Liga a II-a

Cresc șansele Rapidului de a se salva de la retrogradare



În plină criză financiară, Mircea Sandu aduce vești bune pentru Rapid
În plină criză financiară, Mircea Sandu aduce vești bune pentru Rapid

Întrucât majoritatea formațiilor angrenate în eșalonul secund se confruntă cu grave probleme financiare, Federația Română de Fotbal a decis să prelungească cu două săptămâni, până pe 30 iulie, termenul limită de înscriere în ediția 2012-2013 a Ligii a II-a. „Semnalele care vin din teritoriu nu sunt dintre cele mai îmbucurătoare. Probabil că o serie va porni la drum cu 12 echipe, iar cealaltă cu 13. O să vedem ce va fi în continuare”, a declarat președintele Mircea Sandu. Printre formațiile greu încercate în această perioadă le amintim pe Astra II Giurgiu, CS Buftea, Sportul Studențesc, Dunărea Galați, Callatis Mangalia, ALRO Slatina, FCM Bacău sau Unirea Alba Iulia. Este adevărat că nici pe rapidiștii suceveni nu-i dau banii afară din acasă, însă în cazul în care lucrurile s-ar pune cât de cât pe un făgaș normal, toate aceste forfaituri ar putea deveni un avantaj pentru ai noștri, știut fiind că la finalul sezonul ar trebui să retrogradeze în mod normal cinci formații, adică ocupantele pozițiilor 12-16.