Credința – virtute și luptă

Marcu 9:17-31 „Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.
Duminică îl sărbătorim pe Sfântul Ioan, scriitorul Scării, așadar a „scării”, pe care, dacă cineva urcă, ajunge la Dumnezeu. Scara lui Ioan are atâtea trepte cât au fost și anii lui Hristos. Prima treaptă este renunțarea de bună-voie față de această lume. Aceasta este desigur Biserica. Biserica nu impune nimic, dar când cineva iubește pe Hristos, le lasă pe toate sau le pune pe al doilea plan.Punctul culminant al acestei Scări este [exprimarea] a trei virtuți teologice: credința, iubirea și nădejdea. Atunci omul devine mai inspirat de Dumnezeu: când crede, când iubește și când nădăjduiește. Sfântul Ioan a făcut o mare luptă să învingă ale sale, să învingă răul și omul cel vechi, să învingă pe Satana, despre a cărui acțiune se referă Sfânta Evanghelie de astăzi.
Greu lucru este credința
După Schimbarea la față a Sa, pe muntele Taborului, Iisus și ucenicii Săi au coborât la poalele muntelui, unde au întâlnit pe bolnavii și pe sărmanii pământului.
Un părinte a purtat pe fiul său, care era demonizat. Tânărul suferea. Tatăl nu a putut să găsească nicăieri ajutor și vindecare. A cerut ajutor de la Apostoli, însă aceștia nu au putut [să-l ajute], iar mai apoi i-a spus lui Iisus însuși. Hristos s-a adresat Apostolilor și celorlalți, și le-a spus că sunt „neam necredincios și păcătos. Atâtea ați văzut și nu puteți să vă încredințați Mie?”. Greu lucru este credința, pentru aceasta are și valoare, pentru aceasta este și mare virtute, pentru aceasta este și dar dumnezeiesc, luptă și silință.
„Dacă crezi, Eu pe toate pot să le fac”
Iisus a cerut să aducă copilul în fața Sa. L-a întrebat pe tatăl [copilului] de când suferă. „De când era copilaș, a răspuns, și Satana îl aruncă altădată în foc și altădată în apă, ca să-l distrugă”. Acesta este Satana. Ne defăimează, ne distruge, ne duce la pieire ca să-l amărască pe Dumnezeu și ca să nu existăm nici noi.
Iisus a întrebat pe tată: „Crezi că pot să o fac?”. „Cred” spune, „Doamne, ajută necredinței mele”. Așa sunt cei mai mulți oameni. Dacă nu necredincioși, puțini credincioși sigur. Și Iisus îi spune: „Dacă crezi, Eu pe toate pot să le fac”. A adus copilul în față și Iisus a cerut duhului celui rău să iasă.
Rugăciunea este relație, este împărtășire cu Dumnezeu
Trebuie să știm că nu există două puteri. Există Sfânta atotputernicie, binele absolut, Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Răul este limitat. Are început și sfârșit. Diavolul nu este dumnezeire. A vrut să fie Dumnezeu. Se supune lui Dumnezeu, se supune Atotputerniciei.
După porunca lui Hristos ca duhul cel rău să iasă, copilul s-a zbuciumat, a rămas mai apoi ca mort, căci duhul cel rău ieșise. Atunci Iisus l-a luat de mână și l-a ridicat pe tânăr care era vindecat acum și l-a oferit tatălui său. Și astăzi tineretul nostru, care se zbate în toate chinurile, numai de la Hristos poate să se ridice. Aceasta este nădejdea noastră.
Apostolii l-au întrebat pe Iisus, de ce aceștia nu au putut să vindece. Și le-a spus lor [Iisus]: „Acest neam de diavoli – există diferențe deja de demoni și de tagmă – iese numai cu rugăciune și cu post”. Aceasta pe care o face și Biserica și marele Post, fiindcă rugăciunea este relație, este împărtășire cu Dumnezeu și [diavolul] în fața lui Dumnezeu nu poate să facă nimic.
Iisus a învins, învinge și totdeauna va învinge
De altfel, Sfântul Ioan pe care astăzi îl sărbătorim, a spus că prin rugăciune și prin numele lui Iisus dușmanul se biciuiește, adică Satana. Și postul înseamnă că preferăm pe Hristos mai mult decât pântecele nostru. Fiindcă altfel, rămâne în vigoare ceea ce spuneau cei din vechime: „Pofta pântecelui subțiază agerimea minții”.
Iisus însă, face o nouă vestire a patimilor Sale. I-a pregătit și le-a spus: „Voi suferi aceasta și aceasta, dar voi învinge”. Și astăzi, diferiții dușmani ai lui Iisus, cei văzuți și cei nevăzuți, încearcă să se impună, dar un lucru să-l știe, și aceștia și noi: că Iisus a învins, învinge și totdeauna va învinge.
[traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Arhim. Ananias Koustenis, To kirigma tis Kiriakis, tom. A: Triodio-Pentakostario, Ekd. Akti, Leukosia, 2009, pp. 78-82, predica: „Areti kai agonas i pisti”. Menționăm că ideile pasajelor sunt inserate de traducător]