În ziua de Sf. Andrei, copiii pun ramuri de măr, păr sau prun la înflorit, pe care, de Sf. Vasile, le folosesc drept sorcovă. Conform unor ritualuri geto-dacice, Anul Nou se celebra la Sfântul Andrei.
Această noapte este numită „noaptea strigoilor” și este considerată una dintre cele mai importante din calendarul popular. Despre strigoi se crede că „joacă la răscruci”, sau în preajma caselor părăsite, că iau coasele și limbile de meliță găsite pe-afară și se bat cu ele la hotare, motiv pentru care gospodarii au grijă de cu seară să nu lase aceste unelte afară. În noaptea Sf. Andrei se spune că „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”, forțele malefice interferează cu cele benefice, văzutul cu nevăzutul, toate-acestea având o influență profundă asupra existenței omului în matca ei firească. Țăranul român folosește împotriva acestor forțe, ca principal element apotropaic, usturoiul. Pentru a opri pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale, se ung cu usturoi pisat, atât ușile și ferestrele caselor, cât și ale grajdurilor. Cea mai importantă acțiune din această noapte este „păzitul usturoiului”, obicei prin care se presupune că usturoiul va fi înzestrat cu calități necesare alungării forțelor malefice. Pentru aceasta, fete și flăcăi petrec la o casă ale cărei uși și ferestre au fost unse cu usturoi. Fiecare fată aduce trei căpățâni de usturoi, le pune într-o covată și, în timp ce tinerii petrec, o bătrână, la lumina unei lumânări, păzește cu strășnicie usturoiul. Dacă flăcăii reușesc să fure din usturoiul unei fete, acesteia nu-i va merge bine. Dimineața, covata cu usturoi este scoasă în curte și jucată de un flăcău. Usturoiul astfel păzit se amestecă primăvara cu cel pentru semănat cu scopul de a da rod bun și se ia puțin când pleci la drum lung pentru a fi ferit de rele. În decursul anului, usturoiul este păstrat la icoană și folosit ca remediu terapeutic împotriva diferitelor boli sau vrăji, iar prin purtarea la brâu de către fetele fecioare devine aducător de pețitori.
„Ziua lupului”
Și pentru că dacii aveau un cult pentru lup, în unele regiuni această zi era numită „Luparia”, sau „Ziua Lupului”.
În Ziua Sf. Andrei, lupul devine primejdios atât pentru vite, cât și pentru oameni. Se spune că în această zi lupul este mai ager și, spre deosebire de celelalte zile din an, când gâtul îi este țeapăn, acum poate să și-l întoarcă, de-aici și vorba tradițională „își vede lupul coada”. În această lună sunt mai multe zile închinate lupului sub numele generic „Filipii de Toamnă”. Acestea încep cu „Ziua lupului”, continuă cu „Gadineții”, cu „Filipul cel Șchiop” și se încheie cu „Sf. Andrei”, căruia i se mai spune și „stâpânul oilor”. Pentru a-și apăra gospodăria de lupi, țăranii noștri obișnuiau să ungă stâlpii porților, ferestrele și pragul ușilor cu usturoi.
Din această zi până la Crăciun, fetele și femeile nu mai torc sau țes, pentru a nu o supăra pe Maica Domnului. (Publicat de Maria Golban, pe http://folclornepieritor.blogspot.com)
