– Suma va fi acordată pentru producătorii agricoli care au în proprietate vaci și/sau bivolițe de lapte
Guvernul României a decis, în ședința de ieri, acordarea unei indemnizații compensatorii pentru handicap natural, în valoare de 680 de miliarde de lei vechi, pentru producătorii agricoli din zona montană. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, care a declarat că, potrivit hotărârii adoptate de Guvern, producătorii agricoli din zona montană care au în proprietate vaci și/sau bivolițe de lapte vor primi un sprijin financiar în valoare de 1,5 milioane de lei/cap de animal. „Conform legii muntelui, statul recunoaște că zona de munte are câteva handicapuri naturale, cum ar fi terenurile cu fertilitate scăzută sau o accesibilitate redusă. Și mai mult, conform acestei legi se prevede alocarea unor indemnizații pentru producătorii din zona de munte, și în acest sens a fost dată hotărârea de Guvern privind alocarea acestor sume”, a spus ministrul Agriculturii. Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că acordarea acestui sprijin este cu atât mai necesar, cu cât în România 31% din terenuri se află în zona de munte, respectiv aproximativ 980 de localități, în care locuiesc circa 3 milioane de persoane. De asemenea, Flutur a spus că potrivit datelor existente, în zona de munte există aproximativ 900.000 de gospodării, în care se cresc un milion de bovine, din care circa 420.000 sunt vaci sau bivolițe de lapte. „Acest sprijin este important și pentru producătorii agricoli din județul Suceava, în condițiile în care aproximativ 46 de comune sunt în zona de munte”, a precizat Flutur. El a mai spus că, pentru a primi această indemnizație, producătorii agricoli trebuie să depună cereri la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, până pe data de 15 noiembrie a.c. De asemenea, cei care vor depune aceste cereri trebuie să prezinte și copii după buletinele de identitate și de proprietate asupra animalelor pentru care solicită acordarea indemnizației. Gheorghe Flutur a mai spus că beneficiarii ajutorului financiar primesc banii de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, în numerar sau virați în cont bancar. „Acest sprijin se acordă și pentru a încuraja creșterea de animale, în special a vacilor de lapte, și se adaugă celorlalte facilități pe care producătorii agricoli din zona de munte le primesc în acest moment”, a mai spus Flutur.





