Credința și smerenia, virtuțile care aduc izbăvirea

„În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.
Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine.
Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacob, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”. (Învierea fiicei lui Iair)
Luca 8, 41-56
Evanghelia de duminică este la prima vedere o prezentare a suferinței și a întristării. Dar, în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Mântuitorul Hristos arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i. Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Hristos. Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă și sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viață și moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Iisus că a vindecat foarte mulți bolnavi și a ridicat o mulțime de oameni căzuți în păcate, și-a făcut loc printre cei care-L însoțeau, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa și L-a rugat să meargă la casa lui pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă. El s-a apropiat de Iisus, căzând în genunchi în fața lui, ceea ce înseamnă nu numai smerenie, dar și credința că Iisus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu, că în El lucrează puterea, înțelepciunea și iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Văzând smerenia și credința lui Iair, acest tată îndurerat, care avea un singur copil, o fiică de 12 ani, după cum spune Evanghelia, i-a făgăduit că va merge la casa lui, unde zăcea copila.
Credința mântuitoare
Dar, în timp ce se îndrepta spre casa bolnavei, L-a întâmpinat o altă suferință, care I-a atras atenția. Era suferința unei femei care de 12 ani suferea de o boală grea, de hemoragie permanentă. Vedem cum Iisus voia, pe de o parte, să ajute pe cineva să nu moară, iar pe de altă parte, să ajute o femeie care suferea de 12 ani; așadar boala ei avea aceeași vârstă ca fiica lui Iair. Această coincidență este plină de semnificații. Observăm cum în mijlocul suferinței tatălui pentru fiică Hristos găsește timp să aline o altă suferință – a unei femei care bolea de 12 ani, despre care Evanghelia spune că a pierdut tot ce avea, toată averea ei, și nu s-a vindecat, dimpotrivă, îi mergea mai rău. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiș, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Iar Petru a zis: „Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Atât de multă lume dorea să se apropie de Iisus, încât nimeni nu mai putea ști cine anume s-a atins de El. Totuși, Iisus voia să scoată în evidență o persoană care se deosebea de toți oamenii care erau lângă El prin multa ei credință și prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă și smerită, Hristos a voit să o vindece și să o arate tuturor. Din smerenie și sfială ea se ascundea și nu îndrăznea să vină în fața lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credința fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. De ce întreabă Domnul? El știe bine cine s-a apropiat de El, după cum știe și că cei din jur nu știu. Întreabă ca să arate credința femeii care s-a vindecat, ca s-o întărească pentru totdeauna și în ea, și în ceilalți, și ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de față și nouă tuturor. Omul trebuie să primească orice dar de la Dumnezeu cu inimă curată și mulțumire. Domnul a vrut să arate credința femeii, ca să ne învețe că se cere credință pentru a primi darul lui Dumnezeu. Cerând omului credință, Dumnezeu îi dezvăluie vrednicia de ființă liberă și cuvântătoare. Cum ar fi omul liber și înțelegător dacă n-ar lucra și el de bunăvoie ceva spre mântuire? Iar Dumnezeu cere de la om cel mai puțin: credința în Dumnezeul Cel viu, în dragostea Lui de oameni, care este totdeauna gata să dea omului și să facă pentru el totul spre binele lui. Arătând înaintea tuturor credința femeii, Domnul a vrut să întărească și credința lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul și să-și pună mâna peste copila moartă. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor. El lucrează prin atingerea hainei, ca și a mâinii, de departe, ca și de aproape, în drum, ca și în casă.
Când femeia cu scurgere de sânge a aflat că Mântuitorul i-a spus mai-marelui sinagogii „crede numai și se va izbăvi”, s-a gândit că Acela Care poate să aducă înapoi în trup sufletul unei fetițe de doisprezece ani va putea și să alunge din trupul său boala care o chinuia de doisprezece ani. Când L-a auzit zicând „crede numai și se va izbăvi”, aceasta și-a spus: pot să îi dau credința pe care o cere în schimb. Vindecarea a venit din cuvântul Său, „negociind” ca plată credința exprimată prin cuvântul femeii. A dat o vindecare limpede și a cerut un preț la fel limpede. Vindecarea, care a venit de pe buzele Sale, a fost auzită de toată lumea, și a cerut ca și de pe buzele femeii să vină mărturisirea publică a credinței. Deși femeia L-a mărturisit înaintea tuturor, nimeni n-a crezut-o, mai ales că durerile sale erau ascunse. Când Domnul a deschis ochii orbului, mulți L-au crezut nebun, iar când L-a adus pe Lazăr la viață, unii, chiar și dintre cei care au fost de față, nu au crezut. De aceea a înviat-o pe tânăra de 12 ani. Cel care a adus viața copilei de 12 ani înapoi în trup a oprit scurgerea de sânge care dura de 12 ani. Cel care a alinat o boală a vindecat o alta. Cel care a readus la viață mădularele fetiței a vindecat și pântecele femeii.
(Sursa: Ziarul Lumina)