Crescătorii de animale vor putea concesiona pajiștile pe o perioadă de zece ani



Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu
Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu

Organizațiile și asociațiile locale ale crescătorilor de animale vor putea să concesioneze pajiștile aflate în proprietatea primăriilor din județ pe o perioadă de zece ani. Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a declarat luni, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu primarii din județ, că în luna noiembrie 2011 a apărut o nouă lege pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor. „Am avut cazuri în județul Suceava când unități administrativ teritoriale au parcelat o parte din islazul sau pășunea comunală, au avut nevoie de bani și au înstrăinat acest teren”, a spus Sorin Popescu. El a atras atenția că noua lege prevede în mod clar că suprafețele de pășune pe care primăriile trebuie să le aibă în administrare și să le intabuleze trebuie să fie exact cele declarate de administrațiile locale la data de 1 ianuarie 2007. Prefectul județului Suceava a precizat că potrivit noii legi, constituie contravenție schimbarea destinației suprafețelor de pajiște în alte categorii de folosință fără aprobările legale în vigoare.
Sorin Popescu a mai declarat că până pe data de 1 februarie 2012 primăriile trebuie să întocmească documentația pentru organizarea licitațiilor în vederea dării în administrare, prin concesiune, a suprafețelor de pășune pe care le au administrațiile locale.