„Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Și răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele. Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Iar către femeie a zis: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.”Luca7, 36-50
Să surprindem tâlcul acestui fragment evanghelic. Unii, din motive pecuniare, vor concluziona că s-a făcut risipă atunci când mirul de nard a fost folosit pentru ungerea picioarelor Domnului Iisus Hristos. Alții, din motive morale, vor afirma că nu este indicat ca Domnul Hristos să intre în casa unui fariseu și să Se lase atins de o femeie păcătoasă. Adăugăm și gândul tainic al fariseului, dacă Cel din fața sa ar fi fost un adevărat proroc, ar fi cunoscut pe cei care erau păcătoși. Simon fariseul judeca aspru, femeia își plângea păcatele, iar Fiul lui Dumnezeu era Cel care a adus mângâiere și unuia, și altuia. Mântuitorul a iertat păcatele celei păcatoase, deoarece a apreciat pocăința și credința femeii. Chiar subliniază Domnul Hristos: „Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!“ Sfântul Maxim Mărturisitorul așa ne învață: „Întrucât este iubire, Dumnezeirea Se mișcă; deoarece este iubită, Dumnezeirea mișcă spre Sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.“
(Pr. Dumitru Păduraru)