Necesitate

Credit de 4,6 milioane de lei pentru finalizarea Centrului Cultural „Bucovina”



Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei
Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei

Municipalitatea suceveană intenționează să contracteze un credit de 4,6 milioane de lei (46 de miliarde de lei vechi) pentru a finaliza lucrările de construire a Centrului Cultural „Bucovina”, prin modernizarea și extinderea vechii clădiri a Cinematografului „Modern”. Lucrările, începute din 2010, au fost abandonate în vară, din lipsă de fonduri.
Decizia urmează să fie luată astăzi, în ședința de Consiliu Local al Primăriei Suceava, în baza unui proiect de hotărâre inițiat de primarul Sucevei, Ion Lungu.
„Mai avem nevoie de 46 de miliarde de lei vechi pentru finalizarea Centrului Cultural «Bucovina». Noi am făcut eforturi, dar din păcate anul acesta nu mai avem posibilități financiare. Dacă demarăm anul acesta procedurile de creditare, putem finaliza investiția anul viitor. Dacă lăsăm pe anul viitor luarea unei decizii, banii îi vom avea la dispoziție abia în 2014”, a explicat primarul Ion Lungu.
Dacă aleșii locali vor da undă verde proiectului, edilul sucevean este pregătit să meargă la București, la Ministerul de Finanțe, să anunțe intenția de contractare a unui credit, procedura fiind necesară deoarece există o serie de limitări impuse autorităților locale în privința creșterii gradului de îndatorare. În această privință, Suceava stă bine, deoarece, cu tot cu creditul de 4,6 milioane de lei, gradul de îndatorare al primăriei ar ajunge la 17,49%, sub limita de 30% impusă de legislația în vigoare.
Lucrările de amenajare a Centrului Cultural “Bucovina” au costat până acum aproximativ șapte milioane de lei, stadiul de realizare al lucrării fiind destul de înaintat.
Structura de rezistență este finalizată, închiderile sunt realizate în proporție de 80%, iar 60% din finisaje sunt făcute.
Noul imobil va avea trei etaje plus un etaj tehnic, respectiv birouri, spații pentru expoziții, magazin, bibliotecă, laboratoare, cabine, depozit pentru costume, spălătorie etc. În clădirea reabilitată urmează să aibă sediu Centrul Cultural „Bucovina”, adică și instituțiile subordonate – Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Școala Populară de Arte și Meserii “Ion Irimescu” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.


Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei
Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei
Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei
Lucrările la Centrul Cultural “Bucovina” au costat până acum șapte milioane de lei