Soluție practică

Credit de 30 de milioane de lei necesar Primăriei Suceava pentru a cofinanța proiectele europene

Municipalitatea suceveană intenționează să contracteze un credit de 30 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro), pentru o perioadă de maximum 5 ani. Împrumutul ar urma să fie făcut de la Ministerul Finanțelor, cu destinație concretă, de a cofinanța șase proiecte cu fonduri europene.
Decizia de contractare a creditului urmează să fie luată în prima ședință de Consiliu Local de anul acesta, care va avea loc vineri, 31 ianuarie, proiectul de hotărâre fiind inițiat de primarul Sucevei, Vasile Rîmbu.
Proiectele europene pentru care sunt necesare cofinanțările sunt:

  • Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale Nr. 10;
  • Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică;
  • Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică;
  • Extinderea pe verticală (mansardare) și dotare a clădirii Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică;
  • Sistem de transport public ecologic metropolitan – etapa II;
  • Parc fotovoltaic – etapa I.

Achitarea contravalorii anuale a ratelor din credit se va face integral din bugetul local al municipiului Suceava.

Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII STADIONULUI (CORP C2), ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare