Catolici din toată Româna, dar și din țările vecine, au venit, la sfârșitul săptămânii trecute, în pelerinaj la Cacica, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Dacă modul în care s-a desfășurat slujba și felul în care s-au comportat pelerinii a impresionat și de această dată, comerțul practicat în imediata apropiere a sanctuarului a lăsat mult de dorit.
Ca în fiecare an, la Basilica Minor Sanctuar din Cacica, zilele de 14 și 15 august sunt prilej de închinare, de încredere și speranță pentru mii de credincioși. Sărbătoarea din acest an a avut un caracter special, împlinindu-se 200 de ani de când Icoana Maicii Domnului, copie a icoanei „Madona Neagră” de la Czestochowa (Polonia), simbolul sanctuarului național de la Cacica, a fost adusă pe aceste meleaguri.
Programul religios
Vineri, pe 14 august, în ajunul sărbătorii, a fost oficiată Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate, după care a urmat privegherea mariană și procesiunea cu lumânări în jurul bisericii, aceasta din urmă atrăgând în jur de 6.000 de credincioși, conform estimărilor Jandarmeriei Suceava.
Sâmbătă, începând cu ora 6.00, au fost organizate slujbele de Sfânta Liturghie în limbile română, maghiară, polonă, germană, după care, începând cu ora 11.00, a debutat momentul central al sărbătorii, Sfânta Liturghie solemnă Pontificală a Hramului, încheiată cu procesiunea și Binecuvântarea Euharistică, la care au participat în jur de 10.000 de credincioși. În fruntea lor s-au aflat episcopul Diocezei Romano-Catolice Iași, monseniorul Petru Gherghel, PS Aurel Perca, Episcop auxiliar de Iași, și IPS Ioan Robu, Arhiepiscopul și Mitropolitul Romano-Catolic de București, icoana Maicii Domnului fiind purtată printre credincioși și apoi așezată într-un altar amenajat afară.
Dealurile din jurul sanctuarului, „acoperite” de corturile catolicilor
Catolici din aproape toate colțurile țării, dar și străini, majoritatea din Ucraina și Ungaria, au fost prezenți la marea sărbătoare. Zeci de autocare, venite din Moldova, Transilvania sau Maramureș, au ajuns la Cacica, mai mulți polițiștii fiind mobilizați în zonă, pentru a evita blocarea circulației. Dealurile din jurul sanctuarului au fost, ca în fiecare an, locul de campare pentru sutele de catolici veniți la Cacica cu corturile.
Veniți să se roage la Maica Domnului, oamenii nu au ținut cont de inconvenientele apărute: răcoarea de pe timpul nopții ori ploaia torențială căzută vineri după-amiază.
Tinerii catolici, un exemplu pentru toate cultele
„Venim aici de doi ani. Ne atrage sărbătoarea aceasta mare și în primul rând un sentiment aparte față de Fecioara Maria. Toate slujbele m-au încărcat sufletește și, chiar dacă a plouat, nu e nimic, o luăm ca pe o mică jertfă a noastră”, ne-a spus Emil Iosub, din Roman, venit cu soția la Cacica. Bărbatul a ținut să-i îndemne pe catolici să vină la Cacica și să se roage la Maica Domnului, sigur că toți vor primi ajutorul la care nădăjduiesc.
Catolici din Bacău, Neamț, Bistrița, dar și din capitală, Brașov sau Sibiu erau veniți la marea sărbătoare de la Cacica cu corturile, mulți dintre ei fiind tineri. De altfel, catolicii au ținut să sublinieze importanța pe care o acordă educării în spirit religios a tinerilor de la vârste fragede.
Kitch-uri, cuțite și bijuterii
Dacă sărbătoarea religioasă în sine s-a desfășurat impecabil, comercianții care și-au expus mărfurile pe tarabe s-au dat în stambă în adevăratul sens al cuvântului, cu largul concurs al autorităților.
Chiar în apropiere de sanctuar un individ organiza „Tombolă fără pierdere la un leu”, în timp ce alții, aflați tot în apropiere, aveau expuse pe mese zeci de cuțite. De asemenea, bijuteriile, care nu au ce căuta la vânzare pe tarabe, erau pretutindeni, alături de simboluri religioase transformate în kitch-uri din plastic.
Comercianții ilegali, iertați de polițiști și jandarmi
Oamenii legii de la Postul de Poliție Cacica spun că nu au prea au avut ce să le facă comercianților.
„Printr-o hotărâre a Consiliului Local au fost lăsați să practice comerțul la marginea drumului, în zonele în care au stat. Ei au plătit taxe pentru a sta acolo, însă este posibil ca unii să fi vândut cu totul altceva față de ce au cerut în autorizații”, a recunoscut agentul șef principal Miluță Flutur, șeful Poliției comunei Cacica, precizând că polițiștii nu au aplicat nici o amendă pentru comerț ilegal.
Nici Jandarmeria nu a aplicat sancțiuni în acest sens, căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al unității, declarând că oamenii dislocați în zonă s-au axat pe măsurile de ordine de la eveniment.
În condițiile în care multe din produsele de pe tarabe nu puteau fi vândute decât în unități specializate, fiind fără acte de proveniență, o intervenție mai incisivă a autorităților ar fi putut atenua acest comerț ilegal și total nepotrivit în zonă.
Sărbătoarea catolicilor
Credința profundă și comerțul de cuțite, contrastele de la Cacica
