilor, Daniel Țîcșa: „Liberalii au soluții pentru dezvoltarea acestei comune foarte bogate”

Liderul PNL Suceava a discutat cu peste 1.000 de cetățeni din piața din Arbore, cărora le-a explicat cum pot să își vândă produsele