Credința este un dar ceresc care vine de la Dumnezeu. Ea este o descoperire de la Părintele Vieții, cerându-ne să ascultăm de Dumnezeu. Prin păcat, omul a nesocotit aceasta perspectivă cerească de viață a credinței. Din nou, ea ne-a fost revelată prin Iisus Hristos, care ne-a spus: „Eu pentru aceasta am venit în lume ca să spun adevărul” (Ioan 18:37) credinței. „Nimenea nu cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nimenea nu-L cunoaște decât numai Fiul și cel care va voi și cel căruia va voi să-i descopere” (Matei 2:27), „Că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 5:16).
Apostolul Pavel mărturisește: „Împreună cu El ne-a sculat și ne-a făcut să ședem în cele cerești întru Iisus Hristos. Căci în har suntem mântuiți prin credință; și aceasta nu e de la noi, ci e darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:6-8).
Prin credința aceasta coborâtă din ceruri de la Dumnezeu, noi am dobândit legătura religiei cu Părintele vieții din ceruri, precum spune Sfântul Apostol Iacov. „Toată darea cea buna și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov, 1:17). Înțelepciunea Rațiunii Divine a revelat rațiunii oamenilor „Toată Scriptura care este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate. Astfel omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru tot lucrul bun” (II Timotei 3:16-17).
Și am ajuns ca prin credință să nu privim la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice” (II Corinteni 4:18).
Astfel noi am ajuns să înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, „astfel cele ce se văd nu au fost făcute din nimic din cele ce se văd” (Evrei 11:3). Și așa „totul întru toate” este Dumnezeu, întru început, în prezent și în viitor.
Noi oamenii, prin harul credinței, ajungem să ne împărtășim de cele sfinte și dumnezeiești puteri, credința revărsând în noi tăria de mari înfăptuiri miraculoase. Însuși Iisus Hristos a spus: „De veți avea credință puteți muta și munții din loc. Căci toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9:25). Cei ce cred ajung să fie „fii ai luminii” (Efeseni 5:8).
Credința aduce în viața noastră o mare transformare divină. Pentru noi știut este că „fără de credință este cu neputință a plăcea lui Dumnezeu” (Evrei 2:6). Sfântul Apostol Pavel o mărturisește: „Viața mea în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Filipeni 1:21). Viața noastră este în Dumnezeu, care este pentru noi calea vieții în care ajungem ca să înfăptuim cele ce credem. Toate cele ce le facem le înfăptuim în prezența lui Dumnezeu. Însuși Domnul a spus: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). El este în noi și cu noi, ca să înfăptuim cele ale credinței.
În Sfintele Biserici pe care El le-a întemeiat, Iisus Hristos ne primește în Taina Sfântului Botez, în numele Sfintei Treimi, care ne dă har și putere de a ne păstra această credință. Și în Sfintele Sale locașuri ne dă împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge. Prin Sfintele Scripturi pe care le auzim în Sfintele Biserici noi primim Euharistia împărtășirii cu înțelepciunea lui Dumnezeu. De aceea, pentru cine intră în locașul lui Dumnezeu, ne cere să „lepădăm toata grija cea lumească la pragurile Bisericii…” Și să avem acest crez de mărturisire: „în lumina Ta, Doamne, noi vedem lumina” (Psalm 35:9). Fericitul Augustin a avut acest crez de viață „Credo ut intelligam” („Cred ca să înțeleg”). Iar cei din Evul Mediu spuneau: „Intelligo ut credam” („Înțeleg ca să cred”).
Creștinii zilelor noastre, la sfârșitul Sfintei Liturghii, strigă cu bucurie: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel Ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Pe această credință cerească a binecuvântat-o Iisus Hristos: „Credința ta te-a mântuit!”
Pr. Dr. Vasile VASILACHE
Arhimandrit Mitrofor
Sursa: www.crestionortodox.ro
