Credința ortodoxă de odinioară, una în care se știa de o lege a lui Dumnezeu

Vă prezentăm câteva dimensiuni ale Ortodoxiei prin intermediul trăirilor arhimandritului Teofil Pîrîianu.
Subiectul este Ortodoxia copilăriei lui Teofil Pîrîianu, pentru că, după cum a constatat el „la bătrânețe nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă decât cea din vremea noastră”. Părintele Pîrîianu spunea că acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc și nu-și mai trăiesc copilăria în condițiile de altădată pe care le-am știut eu, în satul în care m-am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vieții mele. Credința ortodoxă de odinioară era una în care se știa de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult și-L simțeau mai aproape și aveau conștiința că si gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviință. Toate acestea parcă s-au ascuns cumva. Lumea de atunci știa mai bine de biserică, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfinții lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sunt preoții, aveau o sfială în fața lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci și la natura, de multe ori era afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Așa gândeau oamenii de odinioară și nu mai gândesc așa oamenii de acum.
Într-o convorbire pe care a avut-o părintele Pîrîianu cu părintele Stăniloae, acesta din urmă a afirmat că „Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu.
Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamărește pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, și cinstește pe Maica Domnului și pe sfinț
Doxologia se manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în conștiința credincioșilor”. De câte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în care Dumnezeu e prezent în conștiința noastră, Maica Domnului ne este aproape, toți sfinții sunt în atenția noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvânt și în gând, în simțire și în viață. Dacă trăim așa, trăim ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxie.
Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei
Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importanta Sfânta Liturghie, deși toate sunt importante. Totuși se poate vorbi despre Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvântul ”Liturgie” nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii. Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci și toate sărbătorile din timpul unui an bisericesc. Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.
La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte și care preînchipuiesc mai întâi Trupul și Sângele Mântuitorului se prefac în adevărat Trupul și Sângele Domnului Iisus ca să se poată împărtăși credincioșii și ca Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie și Euharistie, despre Ortodoxia care trăiește în Sfintele lui Hristos Taine.
Și dacă cineva trăiește Ortodoxia așa cum era ea în vremea copilăriei mele, dacă cineva își revarsă sufletul în slujbele dumnezeiești pentru preamărirea lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfânta Liturghie și trăiește Ortodoxia din Liturghie, dacă cineva se împărtășește cu dumnezeieștile Taine pentru a-L avea pe Mântuitorul Hristos în alcătuirea existenței sale, sigur ajunge să simtă bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie și bucurie. Orice creștin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credința noastră ortodoxă e alcătuită în așa fel încât e pricina de bucurie, și cine nu vrea să se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credinței.
Și dacă mergem așa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeieștile slujbe care sunt în așa fel alcătuite încât din ele învățăm rugându-ne și nu rugăm învățând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fața noastră, în conștiința noastră. Stăm de vorbă cu Dumnezeu și cu sfinții Săi prin sfintele slujbe. Și toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei. Ortodoxia e unică.
Credința ortodoxă este una a Tainelor
Cei care prezintă fel de fel de învățături și de orientări creștine si necreștine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaște, n-ar mai căuta altceva. Și noi, pentru că o cunoaștem, rămânem în Ortodoxie și nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credința ortodoxă într-un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem conștiința că putem să facem în așa fel încât tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credința ortodoxă este ușă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sunt ale credinței.
Dacă n-ar exista taine n-ar fi trebuință de credință. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credință ca să le putem primi. Despre Taine știm că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân taine și după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaște mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoaștem în întregime Tainele credinței nu se poate. Și asta o învățăm de la Sfânta Biserică, pentru că într-o alcătuire rânduită pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem așa: ”De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvoinței Tatălui purtând în brațe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.” Când afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de niște lucruri mai presus de înțelegere și zicem mai departe: ”Taina nu suferă ispitire,” degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara, fecioară rămânând, cum a purtat în brațe pe Dumnezeu – Cuvântul Întrupat, cum s-a făcut peștera cer (”Taină străină văd și preamărită, cer fiind peștera”), cum a purtat Maica Domnului, în brațe pe Mântuitorul devenind ”scaun de heruvimi.” Deci ”taina nu suferă ispitire,” degeaba scormonești să ști ceva ce nu poți ști. ”Ci numai cu credință toți o slăvim (taina) – și zicem către Maica Domnului -, strigând și zicând: Negrăite, Doamne, mărire Ție.” Asta e Ortodoxia: ne duce în fața Tainelor care rămân Taine, ne dă conștiința să ne plecăm cu mintea față de cele ce nu le înțelegem și pe care le primim totuși în sufletele noastre.
(sursa: www.crestin-ortodox.ro)